11
1 Cumpăna înşelătoare este urîtă Domnului,
dar cîntăreala dreaptă Îi este plăcută.
2 Cînd vine mîndria, vine şi ruşinea;
dar înţelepciunea este cu cei smeriţi.
3 Neprihănirea oamenilor cinstiţi îi cîrmuieşte fără teamă,
dar vicleniile celor stricaţi le aduc pieirea.
4 În ziua mîniei, bogăţia nu slujeşte la nimic;
dar neprihănirea izbăveşte dela moarte.
5 Nevinovăţia omului fără prihană îi netezeşte calea,
dar cel rău cade prin însăş răutatea lui.
6 Nevinovăţia oamenilor fără prihană îi scapă,
dar cei răi sînt prinşi de răutatea lor.
7 La moartea celui rău, îi piere nădejdea,
şi aşteptarea oamenilor nelegiuiţi este nimicită.
8 Cel neprihănit este scăpat din strîmtoare,
şi cel rău îi ia locul.
9 Cu gura lui omul nelegiuit pierde pe aproapele său,
dar cei neprihăniţi sînt scăpaţi prin ştiinţă.
10 Cînd le merge bine celor neprihăniţi, toată cetatea se bucură;
şi cînd pier cei răi, toţi strigă de veselie.
11 Cetatea se înalţă prin binecuvîntarea oamenilor fără prihană,
dar este surpată prin gura celor răi. –
12 Cine defaimă pe aproapele său este fără minte,
dar omul cu pricepere primeşte şi tace. –
13 Cine umblă cu bîrfeli dă pe faţă lucruri ascunse,
dar sufletul credincios ţine ce i s’a încredinţat. –
14 Cînd nu este chibzuinţă, poporul cade;
dar biruinţa vine prin marele număr de sfetnici. –
15 Cui se pune chezaş pentru altul, îi merge rău,
dar cine se teme să se pună chezaş este liniştit. –
16 O femeie plăcută capătă cinste,
şi cei asupritori capătă bogăţie. –
17 Omul milostiv îşi face bine sufletului său,
dar omul fără milă îşi turbură însăş carnea lui. –
18 Cel rău dobîndeşte un cîştig înşelător,
dar cel ce samănă neprihănirea are o adevărată plată. –
19 Adevărata neprihănire duce la viaţă,
dar cel ce urmăreşte răul găseşte moartea. –
20 Cei cu inima stricată sînt o scîrbă înaintea Domnului,
dar cei ce umblă fără prihană Îi sînt plăcuţi.
21 Hotărît: cel rău nu va rămînea nepedepsit,
dar sămînţa celor neprihăniţi va fi scăpată. –
22 Femeia frumoasă şi fără minte este
ca un inel de aur pus în rîtul unui porc. –
23 Dorinţa celor neprihăniţi este numai bine; dar aşteptarea celor răi este numai mînie. –
24 Unul, care dă cu mîna largă, ajunge mai bogat;
şi altul, care economiseşte prea mult, nu face decît să sărăcească. –
25 Sufletul binefăcător va fi săturat,
şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el. –
26 Cine opreşte grîul este blestemat de popor,
dar pe capul celui ce-l vinde vine binecuvîntarea. –
27 Cine urmăreşte binele, îşi cîştigă bunăvoinţă,
dar cine urmăreşte răul este atins de el. –
28 Cine se încrede în bogăţii va cădea,
dar cei neprihăniţi vor înverzi ca frunzişul. –
29 Cine îşi turbură casa va moşteni vînt,
şi nebunul va fi robul omului înţelept! –
30 Rodul celui neprihănit este un pom de viaţă,
şi cel înţelept cîştigă suflete. –
31 Iată, cel neprihănit este răsplătit pe pămînt;
cu cît mai mult cel rău şi păcătos!