46
1 Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru,
un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoi.
2 De aceea nu ne temem, chiar dacă s’ar zgudui pămîntul,
şi s’ar clătina munţii în inima mărilor.
3 Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării,
şi s’ar ridica pînă acolo de să se cutremure munţii. – (Oprire)
4 Este un rîu, ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu,
sfîntul locaş al locuinţelor Celui Prea Înalt.
5 Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină;
Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor.
6 Neamurile se frămîntă, împărăţiile se clatină,
dar glasul Lui răsună, şi pămîntul se topeşte de groază.
7 Domnul oştirilor este cu noi,
Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. – (Oprire)
8 Veniţi şi priviţi lucrările Domnului,
pustiirile, pe cari le-a făcut El pe pămînt.
9 El a pus capăt războaielor pînă la marginea pămîntului;
El a sfărîmat arcul, şi a rupt suliţa, a ars cu foc carăle de război. –
10 „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sînt Dumnezeu:
Eu stăpînesc peste neamuri,
Eu stăpînesc pe pămînt. –
11 Domnul oştirilor este cu noi.
Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. – (Oprire)