1 Dumnezeule, ne-ai lepădat, ne-ai împrăştiat,
şi Te-ai mîniat: ridică-ne iarăş!
2 Ai cutremurat pămîntul, l-ai despicat;
drege-i spărturile, căci se clatină!
3 Ai făcut pe poporul Tău să treacă prin lucruri grele,
ne-ai adăpat cu un vin de amorţire.
4 Ai dat celorce se tem de Tine un steag,
ca să-l înalţe spre biruinţa adevărului. – (Oprire)
5 Pentruca prea iubiţii Tăi să fie izbăviţi,
scapă-ne prin dreapta Ta, şi ascultă-ne!
6 Dumnezeu a zis în sfinţenia Lui:
„Voi ieşi biruitor,
voi împărţi Sihemul, şi voi măsura valea Sucot.
7 Al Meu este Galaadul, al Meu este Manase;
Efraim este tăria capului Meu,
iar Iuda, toiagul Meu de cîrmuire:
8 Moab este ligheanul în care Mă spăl:
peste Edom Îmi arunc încălţămintea:
ţara Filistenilor strigă de bucurie din pricina Mea!“ –
9 Cine mă va duce în cetatea întărită?
Cine mă va duce la Edom?
10 Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepădat,
şi nu mai ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre?
11 Dă-ne ajutor, ca să scăpăm din necaz!
Căci ajutorul omului este zădarnic.
12 Cu Dumnezeu vom face isprăvi mari,
şi El va zdrobi pe vrăjmaşii noştri.