5
Am ridicat din nou ochii, şi m’am uitat, şi iată că era un sul de carte, care sbura.
El m’a întrebat: „Ce vezi?“ Eu am răspuns: „Văd un sul de carte sburînd; are o lungime de douăzeci de coţi, şi o lăţime de zece coţi“.
Şi el mi-a zis: „Acesta este blestemul care este peste toată ţara; căci, după cum este scris pe el, orice hoţ, şi oricine jură strîmb va fi nimicit cu desăvîrşire de aici.
Îl trimet – zice Domnul oştirilor, – ca să intre în casa hoţului şi a celui ce jură strîmb în Numele Meu, ca să rămînă în casa aceea, şi s’o mistuie împreună cu lemnele şi pietrele ei.“
Îngerul, care vorbea cu mine, a înaintat, şi mi-a zis: „Ridică ochii, şi priveşte ce iese de acolo.“
Eu am răspuns: „Ce este aceasta?“ Şi el a zis: „Iese efa.“ Şi a adăugat: „Aceasta este nelegiuirea lor în toată ţara.“
Şi iată că se ridica un talant de plumb, şi în mijlocul efei, şedea o femeie.
El a zis: „Aceasta este nelegiuirea!“ Şi i-a dat brînci în efă, şi a aruncat bucata de plumb peste gura efei.
Am ridicat ochii şi m’am uitat, şi iată că s’au arătat două femei. În aripile lor sufla vîntul: ele aveau aripi ca ale cocostîrcului. Au ridicat efa între pămînt şi cer.
10 Atunci am întrebat pe îngerul, care vorbea cu mine: „Unde duc ele efa?“
11 El mi-a răspuns: „Se duc să-i zidească o casă în ţara Şinear, ca să fie aşezată acolo şi să rămînă pe locul ei.“