110
Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea,
până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.” –
Domnul va întinde din Sion toiagul de cârmuire al puterii Tale, zicând:
„Stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi!”
Poporul Tău este plin de înflăcărare, când Îţi aduni oştirea;
cu podoabe sfinte, ca din sânul zorilor,
vine tineretul Tău la Tine, ca roua.
Domnul a jurat, şi nu-I va părea rău:
„Tu eşti preot în veac,
în felul lui Melhisedec.” –
Domnul, de la dreapta Ta,
zdrobeşte pe împăraţi în ziua mâniei Lui.
El face dreptate printre neamuri:
totul este plin de trupuri moarte;
El zdrobeşte capete pe toată întinderea ţării.
El bea din pârâu în timpul mersului:
de aceea Îşi înalţă capul.