24
Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el,
lumea şi cei ce o locuiesc!
Căci El l-a întemeiat pe mări
şi l-a întărit pe râuri.
Cine va putea să se suie la muntele Domnului?
Cine se va ridica până la locul Lui cel sfânt? –
Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată,
cel ce nu-şi dedă sufletul la minciună
şi nu jură ca să înşele.
Acela va căpăta binecuvântarea Domnului,
starea după voia Lui dată de Dumnezeul mântuirii lui.
Iată partea de moştenire a celor ce-L cheamă,
a celor ce caută faţa Ta,
Dumnezeul lui Iacov. – (Oprire)
Porţi, ridicaţi-vă capetele;
ridicaţi-vă, porţi veşnice,
ca să intre Împăratul slavei! –
„Cine este acest Împărat al slavei?” –
Domnul cel tare şi puternic,
Domnul cel viteaz în lupte.
Porţi, ridicaţi-vă capetele;
ridicaţi-le, porţi veşnice,
ca să intre Împăratul slavei! –
10 „Cine este acest Împărat al slavei?”
– Domnul oştirilor:
El este Împăratul slavei! – (Oprire)