39
1 Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele,
ca să nu păcătuiesc cu limba;
îmi voi pune frâu gurii,
cât va sta cel rău înaintea mea.”
2 Am stat mut, în tăcere;
am tăcut, măcar că eram nenorocit;
şi totuşi durerea mea nu era mai puţin mare.
3 Îmi ardea inima în mine,
un foc lăuntric mă mistuia;
şi atunci mi-a venit cuvântul pe limbă şi am zis:
4 „Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele,
care este măsura zilelor mele,
ca să ştiu cât de trecător sunt.”
5 Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână,
şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta.
Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţine. (Oprire)
6 Da, omul umblă ca o umbră,
se frământă degeaba,
strânge la comori, şi nu ştie cine le va lua.
7 Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu?
În Tine îmi este nădejdea.
8 Izbăveşte-mă de toate fărădelegile mele!
Nu mă face de ocara celui nebun!
9 Stau mut, nu deschid gura,
căci Tu lucrezi.
10 Abate-Ţi loviturile de la mine!
Îmi iese sufletul sub loviturile mâinii Tale.
11 Tu pedepseşti pe om şi-l loveşti pentru fărădelegea lui:
îi prăpădeşti, ca molia, ce are el mai scump.
Da, orice om este doar o suflare. (Oprire)
12 Ascultă-mi rugăciunea, Doamne,
şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele!
Nu tăcea în faţa lacrimilor mele!
Căci sunt un străin înaintea Ta,
un pribeag, ca toţi părinţii mei.
13 Abate-Ţi privirea de la mine şi lasă-mă să răsuflu,
până nu mă duc şi să nu mai fiu!