1 Eu sunt un trandafir din Saron,
un crin din văi. –
2 Ca un crin în mijlocul spinilor
aşa este iubita mea între fete. –
3 Ca un măr între copacii pădurii
aşa este preaiubitul meu între tineri.
Cu aşa drag stau la umbra lui,
şi rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.
4 El m-a dus în casa de ospăţ,
şi dragostea era steagul fluturat peste mine.
5 Întăriţi-mă cu turte de struguri, învioraţi-mă cu mere,
căci sunt bolnavă de dragostea lui.
6 Să-şi pună mâna stângă sub capul meu
şi să mă îmbrăţişeze cu dreapta lui! –
7 Vă jur, fiice ale Ierusalimului,
pe căprioarele şi cerboaicele de pe câmp:
nu stârniţi, nu treziţi dragostea
până nu vine ea! –
8 Aud glasul preaiubitului meu! Iată-l că vine,
sărind peste munţi, săltând pe dealuri.
9 Preaiubitul meu seamănă cu o căprioară sau cu puiul de cerboaică.
Iată-l că este după zidul nostru,
se uită pe fereastră,
priveşte printre zăbrele.
10 Preaiubitul meu vorbeşte şi-mi zice:
„Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!
11 Căci iată că a trecut iarna;
a încetat ploaia şi s-a dus.
12 Se arată florile pe câmp,
a venit vremea cântării
şi se aude glasul turturelei în câmpiile noastre.
13 Se pârguiesc roadele în smochin, şi viile înflorite
îşi răspândesc mirosul.
Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!
14 Porumbiţă din crăpăturile stâncii, ascunsă în scobiturile prăpăstiilor,
arată-mi faţa ta şi fă-mă să-ţi aud glasul!
Căci glasul tău este dulce, şi faţa ta, plăcută.”
15 Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici care strică viile; căci viile noastre sunt în floare.
16 Preaiubitul meu este al meu, şi eu sunt a lui;
el îşi paşte turma între crini.
17 Până la răcoarea zilei şi până la lungirea umbrelor,
întoarce-te!… Iubitule, sari ca o căprioară sau ca puiul de cerb
peste munţii ce ne despart.