3
Începem noi iarăşi să ne lăudăm singuri? Sau nu cumva avem nevoie, ca unii, de epistole de laudă către voi sau de la voi?
Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii.
Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Cristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte table de piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne.
Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Cristos.
Nu că noi prin noi înşine suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Priceperea noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu,
care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al literei, ci al Duhului; căci litera omoară, dar Duhul dă viaţa.
Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în pietre, avea atâta glorie, încât fiii lui Israel nu puteau să-şi aţintească ochii asupra feţei lui Moise, din cauza strălucirii feţei lui, deşi strălucirea aceasta era trecătoare,
cum n-ar avea glorie mai degrabă slujba Duhului?
Dacă slujba aducătoare de condamnare a fost glorificată, cu cât mai mult o întrece în glorie slujba aducătoare de dreptate?
10 Şi în privinţa aceasta, ce a fost glorificat nici n-a fost glorificat, din cauza gloriei care o întrece cu mult.
11 Într-adevăr, dacă ce era trecător avea glorie, cu cât mai mult va rămâne în glorie ce este netrecător!
12 Fiindcă avem, dar, o astfel de speranţă, noi lucrăm cu multă îndrăzneală
13 şi nu facem ca Moise, care îşi punea un văl peste faţă, pentru ca fiii lui Israel să nu-şi pironească ochii asupra sfârşitului a ceea ce era trecător.
14 Dar ei au rămas greoi la minte, căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, acest văl rămâne neridicat, fiindcă vălul este dat la o parte în Cristos.
15 Da, până astăzi, când se citeşte Moise, rămâne un văl peste inimile lor.
16 Dar ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, vălul este luat.
17 Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea.
18 Noi toţi, cu faţa descoperită, reflectăm ca o oglindă, gloria Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din glorie în glorie, prin Duhul Domnului.