1 Deci, fiindcă avem astfel de promisiuni, preaiubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.
2 Înţelegeţi-ne bine! N-am nedreptăţit pe nimeni, n-am făcut rău nimănui, n-am înşelat pe nimeni.
3 Nu spun aceste lucruri ca să vă condamn, căci am spus mai înainte că sunteţi în inimile noastre pe viaţă şi pe moarte.
4 Am o mare încredere în voi. Am tot dreptul să mă laud cu voi. Sunt plin de mângâiere, îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre.
5 Căci şi după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut deloc odihnă. Am fost necăjiţi în toate felurile: de afară lupte, dinăuntru temeri.
6 Dar Dumnezeu, care îi mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit.
7 Şi nu numai prin venirea lui, ci şi prin mângâierea cu care a fost mângâiat şi el de voi. El ne-a istorisit despre dorinţa voastră pasionată, despre lacrimile voastre, despre pasiunea voastră pentru mine, aşa că bucuria mea a fost şi mai mare.
8 Deşi v-am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău; şi chiar dacă mi-ar fi părut rău – căci văd că epistola aceea v-a întristat (deşi pentru puţin timp) –
9 totuşi acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăinţă. Căci aţi fost întristaţi după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveţi nimic de suferit din partea noastră.
10 Într-adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea.
11 Căci, uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de dezvinovăţire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce pasiune! Ce pedeapsă! În toate voi aţi arătat că sunteţi curaţi în privinţa aceasta.
12 Aşa că, dacă v-am scris nu v-am scris nici din cauza celui care a provocat ruşinea, nici din cauza celui care a suferit ruşinea, ci ca să se arate marea noastră purtare de grijă pentru voi înaintea lui Dumnezeu.
13 De aceea am fost mângâiaţi. Dar, pe lângă mângâierea aceasta a noastră, ne-am bucurat şi mai mult de bucuria lui Tit, al cărui duh a fost înviorat de voi toţi.
14 Şi dacă m-am lăudat puţin cu voi înaintea lui, n-am fost dat de ruşine. Ci, după cum în orice lucru v-am spus adevărul, tot aşa şi lauda noastră cu voi înaintea lui Tit s-a adeverit.
15 El are o şi mai mare dragoste pentru voi, când îşi aduce aminte de ascultarea voastră, a tuturor, şi de primirea pe care i-aţi făcut-o, cu frică şi cu cutremur.
16 Mă bucur că mă pot încrede în voi în toate privinţele.