14
Apoi m-am uitat, şi iată că Mielul stătea pe Muntele Sionului şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său.
Şi am auzit venind din cer o voce ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; şi vocea pe care am auzit-o era ca a celor care cântă cu harpa; şi cântau din harpele lor.
Cântau o cântare nouă înaintea tronului, înaintea celor patru creaturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, în afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.
Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt virgini şi-L urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel.
Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea tronului lui Dumnezeu.
Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie eternă, pentru ca s-o predice locuitorilor pământului, oricărei naţiuni, oricărui trib, oricărei limbi şi oricărui popor.
El zicea cu o voce răsunătoare: Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I glorie, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui care a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!
Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate naţiunile din vinul mâniei curviei ei!
Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu voce puternică: Dacă se închină cineva fiarei şi imaginii ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână,
10 va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.
11 Şi fumul chinului lor se urcă în sus în eternitate. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei care se închină fiarei şi imaginii ei şi oricine primeşte semnul numelui ei.
12 Aici este răbdarea sfinţilor care împlinesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.
13 Şi am auzit o voce din cer, care zicea: Scrie: Fericiţi sunt acum încolo de morţii care mor în Domnul! – Da, zice Duhul; ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!
14 Apoi m-am uitat, şi iată un nor alb; şi pe nor stătea Cineva care semăna cu un Fiu al omului; pe cap avea o coroană de aur, iar în mână o seceră ascuţită.
15 Şi un alt înger a ieşit din Templu şi striga cu voce tare Celui care stătea pe nor: Pune secera Ta şi seceră, pentru că a venit ceasul să seceri şi secerişul pământului este copt.
16 Atunci Cel care stătea pe nor Şi-a aruncat secera pe pământ. Şi pământul a fost secerat.
17 Şi din Templul care este în cer a ieşit un alt înger, care avea şi el un cosor ascuţit.
18 Şi un alt înger, care avea autoritate asupra focului, a ieşit din altar şi a strigat cu voce răsunătoare către cel care avea cosorul cel ascuţit: Pune cosorul tău cel ascuţit şi culege strugurii viei pământului, căci strugurii ei sunt copţi.
19 Şi îngerul şi-a aruncat cosorul pe pământ, a cules via pământului şi a aruncat strugurii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu.
20 Şi teascul a fost călcat în picioare afară din cetate; şi din teasc a ieşit sânge, până la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii.