1 „Deci fraţilor, dacă, cumva,
Are să cadă cineva,
Într-o greşeală, vreau ca voi,
Cu al blândeţii duh apoi,
Să ştiţi ca să îl ridicaţi
Şi astfel, sprijin, să îi daţi –
Căci voi nu mai sunteţi fireşti,
Ci aţi ajuns duhovniceşti.
Seama să ieie orişicine,
La ce îl va privi pe sine,
Ca să n-ajungă, la sfârşit –
Cumva – să fie ispitit.
2 De-asemenea, doresc, dragi fraţi,
Ca sarcina să vi-o purtaţi,
Unii la alţii, căci să ştiţi,
Că-n felu-acesta, împliniţi,
Neîncetat, legea pe care,
Domnul Iisus Hristos o are.
3 Dacă va crede cineva,
Precum că el este ceva –
Chiar dacă nu este nimic –
Se-nşeală singur, pot să zic.
4 Să-şi cerceteze fiecare,
Fapta pe cari, doar el, o are,
Ca să se laude, astfel,
În ce îl va privi pe el
Şi, nicidecum, pe ceilalţi fraţi.
5 Vreau să fiţi bine-ncredinţaţi,
Că o să-şi poarte fiecare,
Doar sarcina pe cari o are.
6 Acel cari, din Cuvânt, primeşte
Învăţătură, se vădeşte
Dator, ca să îi facă parte,
Celui ce-nvăţături împarte,
Din bunurile lui, mereu.
7 Nu vă-nşelaţi, căci „Dumnezeu
Nu poate fi batjocorit”.
Ce semeni, seceri – negreşit.
8 Cel care, fire pământească,
A semănat, o să primească –
La secerat – ce-a rodit firea,
Adică numai putrezirea.
Dar cine-n Duh a semănat,
Viaţă în veci, a secerat.
9 Să nu cumva să obosim,
Când, binele, îl împlinim;
Căci va veni vremea, apoi,
În care, secera-vom noi,
Doar dacă – fără îndoială –
Nu vom cădea, de oboseală.
10 Deci, cât are prilej, oricine
Va trebui să facă bine,
Dar mai ales – vă îndemn eu –
Să faceţi bine, tot mereu –
Pe cât vă este cu putinţă –
La fraţii voştri, de credinţă.
11 Uitaţi-vă la ce v-am zis,
Cu cât de mari slove v-am scris
Eu – Pavel – chiar cu mâna mea!
12 Aceia care au să vrea
Plăcerile oamenilor,
Au să încerce – fraţilor –
Să vă silească, să primiţi,
Tăierea împrejur, să ştiţi.
Ei vă silesc, ca nu cumva,
Să-i prigonească cineva,
Din pricine nenumărate,
De crucea lui Hristos, iscate.
13 Căci nici ei – cei care-au primit
Tăierea – Legea, n-au păzit;
Ci vor ca să primiţi şi voi,
Tăierea împrejur apoi,
Ca să se laude ei iar,
Cu trupurile voastre dar.
14 Cât despre mine, nu doresc,
Vreo laudă, ca să primesc,
Din altceva, neîndoios,
Decât din crucea lui Hristos,
Prin care, lumea e găsită –
Faţă de mine – răstignită,
Iar eu apoi, de-asemenea,
Sunt răstignit, faţă de ea!
15 Căci, în Iisus Hristos – vă zic –
Precum că nu-nseamnă nimic
Tăierea împrejur făcută,
Şi nici tăierea nefăcută.
Însemnătate – vă spun vouă –
Are doar o făptură nouă.
16 Peste cei cari vor căuta,
Acest dreptar a căpăta –
Şi peste Israel, vreau eu,
Căci el este-al lui Dumnezeu –
Să vină, fără încetare,
Doar pace multă şi-ndurare!
17 Şi nimeni să nu îndrăznească,
De-acum, să mă mai necăjească,
Căci port, pe trup, semnele care,
Domnul Iisus Hristos le are.
18 Harul ce-a coborât de sus,
Al Domnului Hristos Iisus,
Asupra voastră, vreau să vie
Şi, ne-ncetat, cu voi, să fie
Acum, în anii care vin,
Şi-n vecii vecilor! Amin.”