1 Prorocu-n urmă a plecat,
Căci o femeie a cătat,
Iar cea pe care-o căutase
E cea căreia-i înviase –
De mult – feciorul. Elisei
Zise, când fost-a-n faţa ei:
„Te scoală-ngrabă! Nu mai sta!
Pleacă cu toată casa ta
Şi pentru-o vreme, căutaţi
Alt loc în care-apoi să staţi.
În astă ţară, Domnul vrea
Să bântuiască foametea
Şi şapte ani are să fie
O foarte mare sărăcie.
Mai află dar, că am văzut
Că foametea a şi-nceput.”
2 Femeia-ndată a plecat –
Cu toţi ai ei – şi s-a mutat
În ţara Filistenilor.
Ea a rămas în ţara lor,
Un timp de şapte ani apoi.
3 Când se întoarse înapoi,
În ţara ei, a alergat
Ca să îl roage pe-mpărat,
Pentru-un pământ ce-l stăpânise
Şi casa-n care locuise.
4 Ghehazi – cel cari îl slujea
Pe Elisei – tocmai şedea
În faţa împăratului,
Vorbind despre stăpânul lui.
„Mai povesteşte-mi, ce-ai văzut,
Ce lucruri mari a mai făcut
Stăpânul tău” – l-a îndemnat
Al lui Israel împărat.
5 Ghehazi începu şi-i spuse
Despre minunea ce-o făcuse
Stăpânul său, când a-nviat
Un mort. Atuncea a intrat
Femeia, vrând, pe domnitor,
Să-l roage pentru-al ei ogor.
Ghehazi-a zis, văzând femeia:
„Priveşte: ea este aceea,
Pe-al cărei fiu, văzut-am eu,
Că l-a-nviat stăpânul meu!
Iată-l dar şi pe fiul ei,
Cel înviat de Elisei!”
6 Femeia a adeverit
Ce-a zis Ghehazi, negreşit,
Iar împăratul a chemat
Un dregător, şi-a cuvântat:
„Ai grijă dar, ăstei femei,
Să i se dea tot ce-i al ei!
Să-i dai ogorul înapoi!
De-asemenea, să-i dai apoi,
Întreg venitul cuvenit,
Din ziua-n care-a părăsit
Ţara, şi pân’ s-a-napoiat.
Să împlineşti totul, de-ndat’!”
7 Prorocul Elisei plecase
Şi la Damasc se aşezase.
Pe-atuncea, Ben-Hadad – cel care
Era în Siria mai mare –
Se-mbolnăvise. De îndat’,
Oamenii săi l-au înştiinţat:
„Iată că omul Domnului
E-n ţara împăratului!”
8 Când împăratul a aflat,
Lucrul acesta, l-a chemat
Pe-al său slujbaş – pe Hazael –
Şi i-a vorbit în acest fel:
„Un dar bogat, să iei cu tine.
Du-te apoi şi, pentru mine,
Să Îl întrebi pe Dumnezeu –
Prin omul Său deci – dacă eu
Am să mai fiu tămăduit,
De boala care m-a lovit.”
9 Cămile multe, Hazael
A strâns şi le-a luat cu el,
Căci patruzeci a încărcat,
Cu tot ceea ce s-a aflat –
În a Damascului cetate –
Mai bun, atunci. Daruri bogate,
Lui Elisei, astfel, i-a dus,
Precum al său stăpân i-a spus.
Când a ajuns, l-a întrebat:
„Prin mine, cel ce e-mpărat,
În Siria, a glăsuit:
„Oare, voi fi tămăduit,
De boala mea?” Ce să-i spun eu,
Lui Ben-Hadad, stăpânul meu?”
10 Atuncea, Elisei a zis:
„Să-i spui celui ce te-a trimis,
Precum că se tămăduieşte,
Măcar că Domnul mă vesteşte
Că o să moară, negreşit.”
11 Apoi, prorocul l-a privit
Pe Hazael, lung, şi-a-nceput
Să plângă-n sinea sa, tăcut.
12 Când Hazael l-a întrebat,
„Oare de ce te-ai întristat?
Pentru ce plânge domnul meu?”,
El zise: „Pentru că ştiu eu,
Cât rău va face Hazael,
Copiilor lui Israel.
Ai să zdrobeşti prorocii lor,
Foc o să pui cetăţilor,
Iar mamele însărcinate,
De tine fi-vor spintecate
13 Cu sabia.” „Dar ce sunt eu?
Sunt câine, oare, domnul meu?”–
Îl întrebase Hazael –
„Cum crezi că am să fac, astfel?”
„Vei fi, în Siria-mpărat” –
Răspunse Elisei, de-ndat’.
14 Când Hazael se-ntoarse-apoi,
La împăratul, înapoi,
Acesta-l întrebase: „Ei?
Ce-a zis de mine, Elisei?”
El a răspuns: „M-a înştiinţat
Precum că fi-vei vindecat!”
15 În urmă, Hazael s-a dus,
Şi-a doua zi el a adus
O-nvelitoare. A-nmuiat-o,
În apă, şi a aşezat-o
Pe faţa împăratului,
Care-a murit. În locul lui,
Ajunse Hazael să fie,
Mai mare, peste-mpărăţie.
16 De cinci ani numai, se găsea,
Pe al său tron şi-mpărăţea,
În Israel, Ioram – cel care,
Părinte, pe Ahab îl are.
În vremea ‘ceea, a venit
Şi-n Iuda a împărăţit
Un alt Ioram – acela care,
Pe Iosafat, părinte-l are.
17 Treizeci şi doi de ani avuse,
Când, împărat, el se făcuse,
Iar la Ierusalim, a stat,
Apoi, opt ani, încoronat.
18 El a umblat în calea lor,
Adică a-mpăraţilor
Care-au domnit în Israel,
Pentru că a făcut la fel
Ca şi Ahab – la rândul său –
Înfăptuind ce este rău,
‘Naintea Domnului, mereu.
19 Numai că Domnul, Dumnezeu,
Pe Iuda, nu l-a nimicit,
Fiindcă i-a făgăduit,
Lui David, că îi va lăsa
Lumină, înaintea Sa.
20 Pe când Ioram era-mpărat,
Edomul – tot – s-a răsculat,
Contra lui Iuda şi şi-a pus
Un domnitor. Ioram s-a dus
21 Pân’ la Ţair, sprijin, să-i dea,
Cu carele ce le avea.
Când întuneric s-a făcut,
S-a repezit şi i-a bătut
Pe Edomiţi, care erau
Acolo şi-l înconjurau.
Pe negândite i-a lovit,
Încât, cu toţii au fugit,
Speriaţi, la corturile lor.
22 Răscoala Edomiţilor,
Faţă de Iuda, s-a văzut,
Că până astăzi, a ţinut.
Cam tot atunci, a încercat
Şi Libna, de s-a răsculat.
23 Dar toate câte le-a făcut
Ioram, oare, nu s-au trecut
În cărţile Cronicilor
Ce sunt ale-mpăraţilor
Cari, peste Iuda, au domnit?
24 În urmă, când a adormit,
A fost şi el adăugat,
La neamul său şi îngropat
Chiar în cetatea cea pe care,
David al său părinte-o are.
Fiul pe care îl avea
Ioram, era Ahazia.
După Ioram, el a venit,
În Iuda, şi-a împărăţit.
25 De doisprezece ani şedea,
Pe tronul său, şi-mpărăţea
În Israel, Ioram – cel care,
Părinte, pe Ahab îl are –
Pe când în Iuda a venit
Ahazia şi-ampărăţit.
Ahazia fost-a cel care,
Părinte, pe Ioram, îl are.
26 Ani, douăzeci şi doi, avuse,
Când împărat el se făcuse,
Iar la Ierusalim a stat
Un an apoi, încoronat.
Fata lui Omri i-a fost mamă,
Care, Atalia, se cheamă.
Omri fusese-nscăunat,
În Israel, drept împărat.
27 Pe calea lui Ahab, şi el
A mers, mereu, făcând la fel,
Doar lucruri care s-au văzut
Că, Domnului, nu i-au plăcut.
Prin felu-n care s-a purtat,
Necontenit, a arătat
Că e un ginere, astfel,
Al casei lui Ahab, şi el.
28 În urmă, cu Ioram – cel care,
Părinte, pe Ahab, îl are –
S-a însoţit, mergând apoi,
Ca să pornească un război
Cu Hazael, care şedea
Drept împărat în Siria.
Oştirile s-au adunat
Şi-o bătălie au purtat,
Lângă Ramotul cel pe care
Ţara lui Galaad îl are.
Ioram, atunci, a fost lovit
Şi astfel a căzut rănit.
29 Cu mare greu ajunse el,
Să se întoarcă-n Izreel,
Pentru a-i fi tămăduite
Acolo, rănile primite
La Rama, unde s-a luptat,
Cu Hazael, cari, împărat,
Fusese peste Siria.
La el s-a dus Ahazia.
Ahazia este cel care,
Părinte, pe Ioram, îl are
Şi-n Iuda a împărăţit.
La Izreel, el a venit,
Ştiindu-l pe Ioram – cel care,
Părinte, pe Ahab, îl are –
Zăcând bolnav şi chinuit,
De rănile ce le-a primit.