Filipeni
1
„Pavel şi Timotei, pe care,
Drept robi, Iisus Hristos îi are –
Având alăturea de ei,
Episcopi şi pe toţi acei
Care, acum, diaconi sânt –
Către întreg poporul sfânt,
Pe cari, Hristos l-a câştigat
Şi este, în Filipi, aflat:
Pace şi har s-aveţi, mereu,
De la al nostru Dumnezeu –
Tatăl aflat în ceruri, sus –
Şi de la Domnul nost’, Iisus!
Eu, Dumnezeului ceresc,
Necontenit, Îi mulţumesc,
Prin rugăciunea mea fierbinte,
Pentru aducerea aminte,
Ce o păstrez, faţă de voi.
Neîncetat, mă rog apoi,
Cu bucurie doar, dragi fraţi,
Pentru că, parte, voi luaţi,
La Evanghelie – pe-al meu drum –
De la-nceput şi pân’ acum.
Încredinţat sunt eu apoi,
Căci Cel care-a-nceput, în voi,
Să desfăşoare-astă lucrare,
Acela şi putere are,
Să o-mplinească, ne-ndoios,
Până în ziua lui Hristos.
E drept ca astfel, să gândesc,
Despre voi toţi, căci vă iubesc
Şi-n inimă, vă port, mereu,
Căci voi, atât în lanţul meu,
În întăriri şi-n apărare
A Evangheliei lucrare,
Părtaşi, cu mine, sunteţi dar –
Cu toţii – la acelaşi har.
Martor îmi este Dumnezeu,
Că vă iubesc, pe toţi, mereu –
Cu o iubire de nespus –
În Domnul nost’, Hristos Iisus.
Necontenit, mă rog apoi,
Tatălui nostru, pentru voi,
Ca dragostea să vă sporească
Şi cunoştinţa să vă crească,
10 Spre a putea, apoi, să ştiţi,
Mereu, ca să deosebiţi
Care sunt lucrurile-alese
Şi cum trebuiesc înţelese,
Ca să puteţi să fiţi curaţi
Şi ca să nu vă-mpiedicaţi,
Până în acea zi, în care,
Domnul Iisus Hristos apare;
11 Să fiţi dar plini – deasupra firii –
De roadele neprihănirii,
Prin Domnul nost’, Hristos Iisus,
Spre slava Tatălui de Sus.
12 Vreau să vă spun, dragii mei fraţi,
Căci trebuie ca să aflaţi
Că-mprejurările în care
Mă aflu, în a mea lucrare,
Făcut-au ca, necontenit,
Ceea ce-am propovăduit –
Adică Evanghelia mea –
Câştig să poată a avea
Şi să înainteze bine.
13 Într-adevăr, toţi – despre mine –
În toată curtea-mpărătească –
Sau unde-aveau să se găsească –
Ştiu că, în lanţuri, am fost pus,
Numai pentru Hristos Iisus.
14 În felu-acesta, mai mulţi fraţi –
De al meu lanţ, îmbărbătaţi –
Au arătat, fără-ndoială,
O foarte mare îndrăzneală,
Vestind acest Cuvânt, mereu,
Cari este de la Dumnezeu.
15 E-adevărat, unii din ei,
Din duh de ceartă – dragii mei –
Şi-mpinşi de pizmă, au vorbit,
Când, pe Hristos, ei L-au vestit;
Dar alţii, din bunăvoinţă,
Mânaţi doar de a lor credinţă.
16 Aceştia dar, au arătat
Cum că din dragoste-au lucrat,
Ca unii care ştiu că eu,
Însărcinat am fost, mereu,
Spre-a Evangheliei apărare.
17 Primii – adică toţi cei care,
Din duh de ceartă, se vădesc
Că, pe Hristos, ei Îl vestesc –
Nu au avut un gând curat,
Ci doar, mereu, au încercat
A pune, lanţurilor mele,
Alte necazuri, noi şi grele.
18 Dar ce ne pasă nouă, oare?
Oricum ar fi astă lucrare –
De ochii lumii doar purtată,
Sau dintr-o inimă curată –
Hristos e propovăduit
În orice loc, necontenit.
Iar pentru acest lucru, eu
Am să mă bucur, tot mereu.
19 Lucrul acesta – bine ştiu –
Se va întoarce, mai târziu,
Spre mântuirea mea apoi,
Prin rugile pe care voi
Le înălţaţi, neîncetat,
Şi-apoi prin ajutorul dat,
De Duhul lui Hristos Iisus.
20 Nădejdea mea-i în Cel de Sus,
Şi ştiu, într-adevăr, prea bine,
Că nu voi fi dat de ruşine –
Apoi – în faţă-I, cu nimic.
De-aceea, pot ca să vă zic,
Cum că Hristos, întotdeauna,
În al meu trup, va fi într-una,
Cu îndrăzneală, proslăvit
Prin viaţa mea, necontenit;
Şi proslăvit, de-asemenea,
Va fi El şi prin moartea mea.
21 Căci a trăi – neîndoios –
E, pentru mine, doar Hristos,
Şi-apoi, murind, eu socotesc
Doar un câştig că dobândesc.
22 Dar dacă, pe al vieţii drum,
Mai trebuie să stau acum,
Nu am ce spune, ci gândesc
Că merită să mai trăiesc.
Şi nu ştiu ce e necesar
Ca să aleg, acuma dar.
23 Din două părţi, sunt strâns mereu:
Vreau să mă mut, ca astfel, eu,
Cu-al meu Hristos, să pot să fiu,
Căci e cu mult mai bine, ştiu;
24 Dar să rămân în trup apoi,
Este mai bine, pentru voi.
25 Şi ştiu – după credinţa mea –
Că încă, voi mai rămânea,
Cu voi, în viaţă, să puteţi
Ca, bucurie, să aveţi
Şi-n acest fel, să propăşiţi,
În crezul ce-l împărtăşiţi.
26 Prin revenirea mea, la voi,
O să puteţi avea apoi,
Motiv de laudă, nespus,
În Domnul nost’, Hristos Iisus.
27 Voi doar, mereu, să încercaţi
În vrednic chip, să vă purtaţi,
Faţă de Evanghelia care,
Domnul Iisus Hristos o are,
Ca astfel, chiar dacă sosesc –
Sau chiar de am să mă găsesc
Departe, undeva, de voi –
Să pot ca să aud apoi,
Că într-un singur duh aflaţi,
Rămâneţi tari şi că luptaţi,
Mereu, pentru credinţa care,
Această Evangheli-o are,
28 Fără ca voi să vă lăsaţi,
De-ai voşti’ duşmani, înspăimântaţi.
Lucrul acesta, dragii mei,
Dovadă este, pentru ei –
Pentru pierzare şi pieire –
Iar pentru voi, de mântuire,
Adusă pentru Dumnezeu.
29 Voiesc să vă destăinui eu,
Căci cu privire la Hristos,
Aţi primit har – neîndoios –
Nu doar pentru a crede-n El,
Ci şi spre-a pătimi astfel,
Pentru al nostru Domn şi-apoi,
30 Să duceţi – cum şi faceţi voi –
Aceeaşi luptă, ca şi mine –
De care auzit-aţi bine,
Că pe al vieţii mele drum,
Sunt nevoit s-o duc acum.”