1 „De-aceea, fraţii mei iubiţi –
De mine-atât de mult doriţi,
Căci voi sunteţi cununa mea
Şi bucuria-asemenea –
Rămâneţi tari, vă îndemn eu,
În Domnul nostru, tot mereu.
2 Astfel dar, lui Evodia –
Precum şi lui Sintichia –
Îndemn le dau, ca orişicând,
Să fie-n Domnul, doar un gând.
3 Pe tine-apoi, pe cari, mereu –
La jug – tovarăş, te am eu,
Te rog să dai ajutorare,
Femeilor acelea, care,
Cu mine-alături, au trudit,
Când, Evanghelia, am vestit,
Cu Clement şi cu toţi cei care
Mi-au fost tovarăşi, în lucrare,
Având, în felu-acesta, parte
De-aşi scrie, în a vieţii carte,
Numele lor. Dragii mei fraţi,
4 În Domnul, să vă bucuraţi!
Iată că, iarăşi, vă zic eu,
Ca să vă bucuraţi, mereu!
5 Blândeţea voastră, ne-ntrecută,
De toţi să fie cunoscută.
Aproape e al nostru Domn
Şi nu vreau să vă prindă-n somn.
6 Deci, de nimic – dragii mei fraţi –
Nicicând, să nu vă-ngrijoraţi.
În orice lucru, tot mereu,
Aduceţi-I lui Dumnezeu,
La cunoştinţă, cererea
Pe care voi o veţi avea,
Alături de mulţumiri multe
Şi rugăciuni, ca să v-asculte.
7 Astfel, pacea lui Dumnezeu –
Care întrece, tot mereu,
Orice pricepere – apoi,
Are a vă păzi pe voi,
Şi inimile voastre – iată –
Şi gândurile, totodată,
În Domnul nost’, Hristos Iisus.
Atâta am avut, de spus.
8 Tot ceea ce-i adevărat,
Tot ceea ce s-a arătat
Vrednic, pentru a fi cinstit,
Tot ceea ce s-a dovedit
Că este drept şi e curat,
Tot ceea ce aţi constatat
Că este vrednic de iubit,
Tot ce e demn de-a fi primit,
Orişice faptă bună-apoi
Şi orice laudă – pe voi –
Necontenit, să vă-nsoţească
Şi-acestea să vă-nsufleţească.
9 Ce-aţi învăţat, ce aţi primit,
Ce aţi văzut şi-aţi auzit
Dar, de la mine, vreau apoi,
Să faceţi, ne-ncetat, şi voi.
Atunci, al păcii Dumnezeu,
Are a vă-nsoţi, mereu.
10 O bucurie am avut,
În Domnu-atunci când am văzut,
Precum că voi aţi reuşit –
Faţă de mine – în sfârşit,
Simţirile – dragii mei fraţi –
S-ajungeţi ca să le schimbaţi.
Ăst lucru, voi, de mult, l-aţi vrut,
Însă, prilej, nu aţi avut.
11 N-am zis lucrul acest apoi,
Gândindu-mă la ce nevoi
Aş avea eu, pentru că ştiu,
Mereu, ca mulţumit să fiu
Cu starea-n care mă găsesc.
12 Ştiu şi smerit ca să trăiesc,
Atunci când sunt în sărăcie,
Ştiu şi-n belşug şi bogăţie.
În toate m-am deprins, umblând,
Să fiu sătul, dar şi flămând,
Să am un trai îmbelşugat,
Dar şi în lipsă-a fi aflat.
13 Pot totul, în Hristos, mereu,
De care, întărit, sunt eu.
14 Voi, însă, bine aţi făcut,
Când, strâmtorarea, mi-aţi văzut,
Şi-apoi, mi-aţi fost alăturea,
Căci aţi luat, parte, la ea.
15 Voi, Filipenilor, ştiţi bine,
Căci legături, n-avea cu mine,
Nici o Biserică apoi,
Excepţie fiind doar voi,
În ceea ce e cu privire
La „dare”-ntâi, şi la „primire”,
Atunci când eu, la început,
În Macedonia-am trecut,
Ca să-mi urmez menirea mea,
De-a duce Evanghelia.
16 Când, la Tesalonic apoi,
Eu am ajuns, mi-aţi trimis voi –
O dată, sau de două ori,
Fiind, astfel, îndurători –
Câte ceva, dintre acele,
Ce trebuiau, nevoii mele.
17 Nu după daruri, umblu eu,
Ci dimpotrivă, cat mereu,
Câştigul care prisoseşte,
Şi vouă, doar, vă foloseşte.
18 De toate am şi sunt bogat.
Traiul îmi e îmbelşugat,
De-atunci, de când am dobândit,
Prin fratele Epafrodit,
Tot ceea ce trimis-aţi voi,
Spre a mă scoate din nevoi…
O jertfă bună, pregătită
Ca o mireasmă potrivită,
Plăcută, pentru Dumnezeu,
Bine primită-apoi. Mereu,
19 Pentru a voastră trebuinţă,
El să arete-ngăduinţă
Şi să-ngrijească, precum ştie,
După nespusa-I bogăţie,
În slava Sa, în ceruri, sus,
În Domnul nost’, Hristos Iisus.
20 Slăvit să fie, tot mereu,
Al nostru Tată – Dumnezeu –
Acum, în anii care vin,
Şi-n vecii vecilor! Amin.
21 La sfinţii în Hristos Iisus,
Din parte-mi, să le fie spus,
La fiecare, „sănătate”.
De-asemenea, oricare frate
Este aici, cu mine-aflat,
Tot „sănătate”, v-a urat.
22 Toţi sfinţii vă doresc şi ei,
Tot sănătate, dragii mei,
Dar, mai ales, sfinţii pe care,
Cezar, în casa lui, îi are.
23 În încheiere, am de spus,
Ca harul Domnului Iisus,
De-acum – prin vremile ce vin –
Să vă-nsoţească-n veci! Amin.