1 Şi s’a arătat în cer un semn mare: o femeie înveşmântată cu soarele; şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele.
2 Şi era însărcinată şi striga, chinuindu-se şi muncindu-se ca să nască.
3 Şi alt semn s’a arătat în cer: iată un balaur mare, roşu, având şapte capete şi zece coarne, şi pe capetele lui şapte cununi împărăteşti.
4 Iar coada lui târa a treia parte din stelele cerului, şi le-a aruncat pe pământ. Şi balaurul stătu înaintea femeii care era să nască, pentru ca, dacă va fi născut, să înghită pe copilul ei.
5 Şi a născut un copil bărbat, care va să păstorească toate neamurile cu toiag de fier. Şi copilul ei fu răpit la Dumnezeu şi la scaunul lui.
6 Iar femeia fugi în pustie, unde are loc gătit de Dumnezeu, ca să o hrănească pe ea acolo o mie două sute şi şaizeci de zile.
7 Şi s’a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul, iar balaurul şi îngerii lui au stat în luptă,
8 Dar n’au izbutit, nici nu s’a mai găsit pentru ei loc în cer.
9 Şi aruncat a fost balaurul cel mare, şarpele cel de demult, care se chiamă diavol şi Satana, cel ce înşală toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui aruncaţi au fost cu el.
10 Şi am auzit glas mare, în cer, zicând: Acum s’a făcut mântuirea şi puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Christosului său, căci aruncat a fost pârîşul fraţilor noştri, cel ce îi pâra pe ei, înaintea Dumnezeului nostru ziua şi noaptea.
11 Ci ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor şi nu şi-au iubit viaţa lor până la moarte.
12 Pentru aceasta, bucuraţi-vă, ceruri şi cei ce locuiţi într’însele. Vai însă pământului şi mării! Fiindcă diavolul a coborît la voi, având mânie mare, căci ştie că timpul lui e scurt.
13 Iar când a văzut balaurul că a fost aruncat pe pământ, a prigonit pe femeia care născuse pe pruncul bărbat.
14 Dar datu-i-s’au femeii cele două aripi ale marelui Vultur, ca să zboare în pustie, la locul ei, unde e hrănită acolo un răstimp şi răstimpuri şi jumătate de răstimp, departe de faţa şarpelui.
15 Atunci şarpele a aruncat din gura lui, după femeie, apă ca un puhoi, ca s’o ia puhoiul.
16 Ci pământul i-a venit femeii într’ajutor, căci pământul şi-a deschis gura sa şi a înghiţit puhoiul pe care-l aruncase balaurul din gură.
17 Şi balaurul s’a aprins de mânie asupra femeii şi a pornit să facă război cu ceilalţi din seminţia ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Iisus.
18 Iar eu am stat pe nisipul mării.