1 Următoarele cuvinte aparţin oratorului – fiului lui David – care a fost rege la Ierusalim. 2 El a zis: „Vai, ce lipsă de sens! Cât de absurd este tot ce se întâmplă! Totul este inutil! 3 Oare ce câştigă omul din toate activităţile la care se angajează în existenţa lui de sub soare? 4 Trece o generaţie şi vine alta; dar pământul rămâne mereu acelaşi. 5 Soarele răsare şi apoi apune. El se grăbeşte apoi spre locul de unde va răsări din nou. 6 Vântul bate spre sud; apoi curenţii de aer se întorc spre nord. Astfel, vântul deplasează mereu aerul; şi curenţii lui îşi reiau constant circuitul. 7 Toate râurile curg spre mare, fără să o umple vreodată. Râurile revin la locul de unde au plecat; şi apa lor curge din nou de acolo. 8 Toate lucrurile sunt într-o permanentă agitaţie imposibil de descris în cuvinte. Ochiul nu se satură să privească; şi urechea nu se satură să asculte. 9 Ce a fost, va mai fi; şi ce s-a făcut, va continua să se facă! Nu este nimic nou în existenţa de sub soare! 10 Dacă cineva zice: «Am observat un lucru nou!», acela exista demult, încă din secolele care au fost înaintea lui. 11 Nu ne mai amintim de cei care au trăit în vremurile străvechi – exact cum nici cei care ne vor urma, nu vor mai păstra şi nu vor transmite generaţiilor viitoare amintirea lucrurilor care au fost în timpul vieţii lor.” 12 „Eu – oratorul – am fost rege al poporului Israel la Ierusalim. 13 M-am implicat în studiul şi cercetarea înţelepciunii cu aplicaţie la toate lucrurile care se întâmplă sub cer. Aceasta este o activitate obositoare pe care Dumnezeu o pretinde oamenilor în tipul existenţei lor. 14 Am observat tot ce se face (în existenţa de) sub soare; şi am constatat că toate lucrurile sunt fără sens şi că se deplasează (ciclic) ca vântul. 15 Ce a fost îndoit cândva, nu se mai poate îndrepta; şi ce lipseşte, nu poate fi inclus în numărul celorlalte lucruri existente. 16 Mi-am zis: «Observ că mi-am mărit reputaţia şi am progresat în înţelepciune mai mult decât toţi cei care au existat la Ierusalim înaintea mea. Astfel, inima mea a beneficiat de mult mai multă înţelepciune şi de cunoaştere.» 17 M-am dedicat obţinerii cunoaşterii care este facilitată de înţelepciune. Am fost implicat în înţelegerea nebuniei şi a prostiei. Dar am realizat că şi această activitate este inutilă. 18 Unde există multă înţelepciune, este şi multă frustrare. Avansul în cunoaştere aduce cu el dezamăgirea…”