1 Şi Dumnezeu Şi-a amintit de Noe şi de toate animalele şi de toate vitele care erau cu el în corabie. Şi Dumnezeu a făcut să treacă un vânt peste pământ şi apele s-au potolit. 2 Şi izvoarele adâncului şi zăgazurile cerurilor au fost închise şi ploaia din ceruri a fost oprită. 3 Şi apele se retrăgeau de pe pământ ducându-se şi întorcându-se. Şi, după ce au trecut o sută cincizeci de zile, apele s-au micşorat. 4 Şi, în luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munţii Ararat. 5 Şi apele au tot scăzut până în luna a zecea: în luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munţilor.
6 Şi a fost aşa: la sfârşitul celor patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse. 7 Şi a trimis corbul, care a ieşit încoace şi încolo, până când au secat apele de pe pământ. 8 Şi a trimis de la el porumbelul, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe faţa pământului. 9 Dar porumbelul n-a găsit loc de odihnă pentru piciorul său şi s-a întors la el la corabie, pentru că apele erau pe faţa întregului pământ. Şi şi-a întins mâna şi l-a luat şi l-a adus la sine în corabie. 10 Şi a mai aşteptat alte şapte zile şi din nou a trimis porumbelul din corabie. 11 Şi porumbelul a venit la el în amurg şi, iată, în ciocul lui era o frunză ruptă de măslin. Şi Noe a cunoscut că apele scăzuseră pe pământ. 12 Şi a mai aşteptat alte şapte zile şi a trimis porumbelul, dar acesta nu s-a mai întors la el.
13 Şi a fost aşa: în anul şase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Şi Noe a ridicat acoperişul corăbiei şi s-a uitat şi, iată, faţa pământului se uscase. 14 Şi, în luna a doua, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii, pământul era uscat.
15 Şi Dumnezeu a vorbit lui Noe, zicând: 16 „Ieşi din corabie, tu şi soţia ta şi fiii tăi şi soţiile fiilor tăi cu tine. 17 Scoate afară cu tine fiecare vieţuitoare care este cu tine, de orice carne: păsări şi animale şi fiecare târâtoare care se târăşte pe pământ, ca să mişune pe pământ; să fie roditoare şi să se înmulţească pe pământ“. 18 Şi Noe a ieşit, şi fiii lui şi soţia lui şi soţiile fiilor lui cu el. 19 Fiecare animal, fiecare târâtoare şi fiecare pasăre, orice se mişcă pe pământ, după familiile lor, au ieşit din corabie. 20 Şi Noe a zidit un altar Domnului şi a luat din orice animal curat şi din orice pasăre curată şi a adus arderi de tot pe altar. 21 Şi Domnul a mirosit o mireasmă plăcută şi Domnul a zis în inima Sa: „Nu voi mai blestema din nou pământul din cauza omului, pentru că gândul inimii omului este rău din tinereţea lui; nici nu voi mai lovi din nou tot ce este viu, cum am făcut. 22 De acum înainte, în toate zilele pământului, semănatul şi seceratul, şi frigul şi căldura, şi vara şi iarna, şi ziua şi noaptea nu vor înceta“.