1 Un psalm al lui David. Bine este cuvântat Domnul, stânca mea. Cel ce deprinde mânele mele la oştire, Degetele mele la resbel. 2 Îndurarea mea şi cetăţuia mea, Turnul meu cel înalt şi mântuitorul meu, Scutul meu, în care mă încred, Cel ce supune poporul meu supt mine, 3 Doamne, ce este omul, că tu-l cunoşti? Sau fiul omului, că iei seamă la el? 4 Omul, suflărei se aseamănă, Zilele lui ca umbra trec, 5 Doamne, pleacă cerurile tale, şi te coboară, Atinge-te de munţi, şi vor fumega. 6 Fulgeră fulgere; şi-i risipeşte, Trimite săgeţile tale, şi-i învălmăşeşte. 7 Întinde mâna ta din înălţime, Mântuie-mă şi scapă-mă de apele puternice; Din mâna fiilor celor străini, 8 A căror gură deşertăciune vorbeşte, Şi a căror dreaptă este dreapta amăgirii. 9 Dumnezeule, cântare nouă îţi voiu cânta, În harpă cu zece strune îţi voiu psalmodia: 10 Celui ce a dat regilor biruinţă, Celui ce a mântuit pre David, servul tău, de sabia nenorocirei. 11 Mântuie-mă şi scapă-mă din mâna fiilor celor străini, A căror gură vorbeşte deşertăciune, şi a căror dreaptă este dreapta amăgirei. 12 Ca fiii noştri să fie ca plantele, Ce cresc în tinereţele lor, Fetele noastre ca pietrile de colţ, Tăiate pentru podoaba unui palat; 13 Grânele noastre pline, Dând tot felul de bucate; Oile noastre înmulţească-se cu miile, Cu zecile de mii în câmpiile noastre: 14 Boii noştri fie încărcaţi de grăsime; Nici o daună, nici o pierdere, Nici o strigare să nu fie în târgurile noastre, 15 O, fericit este poporul, căruia îi va merge astfel; Fericit este poporul, al cărui Dumnezeu este Domnul.