1 Rugăciunea lui Moisi, omul lui Dumnezeu. Doamne, fostu-ne-ai adăpost din neam în neam; 2 Mai înainte de ce munţii să se fi născut, Sau să se fi făcut pământul şi lumea, Din veci şi în veci tu eşti, Dumnezeule! 3 În ţărână prefaci pre om, Şi zici: Fii ai oamenilor, în pământ reînturnaţi-vă, 4 Căci o mie de ani în ochii tăi Sunt ca ziua de ieri, care a trecut, Ca o strajă de noapte. 5 Ca un şivoiu îi risipeşti; un vis sunt; Dimineaţa sunt ca iarba, ce creşte, 6 Ce dimineaţa înfloreşte şi creşte, Dar seara vestejeşte şi seacă! 7 Că pierduţi suntem prin mânia ta, Îngroziţi de urgia ta; 8 Pus-ai fărădelegile noastre înaintea ta, Cele ascunse ale noastre înaintea luminei feţei tale. 9 Că toate zilele noastre pier înaintea mâniei tale; Cu gândul petrecem anii noştri. 10 Zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani, Şi de sunt puternice foarte, optzeci de ani; Şi cea mai mândră din ele nu-i decât muncă şi trudă; Căci iute trec şi noi dispărem. 11 Cine cunoaşte puterea mâniei tale? Căci după temerea de tine este şi mânia ta. 12 Învaţă-ne a număra zilele noastre, Să căpătăm o inimă înţeleaptă. 13 Întoarnă-te, Doamne! până când te vei mânia? Fie-ţi milă de servii tăi. 14 Satură-ne dimineaţa de îndurarea ta, Ca să ne bucurăm şi să ne veselim în toate zilele noastre. 15 Bucură-ne atâtea zile, pe câte ne-ai apăsat, Atâţia ani, în câţi văzurăm nefericirea. 16 Arete-se servilor tăi faptele tale, Şi mărirea ta fiilor lor. 17 Bunăvoinţa Domnului, Dumnezeul nostru, fie asupră-ne, Şi întăreşte preste noi fapta mânilor noastre; Da, fapta mânilor noastre întăreşte-o!