23
În al şaptelea an se întări Iehoiada, şi luă cu sine şi făcu legământ cu sutaşii, anume: pre Azaria, fiul lui Ieroham, pre Azaria, fiul lui Obed, pre Maaseia, fiul lui Adaia, şi pre Elişafat, fiul lui Zicri; şi merseră preste tot locul în Iuda, şi adunară pre Leviţii din toate cetăţile lui Iuda, şi pre capii caselor părinteşti din Israel, şi veniră la Ierusalim. Şi toată adunarea încheie cu regele legământ în casa lui Dumnezeu. Şi el zise către dânşi: Iacă, fiul regelui va domui, după cum a făgăduit Domnul fiilor lui David. Acesta este lucrul, ce aveţi a face: o treime din voi, aceia care veţi fi de săptămână, atât preoţi cât şi Leviţi, să fie uşieri; şi o treime să fie în casa regelui, şi o treime la poarta Iesod, şi tot poporul în curţile casei Domnului. Dar nimenea să nu vină în casa Domnului, decât preoţii şi Leviţii, cari sunt de serviciu; aceştia să vină, căci sunt sfinţi; şi tot celalalt popor să păzească cele de păzit ale Domnului. Şi Leviţii să înconjoare pre rege de jur împrejur, fiecare cu armele lui în mână; şi cine va pătrunde în casă, acela să se omoare; şi voi să fiţi pe lânga rege, când întră şi când iese.
Şi făcură Leviţii, şi tot Iuda, întocmai după cum porunci Iehoiada, preotul, şi luă fiecare oamenii săi cu sine, pre cei cari erau de săptămână, şi pre cei ce şi-au făcut săptămâna; căci Iehoiada, preotul nu dădu drumul rândurilor. Şi Iehoiada, preotul, dădu sutaşilor lăncile şi pavăzele şi scuturile regelui David, cari erau în casa lui Dumnezeu; 10 şi aşeză tot poporul, pre fiecare cu arma sa în mână, dela partea dreaptă a casei până la stânga casei, dealungul altarului şi al casei, jur împrejurul regelui. 11 Atuncia scoaseră pre fiul regelui, şi-i puseră coroana, şi-i dădură mărturia, şi-l făcură rege. Şi Iehoiada, şi fiii săi îl unseră, şi ziseră: Să trăiască regele.
12 Şi auzind Atalia strigătul poporului, care alergă şi lăudă pre rege, veni ea la popor, în casa Domnului, 13 şi se uita, şi iacă, regele stătea la întrare şi cântăreţii cu trâmbiţele lângă rege, şi tot poporul ţării era voios, şi sună din trâmbiţi, şi cântăreţii cântau din instrumente de muzică, şi întonau cântări de laudă. Atunci Atalia îşi rupse vestmintele sale, şi zise: Vânzare! Vânzare! 14 Dar Iehoiada, preotul, scoase, pre sutaşi, pre mai marii oastei, şi zise către dânşii: Scoateţi-o din şiruri, şi cine o va urma, să se ucidă cu sabia. Căci preotul zisese: Nu o ucideţi în casa Domnului. 15 Şi-i făcură loc, şi când ajunse prin întrarea porţei cailor la casa regelui, acolo o uciseră.
16 Şi încheie Iehoiada legământ între sine şi tot poporul şi rege, ca să fie poporul Domnului. 17 Şi tot poporul merse la casa lui Baal, şi o dărâmară; şi altarele sale, şi chipurile sale le sfărâmară, şi pre Matan, preotul lui Baal, îl uciseră înaintea altarelor. 18 Şi Iehoiada încredinţă diregătoriile în casa Domnului preoţilor şi Leviţilor, pre cari le împărţise David preste casa Domnului, ca să se aducă Domnului arderi de tot, după cum era scris în legea lui Moisi, cu bucurie şi cu cântări, după rândueala lui David. 19 Şi aşeză uşieri, pe la porţile casei Domnului, pentru ca nici un necurat prin vreun lucru să nu între. 20 Şi luă pre sutaşi, şi pre cei mai însemnaţi, şi pre guvernatorii poporului, şi pre tot poporul ţării, şi pogorî pre regele din casa Domnului, şi întrară prin poarta de sus în casa regelui, şi puseră pre rege pre tronul regatului. 21 Şi se bucură tot poporul ţării, şi cetatea era liniştită. Dar pre Atalia au ucis-o cu sabia.