1 Fericit bărbatul care n’a alunecat cu graiul
şi care nu e îngândurat de tristeţea păcatelor! 2 Fericit bărbatul al cărui cuget nu-l osândeşte
şi care nu cade în deznădejde.

3 Omului zgârcit nu-i prieşte bogăţia,
iar pentru omul invidios, la ce bun averile? 4 Cel ce adună lipsindu-se pe sine, adună pentru alţii;
cu bunurile lui alţii se vor desfăta. 5 Cel care-i rău pentru sine, pentru cine va fi bun?:
nu se bucură nici măcar de ceea ce are el. 6 Nimeni nu e mai rău decât cel ce se pizmuieşte pe sine:
aceasta-i răsplata răutăţii lui; 7 chiar când face bine, o face din uitare,
şi după aceea îşi vădeşte răutatea. 8 Rău este omul cu ochiul invidios,
care-şi întoarce faţa şi dispreţuieşte viaţa altuia. 9 Omul invidios nu se mulţumeşte cu ce are,
iar nedreptatea omului rău îi usucă sufletul. 10 Ochiul rău îşi drămuieşte pâinea,
dar la masă tot nu-i ajunge. 11 Fiule, atât cât poţi, fă-ţi bine ţie
şi adu-I Domnului prinoasele ce I se cuvin. 12 Nu uita că moartea nu va zăbovi
şi că legământul cu groapa nu ţi s’a arătat. 13 Înainte de a muri, fă-i bine prietenului tău
şi, după cât poţi, întinde-i mâna şi dă-i-o. 14 Nu te lipsi de binele de azi
şi nimic să nu-ţi scape dintr’o dorinţă bună. 15 Oare nu altora le vei lăsa rodul muncii tale,
şi rodul ostenelilor tale să fie tras la sorţi? 16 Dă şi primeşte şi sfinţeşte-ţi sufletul,
că nu în groapă vei căuta desfătări. 17 Orice trup se învecheşte ca o haină,
că aceasta-i legea veşnică: cu moarte vei muri. 18 Precum în frunzişul unui copac stufos
unele frunze cad, altele cresc,
aşa-i cu generaţiile cărnii şi sângelui:
unele mor, altele se nasc. 19 Tot lucrul stricăcios are un sfârşit,
iar cel ce l-a lucrat se duce cu el. 20 Fericit bărbatul care cugetă înţelepţeşte
şi care gândeşte cu propria-i pricepere, 21 cel ce’n inima lui cugetă la căile înţelepciunii
şi-i cercetează tainele; 22 o urmăreşte ca un hăitaş,
în căile ei stă la pândă; 23 i se uită prin ferestre,
îi ascultă pe la uşi; 24 i se aşază lângă casă,
îi înfige’n ziduri un ţăruş,
îşi întinde cortul alături
şi se aşază în aşezământul fericirii;
copiii şi-i pune sub acoperământul ei
şi sub umbrarul ei îşi află adăpost;
sub ea, acolo, ferit e de arşiţă
şi’n slava ei îşi capătă odihna.