1 O femeie dintre soţiile fiilor profeţilor a strigat către Elizeu: „Slujitorul tău, soţul meu, a murit şi tu ştii că slujitorul tău era temător de Dumnezeu. Cel care l-a împrumutat a venit să-mi ia amândoi copiii ca să-i facă sclavii lui”.
2 Elizeu i-a zis: „Ce pot să fac pentru tine? Spune-mi ce ai în casă!”. Ea i-a răspuns: „Slujitoarea ta nu are nimic în casă în afară de un urcior cu untdelemn”.
3 El i-a zis: „Du-te şi cere pentru tine vase din afară, de la vecinii tăi: vase goale, dar nu puţine!
4 Mergi, închide uşa după tine şi după fiii tăi! Varsă din untdelemn în toate aceste vase, iar pe cele pline pune-le deoparte!”.
5 Ea a plecat de la el. A închis uşa după ea şi după fiii ei. Ei îi apropiau vasele, iar ea vărsa din untdelemn în ele.
6 Când s-au umplut vasele, ea a zis fiului său: „Mai dă-mi un vas!”. Dar el i-a răspuns: „Nu mai sunt vase”. Şi untdelemnul a încetat să mai curgă.
7 Ea a mers şi i-a spus omului lui Dumnezeu. Iar el i-a zis: „Mergi, vinde din untdelemn şi plăteşte datoria ta şi a fiilor tăi! Iar din ce rămâne, veţi trăi”.

8 Într-o zi, Elizeu trecea prin Şunem. Acolo era o femeie de vază. Ea a insistat ca el să mănânce. Ori de câte ori trecea, se ducea să mănânce la ea.
9 Ea i-a zis soţului ei: „Iată, ştiu că omul acesta care trece totdeauna pe la noi este un om sfânt al lui Dumnezeu.
10 Să facem o cameră mică sus, pe terasă, şi să punem acolo pentru el un pat, o masă, un scaun şi un sfeşnic ca să stea acolo când va veni la noi.
11 Într-o zi [Elizeu] a venit [la ei], s-a dus în camera de sus şi s-a culcat acolo.
12 I-a zis lui Ghehazi, slujitorul său: „Cheam-o pe această [femeie] din Şunem!”. El a chemat-o şi ea a venit înaintea lui.
13 [Elizeu] i-a zis lui [Ghehazi]: „Spune-i: «Iată, pentru noi tu ai arătat toată această grijă! Ce putem face pentru tine? Ai vreun lucru [pe care să-l prezentăm] regelui sau comandantului armatei?»”. Ea a răspuns: „Eu locuiesc în mijlocul poporului meu”.
14 El i-a zis: „Ce să fac pentru ea?”. Ghehazi a răspuns: „Ea n-are niciun fiu, iar soţul ei este bătrân!”.
15 El a zis: „Cheam-o!”. Ghehazi a chemat-o şi ea a stat la uşă.
16 [Elizeu] i-a zis: „La anul, pe vremea aceasta, vei ţine în braţe un fiu”. Dar ea a zis: „Nu, domnul meu, om al lui Dumnezeu, nu o amăgi pe slujitoarea ta!”.
17 Femeia a zămislit şi a născut un fiu anul următor, chiar pe vremea aceea, după cum îi spusese Elizeu.

18 Copilul a crescut. Într-o zi s-a dus la tatăl său [care era] cu secerătorii.
19 I-a zis tatălui său: „Capul meu! Capul meu!”. Tatăl i-a zis slujitorului său: „Du-l la mama lui!”.
20 [Slujitorul] l-a luat şi l-a dus la mama lui. Copilul a stat pe genunchii mamei sale până la amiază, apoi a murit.
21 Ea a urcat şi l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu, a închis uşa după el şi a ieşit.
22 L-a chemat pe soţul ei şi i-a zis: „Trimite-mi, te rog, un slujitor şi o măgăriţă; vreau să mă duc în grabă la omul lui Dumnezeu. Apoi mă voi întoarce”.
23 El i-a zis: „Pentru ce vrei să mergi astăzi la el? Nu este nici lună nouă, nici sabat!”. Ea i-a răspuns: „Fii pe pace!”.
24 A pus şaua pe măgăriţă şi i-a zis slujitorului ei: „Mână şi mergi! Nu te opri din călărit până când îţi voi spune!”:
25 Ea a plecat şi a mers la omul lui Dumnezeu, la muntele Carmel. Când omul lui Dumnezeu a văzut-o de departe, i-a zis lui Ghehazi, slujitorul său: „Iată-o pe femeia aceea din Şunem!
26 Acum, aleargă în faţa ei şi spune-i: «Eşti bine? Soţul tău este bine? Copilul este bine?»”. Ea a răspuns: „Bine”.
27 A ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte şi i-a cuprins picioarele. Ghehazi s-a apropiat ca s-o îndepărteze, dar omul lui Dumnezeu i-a zis: „Las-o, căci sufletul ei este amărât, iar Domnul mi-a ascuns şi nu mi-a făcut cunoscut”.
28 Atunci ea a zis: „Am cerut eu oare un fiu de la domnul meu? N-am zis eu: «Nu mă amăgi!»?”.

29 [Elizeu] i-a zis lui Ghehazi: „Încinge-ţi coapsele, ia toiagul meu în mâna ta şi pleacă. Dacă vei întâlni pe cineva, nu-l saluta şi, dacă te salută cineva, nu-i răspunde! Să pui toiagul meu pe faţa copilului!”.
30 Mama copilului i-a zis [lui Elizeu]: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău: nu te voi lăsa!”. El s-a ridicat şi a mers după ea.
31 Ghehazi a mers înaintea lor, a pus toiagul pe faţa copilului, dar n-a fost nici glas, nici semn de simţire. Apoi s-a întors în faţa lui Elizeu, i-a povestit şi i-a zis: „Copilul nu s-a trezit”.
32 Elizeu a intrat în casă şi, iată, copilul era mort, culcat pe patul său.
33 A intrat, a închis uşa după ei amândoi şi s-a rugat Domnului.
34 A urcat şi s-a întins peste copil; şi-a pus gura pe gura lui, ochii pe ochii lui, mâinile pe mâinile lui şi s-a plecat peste el, iar trupul copilului s-a încălzit.
35 Apoi s-a întors, a mers în casă încoace şi încolo. A urcat şi s-a întins peste copil, iar acesta a strănutat de şapte ori. Apoi copilul şi-a deschis ochii.
36 L-a chemat pe Ghehazi şi i-a zis: „Cheam-o pe acea femeie din Şunem!”. El a chemat-o, iar ea a venit la el. [Elizeu] i-a zis: „Ia-ţi fiul!”.
37 Atunci, ea a venit, a căzut la picioarele lui şi s-a închinat până la pământ înaintea lui. Apoi şi-a luat fiul şi a ieşit.

38 Elizeu s-a întors la Ghilgal. În ţară era o foamete mare, iar fiii profeţilor stăteau înaintea lui. Atunci i-a zis slujitorului său: „Pune oala cea mare şi fierbe mâncare pentru fiii profeţilor!”.
39 Unul [dintre ei] a ieşit pe câmp să culeagă verdeţuri; a găsit o viţă sălbatică şi a cules din ea tărtăcuţe sălbatice până şi-a umplut haina. Când s-a întors, le-a tăiat în oala cu ciorbă, căci nu le cunoştea.
40 Apoi le-au dat oamenilor să mănânce. Când ei mâncau din mâncare, au început să strige, zicând: „Moartea este în oală, om al lui Dumenzeu!”. Şi nu au mai putut să mănânce.
41 [Elizeu] a zis: „Luaţi făină şi puneţi în oală!”. Apoi a zis: „Dă oamenilor să mănânce!”. Şi nu mai era nimic rău în oală.

42 A venit un om din Baal-Şalişa. A adus pâine la omul lui Dumnezeu, pâine din primele roade [ale pământului], douăzeci de pâini de orz şi spice în sacul său. [Elizeu] a zis: „Dă oamenilor să mănânce!”.
43 Slujitorul său a răspuns: „Cum pot să dau aceasta la o sută de oameni?”. Dar [Elizeu] a zis: „Dă oamenilor să mănînce! Căci aşa spune Domnul: «Vor mânca şi va mai rămâne»”.
44 Atunci le-a pus în faţa lor; ei au mâncat şi a mai rămas, după cuvântul Domnului.