19
1 Când a terminat Isus cuvintele acestea, a plecat din Galileea şi a venit în ţinuturile Iudeii, dincolo de Iordan.
2 Mulţimi mari îl urmau, iar el le vindeca acolo.
3 Au venit la el unii farisei şi, ca să-l pună la încercare, i-au zis: „Îi este permis unui bărbat să-şi lase femeia pentru orice motiv?”
4 El le-a răspuns: „Nu aţi citit că, de la început, Creatorul i-a făcut bărbat şi femeie?
5 şi a zis: De aceea omul îşi va lăsa tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui şi cei doi vor fi un singur trup,
6 astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup. Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă”.
7 Ei i-au zis: „Atunci, de ce Moise a poruncit să i se dea act de despărţire şi s-o lase?”
8 El le-a spus: „Din cauza împietririi inimii voastre v-a permis Moise să vă lăsaţi soţiile. De la început însă nu a fost aşa.
9 Dar eu vă spun: Cine îşi lasă femeia, în afară de desfrânare, şi se căsătoreşte cu alta, comite adulter”.
10 Discipolii i-au zis: „Dacă aşa stau lucrurile cu bărbatul şi femeia, este mai bine să nu se căsătorească”.
11 Dar el le-a zis: „Nu toţi înţeleg cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le-a fost dat.
12 Există eunuci care s-au născut astfel din sânul mamei lor, există eunuci care au fost făcuţi astfel de oameni şi există eunuci care s-au făcut ei înşişi astfel pentru împărăţia cerurilor. Cine poate înţelege, să înţeleagă!”
13 Atunci i s-au adus copii ca să-şi pună mâinile peste ei şi să se roage, dar discipolii îi mustrau.
14 Însă Isus le-a zis: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la mine, căci împărăţia cerurilor este a acelora care sunt ca ei”.
15 Şi, după ce şi-a pus mâinile peste ei, a plecat de acolo.
16 Şi iată că a venit un om la el şi i-a zis: „Învăţătorule, ce lucru bun trebuie să fac ca să am viaţa veşnică?”
17 El i-a răspuns: „De ce mă întrebi despre ceea ce este bun? Unul este Cel Bun; dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile!”
18 L-a întrebat: „Care?” Atunci Isus i-a zis: „Să nu ucizi! Să nu comiţi adulter! Să nu furi! Să nu dai mărturie falsă!
19 Cinsteşte-i pe tatăl tău şi pe mama ta! şi: Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!”
20 Tânărul i-a zis: „Toate acestea le-am păzit. Ce-mi mai lipseşte?”
21 Isus i-a zis: „Dacă vrei să fii desăvârşit, mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă!”
22 Când a auzit tânărul acest cuvânt, a plecat întristat pentru că avea multe bogăţii.
23 Atunci Isus le-a spus discipolilor săi: „Adevăr vă spun: greu va intra un bogat în împărăţia cerurilor.
24 Din nou vă spun: mai uşor este ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât ca un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu”.
25 Când au auzit discipolii, au rămas foarte nedumeriţi şi spuneau: „Atunci, cine se poate mântui?”
26 Privindu-i, Isus le-a spus: „Pentru oameni acest lucru este imposibil, dar pentru Dumnezeu toate sunt posibile”.
27 Atunci Petru a luat cuvântul şi a zis: „Iată, noi am lăsat toate şi te-am urmat, deci care va fi partea noastră?”
28 Dar Isus le-a zis: „Adevăr vă spun că voi care m-aţi urmat, la reînnoirea tuturor lucrurilor, când Fiul Omului va sta pe tronul măririi sale, veţi sta şi voi pe douăsprezece tronuri ca să judecaţi cele douăsprezece triburi ale lui Israel.
29 Şi oricine va fi părăsit case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau soţie, sau copii, sau ogoare pentru numele meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică.
30 Şi mulţi dintre primii vor fi ultimii, iar ultimii [vor fi] primii.