49
1 Ascultaţi-Mă, insule! Luaţi aminte, popoare depărtate! Domnul M-a chemat din pântecele mamei şi de când eram înăuntrul ei, El a rostit numele Meu.
2 Mi-a făcut gura ca o sabie ascuţită, M-a acoperit cu umbra mâinii Lui; M-a făcut o săgeată ascuţită, M-a ascuns în tolba Lui cu săgeţi,
3 şi Mi-a zis: Israele, Tu eşti Robul Meu, în care Mă voi glorifica.
4 Atunci am zis: Degeaba M-am muncit, pentru nimic şi fără folos Mi-am epuizat puterea. Dar dreptul Meu este la Domnul şi răsplata Mea la Dumnezeul Meu.
5 Şi acum Domnul vorbeşte, El, care M-a întocmit din pântecele mamei ca să fiu Robul Lui, ca să aduc înapoi la El pe Iacov şi pe Israel, care este încă împrăştiat; căci Eu sunt preţuit înaintea Domnului şi Dumnezeul Meu este tăria Mea.
6 El zice: Este prea puţin lucru să fii Robul Meu, ca să ridici seminţiile lui Iacov şi să aduci înapoi pe cei păstraţi ai lui Israel. De aceea, Te pun să fii Lumina popoarelor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.
7 Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul, Sfântul lui Israel, către Cel dispreţuit şi către Cel urât de popor, către Robul celor puternici: Regii vor vedea lucrul acesta şi se vor ridica şi prinţii se vor închina, din cauza Domnului, care este credincios, Sfântul lui Israel, care Te-a ales.
8 Aşa vorbeşte Domnul: La vremea îndurării Te voi asculta şi în ziua mântuirii Te voi ajuta; Te voi păzi şi Te voi pune să faci legământ cu poporul, să restabileşti ţara şi să împărţi moştenirile pustiite;
9 să spui prinşilor de război: Ieşiţi! şi celor care sunt în întuneric: Arătaţi-vă! Ei vor paşte pe drumuri şi vor găsi locuri de păşune pe toate dealurile sterile.
10 Nu le va fi foame, nici nu le va fi sete; nu-i va bate arşiţa, nici soarele; căci Cel care are milă de ei îi va călăuzi şi-i va duce la izvoare de ape.
11 Voi preface toţi munţii Mei în drumuri, şi drumurile Mele vor fi înălţate.
12 Iată-i că vin de departe, unii de la nord şi de la vest, iar alţii din ţara Sinim.
13 Bucuraţi-vă, ceruri! Fii bucuros, pământule! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Căci Domnul a mângâiat pe poporul Său şi va avea milă de cei întristaţi ai Lui.
14 Dar Sionul zicea: Domnul m-a părăsit şi Domnul m-a uitat!
15 Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de fiul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita.
16 Iată, te-am gravat pe palmele mâinilor Mele şi zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei!
17 Fiii tăi aleargă; dar cei care te dărâmaseră şi te pustiiseră vor ieşi din mijlocul tău.
18 Ridică-ţi ochii de jur împrejur şi priveşte; toţi aceştia se strâng, vin la tine. Pe viaţa Mea, zice Domnul, că te vei îmbrăca cu toţi aceştia ca şi cu o podoabă, şi te vei încinge cu ei ca o mireasă.
19 Căci locurile tale pustiite şi părăsite şi ţara ta devastată, vor fi strâmte pentru locuitorii tăi; şi cei care te înghiţeau se vor depărta.
20 Fiii de care ai fost lipsit vor spune mereu la urechile tale: Locul este prea strâmt pentru mine; fă-mi loc, ca să pot să mă aşez.
21 Şi vei zice în inima ta: Cine mi i-a născut? Căci eram fără copii şi părăsită, eram în exil, alungată: cine i-a crescut? Iată, fusesem lăsată singură: unde erau aceştia?
22 De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: Iată, voi face naţiunilor semn cu mâna şi-Mi voi înălţa steagul spre popoare; ele vor aduce înapoi pe fiii tăi în braţele lor şi vor duce pe fiicele tale pe umeri.
23 Regii te vor hrăni şi reginele te vor alăpta. Se vor închina cu faţa la pământ înaintea ta şi vor linge ţărâna de pe picioarele tale, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, că aceia care aşteaptă cu speranţa în Mine nu vor fi daţi de ruşine.
24 Se poate lua prada de la cel puternic? Şi poate să scape de asupritor cel care este prizonier?
25 Da, zice Domnul, celui puternic îi va fi luată prada şi cel prins de asupritor va scăpa; căci Eu voi lupta cu cei care se luptă cu tine şi voi scăpa pe fiii tăi.
26 Eu voi da asupritorilor tăi să-şi mănânce carnea şi se vor îmbăta ca de must de însuşi sângele lor. Şi orice făptură va şti că Eu sunt Domnul, Mântuitorul tău, Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov.