1 După ce s-a hotărât să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel şi pe alţi câţiva deţinuţi i-au dat pe mâna unui centurion al cohortei Augusta, numit Iuliu.
2 Ne-am urcat într-o corabie de la Adramit, care urma să meargă pe coasta Asiei şi am pornit. Îl aveam cu noi pe Aristarh Macedoneanul din Tesalonic.
3 A doua zi am ajuns la Sidon şi Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi şi să fie îngrijit de ei.
4 După ce am plecat de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice.
5 După ce am trecut marea care scaldă Cilicia şi Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia.
6 Acolo centurionul a găsit o corabie din Alexandria care mergea în Italia şi ne-a urcat în ea.
7 Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia şi nu fără greutate am atins înălţimea Cnid, unde nu ne-a lăsat vântul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona.
8 De abia am mers cu corabia de-a lungul insulei şi am ajuns la un loc numit Limanuri Bune, de care era aproape cetatea Lasea.
9 Trecuse destul de mult timp şi călătoria pe mare devenea primejdioasă, pentru că trecuse chiar şi vremea postului. De aceea Pavel i-a înştiinţat pe ceilalţi
10 şi le-a zis: Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre.
11 Centurionul a ascultat mai mult de cârmaci şi de stăpânul corabiei decât de cuvintele lui Pavel.
12 Şi fiindcă portul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, port din Creta, aşezat spre sud-vest şi spre nord-vest, ca să ierneze acolo.
13 Începuse să sufle un vânt uşor dinspre sud şi, ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă, au ridicat ancorele şi au pornit cu corabia de-a lungul Cretei.
14 Dar nu după mult timp, s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon.
15 Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului şi ne-am lăsat duşi în voia lui.
16 Am trecut repede prin josul unei insule numită Clauda şi abia am putut să punem mâna pe barca de salvare.
17 După ce au ridicat-o în sus, au întrebuinţat mijloace de ajutor, au legat corabia cu frânghii şi, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pânzele în jos. Astfel s-au lăsat mânaţi de vânt.
18 Fiindcă eram bătuţi foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie
19 şi a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am aruncat uneltele corabiei.
20 Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile şi furtuna era aşa de puternică, încât la urmă pierdusem orice speranţă de scăpare.
21 Oamenii nu mâncaseră de mult timp. Atunci Pavel s-a ridicat în picioare în mijlocul lor şi a zis: Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă.
22 Acum vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună, pentru că nici unul din voi nu va pieri şi nu va fi altă pierdere decât a corabiei.
23 Un înger al Dumnezeului căruia Îi aparţin şi căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi noapte
24 şi mi-a zis: Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului şi iată că Dumnezeu ţi i-a dăruit pe toţi cei care merg cu corabia împreună cu tine.
25 De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus.
26 Dar trebuie să dăm peste o insulă.
27 În noaptea a paisprezecea, pe când eram împinşi încoace şi încolo cu corabia pe Marea Adriatică, pe la miezul nopţii, marinarii au bănuit că se apropie de pământ.
28 Au măsurat adâncimea apei şi au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puţin mai departe, au măsurat-o din nou şi au găsit cincisprezece stânjeni.
29 De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corabiei şi doreau să se facă zi.
30 Dar, deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie şi dădeau drumul bărcii de salvare în mare, sub pretext că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corabiei,
31 Pavel i-a zis centurionului şi soldaţilor: Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi.
32 Atunci soldaţii au tăiat funiile bărcii de salvare şi au lăsat-o să cadă jos.
33 Înainte de zi, Pavel i-a rugat pe toţi să mănânce şi a zis: Astăzi sunt paisprezece zile de când staţi mereu de veghe şi n-aţi luat nimic de mâncare în gură.
34 De aceea, vă rog să mâncaţi, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră; şi nu vi se va pierde nici un fir de păr din cap.
35 După ce a spus aceste cuvinte, a luat pâine, I-a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o şi a început să mănânce.
36 Toţi s-au îmbărbătat atunci şi au început şi ei să mănânce.
37 În corabie eram cu toţii două sute şaptezeci şi şase de suflete.
38 După ce s-au săturat, au uşurat corabia aruncând grâul în mare.
39 Când s-a făcut zi, n-au recunoscut pământul, dar au văzut de departe un golf, care avea maluri nisipoase şi au hotărât să împingă corabia într-acolo, dacă va fi cu putinţă.
40 Au tăiat ancorele, ca să le dea drumul în mare şi au slăbit în acelaşi timp funiile cârmelor; apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vântului şi s-au îndreptat spre mal.
41 Dar au dat peste o limbă de pământ, unde s-a înfipt corabia şi partea dinainte a corabiei s-a înţepenit şi stătea neclintită, pe când partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor.
42 Soldaţii au fost de părere să-i omoare pe deţinuţi, ca să nu scape vreunul prin înot.
43 Centurionul, însă, care voia să-l scape pe Pavel, i-a oprit de la gândul acesta. A poruncit ca cei care pot înota să se arunce de pe corabie în apă şi să ajungă cei dintâi la ţărm,
44 iar ceilalţi să se aşeze unii pe scânduri, iar alţii pe frânturi de corabie; şi aşa s-a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat.