1 De aş grăi în limbile omeneşti şi îngereşti, iară dragoste nu am,făcutu-m-am ca nişte aramă sunătoare şi chimval răsunătoriu.
2 Şi de aş avea prorocie, şi de aş şti toate tainele şi toată ştiinţa, şi de aş avea toată credinţa, cât să mut şi munţii, iară dragoste nu am, nimica nu sânt.
3 Şi de aş împărţi toată avuţiia mea şi aş da trupul mieu să-l arză, iară dragoste nu am, nici un folos nu-mi easte.
4 Dragostea îndelungă rabdă, să milostiveaşte. Dragostea nu pizmuiaşte, dragostea nu să îndărătniceaşte, nu să trufeaşte.
5 Nu să poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu să întărâtă, nu gândeaşte răul.
6 Nu să bucură de nedreptate, ci să bucură de adevăr.
7 Toate le sufere, toate le creade, toate le nădăjduiaşte, toate le rabdă.
8 Dragostea niciodată nu cade, măcar prorociile de vor lipsi, măcar limbile de vor înceta, măcar ştiinţa de să va strica.
9 Că de o parte cunoaştem, şi de o parte prorocim.
10 Iară când va veni cea deplină, atunci cea de o parte va înceta.
11 Când eram prunc, ca un prunc grăiam, ca un prunc gândeam, ca un prunc cugetam. Iară deaca m-am făcut bărbat, am lăpădat ceale prunceşti.
12 Că vedem acum ca prin oglindă în gâcitură; iară atunci, faţă cătră faţă. Acum cunosc de o parte; iară atunci voiu cunoaşte, precum şi cunoscut sânt.
13 Şi acum, rămâne credinţa, nădeajdea, dragostea, aceaste trei; iară mai mare dintre aceastea easte dragostea.