1 Păzeaşte-mă, Doamne, că spre Tine am nădăjduit.
2 Zis-am Domnului: „Domnul mieu eşti Tu, că bunătăţile meale nu-Ţi trăbuiesc”.
3 Sfinţilor celor din pământul Lui, minunate au făcut Domnul toate voile Sale într-înşii.
4 Înmulţitu-s-au slăbiciunile lor; după aceaea au sârguit. Nu voiu aduna adunările lor din sângiuri, nici voiu pomeni numele lor prin buzele meale.
5 Domnul e partea moştenirii meale şi a păharului mieu. Tu eşti Cel ce iarăşi aşezi moştenirea mea mie.
6 Funi au căzut mie întru cei putearnici ai miei, că moştenirea mea supt putearea mea easte.
7 Bine voiu cuvânta pre Domnul,Cel ce m-au înţelepţit pre mine, şi încă şi până în noapte m-au pedepsit rărunchii miei.
8 Mai nainte am văzut pre Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea easte, ca să nu mă clătesc.
9 Pentru aceasta, s-au veselit inima mea şi s-au bucurat limba mea; şi încă şi trupul mieu să va sălăşlui spre nădeajde.
10 Că nu vei lăsa sufletul mieu în iad, nici vei da pre cel cuvios al Tău să vază stricăciune.
11 Cunoscute ai făcut mie căile vieţii; umplea-mă-vei de veselie cu faţa Ta? Frumseaţe în dreapta Ta, până în sfârşit.