1 Au nu lui Dumnezeu să va supune sufletul mieu, că de la Dânsul easte mântuirea mea?
2 Pentru că El easte Dumnezeul mieu şi Mântuitoriul mieu, sprijinitoriul mieu, nu mă voiu clăti mai mult.
3 Până când vă puneţi asupra omului? Ucideţi toţi voi ca pre un păreate povârnit şi gard surpat.
4 Însă preţul mieu au sfătuit să-l leapede; alergat-au cu seate, cu gura lor binecuvânta, şi cu inima lor blăstăma.
5 Însă lui Dumnezeu te supune, sufletul mieu; că de la Dânsul e răbdarea mea.
6 Că El easte Dumnezeul mieu şi Mântuitoriul mieu, sprijinitoriul mieu, nu mă voiu muta.
7 Întru Dumnezeu easte mântuirea mea şi slava mea; Dumnezeu, ajutoriul mieu, şi nădeajdea mea e spre Dumnezeu.
8 Nădăjduiţi spre Dânsul toată adunarea noroadelor, vărsaţi înaintea Lui inimile voastre; că Dumnezeu easte ajutoriul nostru.
9 Însă deşărţi sânt fiii oamenilor, mincinoşi fiii oamenilor, în cumpene a face strâmbătate ei din deşărtăciune împreună.
10 Nu nădăjduiţi spre nedreptate şi spre jăfuire, nu poftiţi bogăţiia, de ar curge, nu vă lipiţi inima.
11 Odată au grăit Dumnezeu, doao aceastea am auzit, că putearea easte a lui Dumnezeu, şi a Ta e, Doamne, mila; că Tu vei răsplăti fieştecăruia după faptele lui.