1 Doamne, Părinte şi Stăpânul vieţii meale, să nu mă părăseşti în sfatul lor şi să nu mă laşi să caz întru ei.
2 Cine va pune preste cugetul mieu bătăi şi în inima mea învăţătura înţălepciunei şi să nu să areate de faţă păcatele lor?
3 Ca să nu crească neştiinţa mea şi păcatele meale să se înmulţască şi să caz înaintea vrăjmaşilor şi să se bucure de mine vrăjmaşul mieu.
4 Doamne, Părinte şi Dumnezeul vieţii meale, înălţarea ochilor nu-mi da mie, şi pofta o întoarce de la mine.
5 Pofta pântecelui şi a împreunării trupului să nu mă cuprinză pre mine, şi sufletului celui fără de ruşine să nu mă dai pre mine.
6 Învăţătura gurei auziţi, fiilor, carea cine o va păzi nu se va prinde cu buzele sale.
7 Cu nebuniia sa să va prinde păcătosul, suduitoriul şi trufaşul să vor sminti întru acealea.
8 A jura nu-ţi învăţa gura ta şi a numi pre Cel Sfânt nu te obicinui.
9 Că precum sluga, carele adeaseori să cercetează, multe bătăi ia, aşea şi cel ce jură şi pururea numeaşte de păcat nu să va curăţi.
10 Bărbatul carele mult joară să va umplea de fărădeleage şi nu să va depărta de la casa lui biciul.
11 De va greşi, greşeala lui asupra lui va fi, şi de va treace cu vedearea, îndoit greşeaşte.
12 Şi de au jurat în deşert nu să va îndrepta, că să va umplea de aduceri casa lui.
13 Easte graiul îmbrăcat cu moartea; să nu să afle acesta întru moştenirea lui Iacov.
14 Că de la cei buni credincioşi toate aceastea să vor depărta şi în păcate nu să vor tăvăli.
15 Cu vorba cea fără de cumpătare nu-ţi obicinui gura ta, că easte întru aceaea cuvântul păcatului.
16 Adu-ţi aminte de tatăl tău şi de mumă-ta, când şezi în mijlocul celor mari,
17 Ca nu cumva să-Şi uite de tine Dumnezeu înaintea lor, şi cu năravul tău te vei nebuni.
18 Şi ai vrea să nu te fi născut, şi-ţi vei blăstăma zioa naşterii tale.
19 Omul carele să obicinuiaşte cu cuvinte de sudalmă în toate zilele sale nu să va înţelepţi.
20 Doao fealiuri înmulţesc păcatele şi al treilea aduce mânie.
21 Sufletul fierbinte easte ca focul arzătoriu, care nu să stânge până ce să potoleaşte.
22 Omul curvariu în trupul cărnii sale nu va înceta, până nu va aţiţa foc.
23 Omului curvariu, toată pâinea e dulce, nu va înceta până la sfârşit.
24 Omul carele păşeaşte din patul său, zicând întru sufletul său: „Cine mă veade?
25 Întunearec e împregiurul mieu şi păreţii mă acopere, şi nimene nu mă veade, ce mă sfiesc?
26 Păcatele meale nu le va pomeni Cel Preaînalt şi ochii oamenilor, frica Lui”.
27 Şi nu ştie că ochii Domnului de zăci de mii de ori sânt mai luminoşi decât soarele şi privesc la toate căile oamenilor şi văd toate părţile ceale ascunse.
28 Mai înainte de ce s-au făcut, toate sânt cunoscute Lui; aşea şi după ce s-au sfârşit.
29 Acesta în uliţele cetăţii să va izbândi şi unde nu au gândit, să va prinde.
30 Aşea şi muiarea carea-şi lasă bărbatul şi face moştenitoriu din străin.
31 Că întâiu, leagea Domnului au călcat, a doao, bărbatului său au greşit, a treia, cu curvie au preacurvit, de la bărbat străin au făcut copii.
32 Aceasta la adunare să va aduce şi pentru fiii ei cercare va fi.
33 Nu să vor lăţi cu rădăcina fiii ei şi ramurile ei nu vor da rod.
34 Rămânea-va întru blăstăm, pomenirea ei şi ocara ei nu să va ştearge.
35 Şi vor cunoaşte cei rămaşi că nimica nu easte mai bun decât frica Domnului, şi nimic nu easte mai dulce decât a ţinea poruncile Domnului.
36 Mărire mare easte a urma pre Dumnezeu, că lungimea zilelor vei lua de la El.