1 „Pavel, chemat să fie pus
Apostol, în Hristos Iisus –
Precum voit-a Dumnezeu –
Şi fratele Sosten, mereu,
2 Către Biserica pe care,
Chiar în Corint, Domnul o are,
Către cei care-au fost sortiţi
Să fie, în Hristos, sfinţiţi –
Chemaţi, de Dumnezeu, să vie,
Ca prin Iisus, sfinţiţi, să fie –
Şi către cei cari, ne-ncetat –
În orice loc s-ar fi aflat –
Caută a chema, anume,
Al lui Iisus Hristos Sfânt Nume,
Cari Domn ne este tuturor –
Nouă şi-asemenea, şi lor:
3 Pace şi har, voiesc, mereu,
Să le dea Tatăl, Dumnezeu,
Şi-al nostru Domn, Hristos Iisus,
Care se află-n ceruri, sus!”
4 Neîncetat, lui Dumnezeu,
Doar mulţumiri, Îi aduc eu,
Pentru-al Său har, cel minunat,
Cari, prin Iisus, l-a revărsat,
Cu prisosinţă, peste voi,
5 Fiind îmbogăţiţi apoi,
Cu toţii, în orice privinţă:
Şi în vorbiri şi-n cunoştinţă.
6 În felu-acesta, ne-ncetat,
Mărturisirea ce s-a dat,
Despre Hristos, este zidită
Şi-n al vost’ mijloc, întărită.
7 Aşa că, după cum vedeţi,
Voi, nici o lipsă, nu aveţi,
De nici un fel de dar, când staţi
Şi, pe Hristos, Îl aşteptaţi.
8 Să ştiţi că El, pân’ la sfârşit,
Vă întăreşte, negreşit,
Ca fără vină să fiţi voi,
Când se va-ntoarce înapoi,
Din slăvile cereşti – de sus –
Al nostru Domn, Hristos Iisus.
9 Căci credincios este, mereu,
Al nostru Tată – Dumnezeu –
Acela care v-a chemat
La părtăşie, necurmat,
Cu Fiul Său Hristos Iisus,
Al nostru Domn. Mereu v-am spus,
10 Şi vă îndemn, din nou anume,
Ca pentru-al lui Iisus Sfânt Nume,
S-aveţi un fel doar, de vorbire.
Nu vă lăsaţi conduşi de fire,
Şi nu lăsaţi ca între voi
Să fie dezbinări apoi;
Ci vreau să învăţaţi să fiţi,
În gând şi-n simţ, mereu uniţi.
11 Căci, fraţilor, eu ştiu apoi,
De la ai Cloei, că la voi,
Mai multe certuri s-au iscat.
12 Vă înştiinţez că am aflat
Că unii au tot spus, mereu,
Că „al lui Pavel doar, sunt eu!”,
Iar alţii, dintre cei de-acolo,
Pretind că sunt „ai lui Apolo!”,
Sau „ai lui Chifa!”; alţi-au spus
Că sunt „ai lui Hristos Iisus!”.
13 Hristos a fost oare-mpărţit?
Sau fost-a Pavel răstignit,
Cumva – vreodată – pentru voi?
Sau, botezaţi, aţi fost apoi,
În al lui Pavel nume? Eu
14 Îi mulţumesc lui Dumnezeu,
Căci m-a ferit, neîncetat,
Şi astfel, nu am botezat
Pe nimenea, aflat la voi,
Ci doar pe Crisp şi Gaiu-apoi.
15 De-aceea, nu va mai putea
Ca să mai spună nimenea,
Precum că botezat-am eu,
Pe cineva-n numele meu.
16 Da, ştiu că am mai botezat,
Pe toţi cei care s-au aflat,
În casa lui Stefana, iar,
De alţii, nu am ştire dar.”
17 „Hristos nu m-a trimis la voi,
Ca eu să vă botez apoi,
Ci ca să propovăduiesc –
Deci, Evanghelia, s-o vestesc.
Şi nu cu-nţelepciunea care,
Izvoare, în vorbire-şi are,
Ca nu cumva, a lui Hristos
Cruce, s-ajungă – ne-ndoios –
Zadarnică. S-aveţi dar, ştire:
18 A crucii propovăduire
Pare a fi o nebunie,
Pentru cei care au să fie,
Pe a pierzaniei cărare;
Dar pentru noi – pentru cei care
Am rupt-o cu năravul firii
Şi stăm pe calea mântuirii –
Ea este şi va fi mereu,
Puterea, de la Dumnezeu.
19 Căci este scris: „Eu prăpădesc
Înţelepciunea ce-o vădesc
Toţi înţelepţii de la voi,
Şi am să nimicesc apoi,
Priceperea celor ştiuţi
Că ar fi oameni pricepuţi.”
20 Unde e înţeleptul dar?
Unde e cel ce-i cărturar?
Sau unde-i vorbăreţul, oare,
Pe care, acest veac îl are?
Înţelepciunea dovedită
De lume, nu a fost prostită,
Necontenit – vă întreb eu –
De către Domnul Dumnezeu?
21 Întrucât, lumea nu putea,
Cu-nţelepciunea ce-o avea –
Pe Dumnezeul cerului,
În toată-nţelepciunea Lui –
Să Îl cunoască, Dumnezeu
A hotărât că nu e greu
Ca să aducă mântuire,
La credincioşi, printr-o vestire
A nebuniei crucii. Iată,
22 Iudeii doar minuni aşteaptă,
Iar Grecii caută s-adune,
Neîncetat, înţelepciune.
23 Dar eu v-am propovăduit
Doar pe Hristos Cel răstignit.
Pentru Iudei, El se vădeşte
Prilejul care-i poticneşte,
Iar pentru Neamuri, nebunie
Se dovedeşte ca să fie.
24 Dar pentru cei ce sunt chemaţi –
Printre Iudei sau Greci – aflaţi
Că ea este – se poate spune –
Putere şi înţelepciune,
Cari vine de la Dumnezeu.
25 Căci nebunia Lui, mereu,
Mai înţeleaptă se arată,
Decât sunt oamenii vreodată,
Iar slăbiciunea Lui apare,
Decât toţi oamenii, mai tare.
26 De pildă, vreau să vă uitaţi,
La voi, cei care-aţi fost chemaţi:
În rândul vostru, înţelepţi –
În felul lumii deci, deştepţi –
Nu sunt prea mulţi; nu-s mulţi nici cei
Cari sunt puternici, nici acei
Cari, din alese neamuri, sânt.
27 Iată că Dumnezeu Cel Sfânt
Lucruri nebune, a ales,
Prin ele vrând, bine-nţeles,
Ca pe acele înţelepte –
Care, în lume, sunt deştepte –
El să le facă de ruşine.
A mai găsit că este bine
S-aleagă, de pe-acest pământ,
Doar lucruri care slabe sânt,
Să ruşineze-astfel, anume,
Pe cele tari, ce sunt în lume.
28 A mai ales lucruri privite
Drept josnice, dispreţuite,
Ba chiar şi lucruri ce nu sânt,
Spre-a nimici, de pe pământ,
Pe cele care-s în fiinţă,
29 Pentru a nu fi cu putinţă
Ca să se laude, cumva,
Faţă de Domnul, cineva.
30 Iar voi, prin Tatăl Cel de Sus,
Sunteţi dar, în Hristos Iisus.
El e făcut, de Dumnezeu,
Să fie, pentru noi, mereu,
Înţelepciune şi sfinţire,
Să fie şi neprihănire,
Şi-asemeni – pentru fiecare –
Să fie şi răscumpărare,
31 Pentru că, după cum s-a zis
Şi, în Scripturi, se află scris,
„Cel ce se laudă, să ştie,
În Domnul, lauda să-i fie”.