1 „Deci fraţilor, cât despre mine,
Aş vrea ca să se ştie bine,
Că eu, când am venit la voi,
Nu am venit cătând apoi,
Cu o vorbire iscusită
Şi-o-nţelepciune strălucită,
Să vă vestesc taina pe care
Al nostru Dumnezeu o are.
2 Pentru că n-am avut de gând
Ca să ştiu altceva, nicicând,
Că se găseşte între voi,
Decât Iisus Hristos, şi-apoi,
Şi pe Acela, L-am dorit,
La voi – acolo – răstignit.
3 Eu însumi, când v-am vizitat,
Fricos şi slab m-am arătat,
Cuprins de un cutremur greu.
4 Învăţături, pe care eu
Vi le dădeam – şi-asemenea,
Şi propovăduirea mea –
N-au stat în fraze sunătoare,
În vorbele-nduplecătoare,
Ieşite dintr-o-nţelepciune
Ce poate omul s-o adune,
Ci în puterea arătată,
Care, de Duhul, este dată,
5 Pentru ca să aveţi putinţa
De a vă-ntemeia credinţa
Nu pe o-nţelepciune care
Omul cel muritor o are,
Ci pe puterea cari, mereu,
Este doar a lui Dumnezeu.”
6 „Dar totuşi, îndrăznesc a spune,
Că este o înţelepciune
Ceea ce noi vestim – să ştiţi –
Printre toţi cei desăvârşiţi.
Ea nu este a veacului
Şi nici a oamenilor lui,
Care-au să fie nimiciţi.
7 Noi propovăduim – să ştiţi –
Înţelepciunea cea cerească –
Adică cea Dumnezeiască –
Cea tainică şi nevăzută,
Care ascunsă-a fost ţinută –
Mai dinainte rânduită,
De Dumnezeu – şi dăruită
Acuma, nouă, tuturor,
Spre slava noastră, fraţilor.
8 Nimeni, dintre fruntaşii care
Veacul acesta-n frunte-i are,
Iată, nicicând, nu au ştiut-o;
Căci dacă ar fi cunoscut-o,
Pe Domnul slavei, negreşit,
Atunci nu L-ar fi răstignit.
9 Însă, aşa precum s-a zis
Şi, în Scripturi, se află scris:
„Lucruri, pe cari nu a putut
Ochiul, ca să le fi văzut,
Urechea nu le-a auzit,
La inimă nu s-au suit,
Aşa sunt lucrurile care
Gătite-s, pentru fiecare,
De către-al nostru Dumnezeu,
Pentru cei ce-L iubesc, mereu.”
10 Dar aste lucruri – să ştiţi voi –
Descoperite-s pentru noi,
De Dumnezeu, prin Duhul Sfânt
Şi astfel, cunoscute sânt.
Căci numai Duhu-i Cel ce poate
De a le cerceta pe toate,
Chiar şi pe cele-adânci pe care
Ascunse, Dumnezeu le are.
11 Într-adevăr, vă-ntreb, pe voi,
Care e cel ce ştie-apoi,
Lucrul ascuns, al omului,
Afară doar de duhul lui,
Care sălăşluieşte-n el?
Cu Dumnezeu, este la fel:
Nimeni nu-I ştie lucrul Lui,
Decât doar Duhul Domnului.
12 Noi n-am primit duhul pe care
Lumea aceasta-n ea îl are,
Ci Duhul de la Dumnezeu,
Ca lucrurile Lui, mereu –
Cari pentru noi sunt arătate
Şi cari, prin harul Său, ni-s date –
Să le cunoaştem, să le ştim.
13 Despre acestea, noi vorbim,
Nu cu cuvinte ce le spune
O omenească-nţelepciune,
Ci cu cuvinte care sânt,
Luate, de la Duhul Sfânt,
Din care-o să se zămislească
Vorbirea cea duhovnicească,
Pe care noi o folosim,
Numai atuncea când vorbim
De lucruri ce-s duhovniceşti.
14 Dar oamenii cari sunt fireşti,
Nu pot primi lucruri pe care,
Doar Duhul Domnului le are,
Căci pentru ei, ele-au să fie,
Neîncetat, o nebunie.
Ei nu pot ca să le aleagă
Şi nu pot să le înţeleagă,
Căci ei le judecă fireşte,
Când trebuie duhovniceşte.
15 Ca să le judece pe toate,
Omul duhovnicesc doar poate;
De nimeni, însă – niciodat’ –
Nu poate-a fi el, judecat.
16 Căci „Cine-a ştiut gândul Lui –
Gândul ascuns, al Domnului –
Spre a putea fi în măsură,
Ca să Îi dea învăţătură?”
Dar gândul lui Hristos Iisus,
Acum, în noi se află pus.”