1 „Pavel, chemat să fie pus
Apostol, în Hristos Iisus –
Prin voia de la Dumnezeu –
Şi Timotei – fratele meu –
2 Spre sfinţi şi orice credincios
Care se află, în Hristos,
Şi care, în Colose sânt:
De la al nostru Tată Sfânt –
Şi de la Domnul nost’, Iisus –
Pace şi har, noi am adus.
3 Aducem mulţumiri, mereu,
Către al nostru Dumnezeu –
Tată al Domnului Iisus
Care se află-n ceruri, sus;
Şi pentru voi, neîncetat,
Noi ne rugăm, căci am aflat
4 Despre credinţa voastră mare
Şi despre dragostea cu care,
Pe sfinţi, ştiţi să-i înconjuraţi,
5 Căci voi nădăjduiţi, dragi fraţi,
La o răsplată-n ceruri, sus,
Aşa după cum vi s-a spus
Prin adevărul răspândit
Prin Evanghelie – negreşit –
6 Care-a ajuns până la voi –
Precum şi-n toată lumea-apoi –
Dând roade şi crescând, mereu.
De harul, de la Dumnezeu,
De la-nceput, aţi auzit –
Ba încă, voi l-aţi şi simţit –
7 Aşa după cum aţi aflat
Şi după cum v-a învăţat
Al nostru frate prea iubit,
Cari, Epafras, este numit.
Tovarăş – fratele acel –
Ne este-n slujbă. Astfel, el
S-a dovedit a fi-n Hristos,
Un slujitor bun, credincios,
8 Cari, despre voi, ne-a povestit
Şi care ne-a mărturisit
A voastră dragoste – dragi fraţi –
Pe care-n Duhul, o purtaţi.
9 Din ziua când am auzit
Aceste vorbe, ne-am silit,
Neîncetat, în urmă, noi,
Să înălţăm rugi, pentru voi.
Să ştiţi că noi nu încetăm
Ca pentru voi, să ne rugăm
Şi cerem, de la Dumnezeu,
Ca să vă deie, tot mereu,
Înţelepciunea Lui cerească,
Priceperea duhovnicească
Şi cunoştinţa voii Sale,
10 Ca astfel, să găsiţi o cale,
Prin care-n chip vrednic, dragi fraţi,
De Domnul, voi să vă purtaţi
Şi-n orişice lucru, să ştiţi,
Mereu, plăcuţi, ca să Îi fiţi.
Deci, fiecare să adune,
Roade, numai în fapte bune,
Şi-apoi – în a lui Dumnezeu
Cunoaştere, sporind mereu –
11 Întotdeauna, întăriţi,
Cu-a Lui putere, voi să fiţi –
După a slavei Lui tărie –
Gata fiind, cu bucurie,
De-a face faţă-n încercare
Şi dovedind, mereu, răbdare –
Sau o răbdare-ndelungată.
12 Este nevoie, totodată,
Ca Tatălui să-I mulţumiţi,
Căci aţi ajuns învredniciţi
Să aveţi parte – fraţilor –
De moştenirea sfinţilor,
Care se află în lumină
Şi, peste voi, are să vină.
13 Din a tenebrelor putere,
Ne-a izbăvit prin a Sa vrere,
Dându-ne-n urmă – dragii mei –
Împărăţia dragostei
Fiului Său. Acolo, El
Ne-a strămutat, pe noi, astfel.
14 Prin Fiul Său, primit-am noi,
Răscumpărare, mai apoi,
Căci El – prin sângele vărsat –
Păcatele ni le-a iertat.
15 El a purtat chipul – mereu –
Al Celui care-i Dumnezeu
Înfricoşat şi nevăzut.
El este Cel dintâi născut,
Din tot ceea ce s-a zidit.
16 Prin El, tot ce s-a pomenit –
Adică lucruri care sânt
În ceruri sus, sau pe pământ,
Văzute, dar şi nevăzute –
Putut-au doar a fi făcute.
Şi scaunele de domnii,
Şi orişice dregătorii,
Domniile de peste fire,
Sau orişice dregătorie,
Făcute-au fost toate, la fel:
Prin El numai, şi pentru El.
17 El este înaintea lor
Şi-i făcătorul tuturor,
Căci El a fost de la-nceput
Şi totul e, prin El, ţinut.
18 El este Capul trupului
Bisericii. Totul e-al Lui,
Căci El este de la-nceput,
El este Cel dintâi născut
Dintre cei morţi şi-astfel, în toate,
El are, doar, întâietate.
19 Căci Dumnezeu a socotit,
Precum că este potrivit,
Ca toată plinătatea-n El
Să locuiască şi astfel –
20 Prin El – apoi, să facă pace,
Spre a putea ca să împace,
Cu Sine, toate câte sânt
În ceruri sus, sau pe pământ,
Căci pace, a putut aduce,
Prin sângele ce-a curs, pe cruce.
21 Iată, pe voi cari, bunăoară,
Străini eraţi, odinioară,
Vrăjmaşi prin gândurile-acele,
Prin ale voastre fapte rele,
Acuma, El v-a împăcat,
Cu Sine şi, iertări, v-a dat,
22 Prin al Său trup de carne-apoi –
Prin moartea Sa – pentru ca voi,
Drept sfinţi să vă înfăţişaţi,
În faţa Lui – dragii mei fraţi –
Lipsiţi de orice meteahană,
Fără vreo vină sau prihană.
23 Acum, voi trebuie să ştiţi
Ca să rămâneţi neclintiţi,
Pe mai departe, aşezaţi
Şi pe credinţă-ntemeiaţi,
Fără a pierde – dragii mei –
Nădejdea Evangheliei,
Care v-a fost împărtăşită –
Când fost-a propovăduită
Făpturilor de pe pământ –
Şi-al ei slujbaş, eu – Pavel – sânt.
24 În suferinţa mea, apoi,
Iată, mă bucur, pentru voi.
În trupul meu, se împlineşte
Chiar suferinţa ce-I lipseşte,
Azi, lui Hristos – deci trupului –
Adică, Bisericii Lui.
25 Slujbaş al ei, iată că eu
Am fost ales, a fi, mereu,
După acea isprăvnicie
Care îmi este dată mie,
De Dumnezeu dar, pentru voi,
Ca eu să întregesc apoi,
Printre fiinţele ce sânt
În lume-acum, al Său Cuvânt.
26 Astfel, prin ceea ce vorbesc,
Eu vreau să vă mărturisesc
Despre o taină nepătrunsă
Care ţinută-a fost ascunsă,
Din veşnicii – veacuri la rând –
Până în vremea noastră, când,
Ea poate fi descoperită
Şi poate fi împărtăşită
Tuturor sfinţilor, pe care,
Al nostru Dumnezeu îi are,
27 Şi cărora, acum, a vrut,
Ca să le facă cunoscut –
Aşa cum a găsit cu cale –
Această taină-a slavei Sale
Şi necuprinsa bogăţie,
Ca Neamurile să o ştie.
Taina ascunsă, pentru lume,
Iată ce spune-acum, anume:
Iisus Hristos, aflat în voi,
Nădejdea slavei de apoi.
28 Pe El, Îl propovăduim
Şi, sfat, oricui, îi dăruim,
Căci vrem ca să îi învăţăm,
Pe toţi, şi să-i înfăţişăm,
În urmă – în Hristos Iisus –
Desăvârşiţi. Iată, v-am spus
29 La ce trudesc, anume, eu,
Ce fel de luptă port, mereu,
După puterea Lui cea mare –
După a ei măsură, care
A fost, în mine, aşezată,
Şi prin tărie se arată.”