1 La început, Dumnezeu Sfântul
A făcut cerul şi pământul.
2 Pământul era gol cuprins,
Iar peste-al apelor întins,
Al beznei văl stăpân era.
Doar Duhul Domnului zbura
Peste a apelor pustie.
3 Atuncea Domnu-a zis: „Să fie
Lumină pe acest pământ!”
Şi-a fost cum zis-a Domnul Sfânt.
4 El a văzut că este bună
Şi n-a mai lăsat împreună,
Să stea lumină şi-ntuneric:
Le-a despărţit, El, Cel Puternic.
5 Lumina, a chemat-o „Zi”,
Iar întuneric cât va fi,
„Noapte”, nume i-a ticluit.
Şi astfel, seara a venit,
Apoi a fost o dimineaţă –
Avem deci prima zi în faţă.
6 A doua zi, Domnul a zis:
„Între al apelor abis,
O-ntindere trebuie pus,
Spre-a despărţi apa de sus,
De apele care sunt jos.”
7 Şi s-a făcut atunci, frumos,
Întinsul ce le-a despărţit
Şi care „cer” a fost numit.
8 În urmă, seara s-a lăsat.
Zorii apoi s-au revărsat
Cernându-şi peste toate roua.
Şi-astfel s-a dus ziua a doua.
9 A treia zi când a venit,
În ăst fel Domnul a vorbit:
„Voi, ape care sunteţi jos!
Vă strângeţi!” – şi aşa a fost.
În urma lor, s-a arătat
10 Uscatul. Dumnezeu i-a dat
„Pământ” drept nume – şi vă spun –
Şi-acest a fost un lucru bun.
11 Apoi Domnul a poruncit:
„Să dea pământul negreşit
Verdeaţă, iarbă şi să dea
Pomi roditori de-asemenea;
Şi toată lumea plantelor
Să-şi dea în rod sămânţa lor.”
12 Aşa a fost – cum a dorit –
Întreg pământul a-nverzit
13 Şi-apoi din nou s-a înnoptat:
A treia zi s-a terminat.
14 În ziua ce-a urmat – în zori –
Domnul a zis: „Luminători,
Astăzi, pe cer, voi împărţi.
Ei ziua o vor despărţi
De noapte; vremi vor arăta,
Ani, zile. Cât pe cer vor sta,
15 Vor trebui să lumineze
Pământul, şi să îl vegheze.”
16 De-atuncea, soarele şi luna
Se urmăresc pe cer într-una –
Soarele ziua luminează,
Iar luna, noaptea argintează.
Să fie cerul mai bogat,
Domnul, şi stele, a creat.
17 Toate acestea, Domnul Sfântul,
18 Pentru a lumina pământul,
Şi ca să poată limpezi
Lumini din beznă, nopţi din zi,
Le-a născocit cu multă artă,
Transformând cerul într-o hartă.
19 Seara întâi aprinde harta
Şi-astfel s-a dus ziua a patra.
20 În dimineaţa următoare,
Domnul a zis: „Vieţuitoare
Să mişune în apa mării!
Păsări să zboare-n largul zării!”
21 Precum a zis, s-a şi făcut:
De viaţă apa s-a umplut,
Iar păsările au pornit
Şi cerul l-au însufleţit.
22 Domnul, la ele, s-a uitat
Şi-apoi le-a binecuvântat.
23 În zare soarele-a apus:
A cincea zi, în zbor, s-a dus.
24 Domnul a zis: „Vieţuitoare
De soi, vite şi târâtoare,
Şi fiare pământeşti să dea
Pământul! Asta-i voia Mea!”
25 Cu animalele-a sfârşit,
Iar după ce s-a mai gândit,
26 A zis: „Acuma face-vom
Un chip ca Noi – el va fi „om”.
Cu Noi se va asemăna,
Peste pământ va domina
Şi toate câte le-am zidit –
Şi peşti şi păsări, negreşit
Şi animale – îi vor fi
Date, spre a le stăpâni.”
27 Apoi, Domnul l-a modelat
Pe om, şi chipul Său i-a dat.
A făcut parte bărbătească,
Şi-n urmă parte femeiască.
28 Când lucrul şi l-a terminat,
La oameni, Domnul S-a uitat,
Spunând: „Creşteţi, vă înmulţiţi,
Pământul să îl stăpâniţi!
Stăpâni să fiţi pe peştii mării
Şi peste păsările zării –
Pe tot ce e vieţuitoare,
Pe tot ce mişcă azi sub soare.
29 Drept hrană, iată că vă dau,
Ce soi de iarbă vreţi voi, sau
De pomi. Toate ţi-s date ţie:
Deci omule, hrană să-ţi fie!
30 Iar fiarelor pământului
Şi păsărilor cerului –
Tot ce se mişcă şi se vede –
Primesc drept hrană, iarbă verde.”
31 Domnul, privind la ce făcuse,
Că bune-s toate, El văzuse.
Astfel a fost din nou o seară
Şi-apoi o dimineaţă iară.
A şasea zi se încheiase,
Iar El lucrarea-Şi terminase.