1 Fata ce Lea o născuse
Lui Iacov – Dina – se făcuse
Mare, iar într-o zi a vrut,
Pe fetele-acelui ţinut,
Să le cunoască. A ieşit
2 Din tabără şi s-a-ntâlnit
Cu Sihem, fiul lui Hamor
Hetitu-al ţării domnitor.
Cu toate că ea nu voia,
Sihem, tot s-a culcat cu ea.
3 Dar după ce a necinstit-o,
Sihem, pe fată, a iubit-o.
Cu inima s-a alipit
De ea, fiind îndrăgostit.
A încercat s-o liniştească,
4 Şi-a mers apoi să îi vorbească
Tatălui său: „Ia-mi fata asta,
Căci ea, voiesc a-mi fi nevasta!”
5 Iacov află ce s-a-ntâmplat
Şi cine-i cel ce s-a culcat
Cu Dina, însă, ai ei fraţi,
Cu oile fiind plecaţi,
N-a spus nimic – a aşteptat
Până când ei s-au înturnat.
6 Hamor s-a dus să-l întâlnească,
Pe Iacov, şi să îi vorbească.
7 Fiii lui Iacov au venit,
Din câmp, iar când au auzit,
Cu Dina, ce s-a întâmplat,
Tare de tot s-au supărat –
S-au mâniat crunt pe acel
Ce-a săvârşit, în Israel –
În neamul lor – un greu păcat,
Când cu-a lor soră s-a culcat.
Această faptă nu putea,
Nepedepsită, ca să stea.
Astfel, cu cale au găsit,
Că trebui-a fi pedepsit
Cel care răul l-a făcut;
De-acord, cu toţii au căzut.
8 Hamor, lui Iacov, i-a vorbit:
„Sihem al meu s-a alipit,
Cu inima, de a ta fată,
Şi-o cere de soţie, iată.
9 Astfel, vă încuscriţi cu noi –
Ne daţi fetele voastre. Voi,
Pe ale noastre le luaţi.
10 În ţara noastră v-aşezaţi
Şi locuiţi în ea, iar noi
Vom face-atunci negoţ cu voi,
De-ţi vrea, pământ, să cumpăraţi.”
11 Sihem, către ai Dinei fraţi
Şi către Iacov, a mai zis:
„De capăt trecere-am decis
Ca tot ce-mi cereţi, să vă dau –
Doar trecere la voi, eu vreau.
12 Cereţi-mi zestrea ce-o veţi vrea,
Şi daruri multe! Veţi vedea,
Că tot ce-mi cereţi, căpătaţi,
Dacă, pe Dina, voi mi-o daţi.”
13 Fiii lui Iacov au răspuns,
Vorbind cu vicleşug ascuns
Către Sihem şi lui Hamor,
Ca necinstirea sorei lor
Să poată a fi răzbunată:
14 „Propunerea e minunată,
Dar nu putem să acceptăm,
Pe sora noastră să o dăm
Cuiva netăiat împrejur.
Ocară-i pentru noi – vă jur!
15 Ne învoim doar dacă voi,
Aveţi să fiţi la fel ca noi –
Deci dacă şi ai voşti’ bărbaţi,
Azi, împrejur vor fi tăiaţi.
16 Numai aşa, fetele noastre,
Vi le vom da, iar pe-ale voastre,
Le vom lua soţii, la noi,
Şi o să locuim cu voi.
Aşa, putem să ne unim
Şi un norod, cu toţi să fim.
17 Dar dacă nu ne ascultaţi
Şi, împrejur, nu vă tăiaţi,
Pe fată o să o luăm
Şi-apoi, de-aici, o să plecăm.”
18 Aceste vorbe, lui Hamor
Şi lui Sihem – al său fecior –
Când le-auziră, le-au plăcut.
19 Precum le-au spus, au şi făcut.
Tânărul nu a pregetat,
Şi împrejur s-a şi tăiat,
Căci el, pe fată, o iubea.
Cel mai iubit fiu se găsea
Sihem, în casa lui Hamor.
20 S-au dus să spună, la popor,
Ceea ce Iacov a dorit,
Şi-n felu-acesta au vorbit:
21 „Oameni-aceşti au gând de pace,
Iar ca să stea aici, ne-ar place.
Negoţ, cu noi, ei au să facă.
Ţara e mare şi-au să-ncapă
Să locuiască toţi, cu noi.
Astfel, pe fetele lor, voi,
Neveste o să le aveţi,
Iar pe-ale voastre, le puteţi
Da de soţii, fiilor lor.
22 Dar oamenii aceşti nu vor,
Ca noi, cu ei, să ne unim
Şi toţi doar un norod să fim,
Decât dacă ne vom tăia,
Noi, împrejur. Deci vom avea,
23 În acest fel, turmele lor.
De-asemenea, atunci fi-vor
Averile, care le au,
Tot ale noastre. Acum vreau
Să vă îndemn ca să primim
Târgul, şi să ne încuscrim.”
24 Toţi oamenii cu cari vorbiră,
Tăierea împrejur primiră,
Şi toţi bărbaţii s-au tăiat –
Care-n cetate s-au aflat.
25 A treia zi, mai sufereau,
Încă, şi-n pace se credeau;
Dar Simeon s-a însoţit
Cu Levi şi s-au năpustit
Peste cetate, înarmaţi.
Ei au ucis pe-acei bărbaţi
Care acolo fost-au prinşi,
Fiind de-o mare ură-mpinşi.
26 Prin ascuţişul spadei lor,
Trecu Sihem şi cu Hamor.
Din casa lor, ei au luat
Pe Dina şi-apoi au plecat.
27 Fiii lui Iacov au venit,
Morţi şi cetate-au jefuit,
Pentru ceea ce s-a-ntâmplat
Cu sora lor. Ei au luat
28 Oi, boi, măgari – tot ce avea
Cetatea şi ce se găsea
Pe câmpul dimprejurul ei.
29 În ăst fel, dobândiră ei,
Bogată pradă de război:
Averi, copii, soţii şi-apoi,
Tot ce prin case au aflat.
30 Iacov, apoi, a cuvântat:
„Simeon! Levi! Aţi lovit
Cetatea. M-aţi nenorocit!
Acuma vom fi urmăriţi
De Canaaniţi şi Feresiţi!
Acei ce-n ţară locuiesc,
Ne vor urî! Eu stăpânesc
Peste un număr foarte mic
De oameni. N-am să pot, nimic,
În contra lor, să întreprind,
Când ei se vor uni, voind
Ca să răzbune ce-aţi făcut.
Atuncea eu voi fi bătut,
Oştirea mea va fi zdrobită,
Iar casa-mi fi-va nimicită!”
31 Ei au răspuns: „Se cuvenea,
Cu Dina, să se poarte-aşa?!
În felu-acesta – să ne crezi –
Doar cu o curvă procedezi!”