1 Iacov, ochii, şi-a ridicat
Şi înainte s-a uitat,
Când iată că Esau venea,
Cu ceata lui. Spre el zorea,
În frunte la vreo patru sute
De oameni. Atunci, Iacov, iute,
Chemă copiii şi, grăbit,
I-a numărat. I-a împărţit
Leiei, Rahelei, roabelor.
2 Apoi, în fruntea tuturor,
El, roabele, le-a aşezat,
Cu-ai lor copii. Lor le-a urmat
Lea – şi ea, cu fii ei –
Iar ultimii – în rândul trei –
Rahela şi Iosif au stat.
3 Iacov, apoi, s-a aşezat
În fruntea lor, şi au pornit
Înspre Esau. S-a prăvălit –
Cu chipul la pământ ascuns –
De şapte ori, pân’ a ajuns,
Cu-ai săi, în faţa fratelui.
4 Esau fugi-naintea lui.
Cu dragoste l-a-mbrăţişat,
Pe după gât. La sărutat
Cu bucurie, iar apoi,
Şi-au plâns, pe umeri, amândoi.
5 Esau, ochii, şi-a ridicat
Şi-abia atunci a observat
Copiii şi femeile.
A întrebat, privindu-le:
„Spune-mi, te rog, cine sunt ele?”
„Nevestele, roabele mele.”
„Dar toţi aceia, cine sânt?”
„Copii, pe care Domnul Sfânt,
Robului tău, i-a dăruit.”
6 Atuncea, roabele-au venit,
Şi, la pământ, s-au aruncat –
Copiii, pilda, le-au urmat.
7 Lea copii-şi adună
Şi merse de se închină.
Iosif şi cu Rahela-apoi,
I se-nchinară, amândoi.
8 Esau a zis: „Ce te-ai gândit –
Cu cei cu cari m-am întâlnit –
Să faci, acuma?” „Eu gândesc,
Căci trecere-am să dobândesc,
Cu ei, faţă de domnul meu” –
Îi zise Iacov – „Astfel, eu,
Tabăra ‘ceea – toată – vreau
Ca în dar, ţie să ţi-o dau.”
9 Esau răspunse: „Mulţumesc,
Însă să ştii că nu primesc,
Căci din belşug le am pe toate.
Ce e al tău, păstrează frate!”
10 Iacov, atuncea, l-a rugat:
„De trecere am căpătat,
Să nu mă superi în zadar,
Ci ia, din parte-mi, acest dar!
11 Ia darul ce ţi-a fost adus,
Fiindcă Domnul, cum ţi-am spus,
Cu bogăţii, m-a copleşit
Şi am de toate, negreşit.”
Esau, atunci, a acceptat,
12 Zicându-i astfel: „Am plecat!
Voi merge înaintea ta
Şi-apoi, să vii, te-oi aştepta.”
„Să nu te superi, domnul meu” –
13 Răspunse Iacov – „uite, eu
Am oi şi vaci, proaspăt fătate.
Copii-s mici. Deci nu se poate
Să plec – să-i obosesc acum –
Căci turma va pieri pe drum,
O zi măcar de mă grăbesc.
14 Du-te-nainte, căci sosesc!
Încet, la pas, ajung şi eu,
Cu-ai mei copii şi-avutul meu.
Nu mergem nopţi şi zile-n şir,
Dar vom ajunge în Seir.”
15 Esau a spus: „Îţi las, cu tine,
O parte din cei ce-s cu mine.”
„De ce?” – Iacov a întrebat –
„De trecere am căpătat
În faţa ta, îmi e de-ajuns.”
16 Esau n-a dat nici un răspuns,
Ci oamenii şi-a adunat
Şi, în Seir, s-a-napoiat.
17 Iacov, în urmă-i, a pornit
Şi la Sucot a poposit.
Acolo, casă şi-a durat,
Iar pentru turme-a ridicat
Colibi. Când lucrul a sfârşit,
Locul, „Colibi”, l-a denumit.
18 Venind de la Padan-Aran,
Iacov ajunse-n Canaan –
În a Sihemului cetate –
Cu bine şi cu sănătate.
Îşi aşeză tabăra lui,
Chiar în faţa Sihemului.
19 Ogorul unde-a ridicat
Cortul întâi, l-a cumpărat
De la copiii lui Hamor.
O sută de chesita, lor,
Pentru pământ, le dete plată –
Hamor e al lui Sihem tată.
După ce târgul l-a-ncheiat,
20 Iacov, altar, a ridicat
Şi „El-Elohe-Israel”
Îi spuse-altarului acel.
Iată dar sensul numelui:
„Domnul e Dumnezeul lui
Israel”. Asta e la fel
Cu „El-Elohe-Israel”.