1 Iacov mergea pe calea lui,
Când, cu îngerii Domnului,
Pe al său drum, s-a întâlnit.
2 Acel loc, Iacov l-a numit
„Mahanaim” – care tradus,
E „Tabără-ndoită” spus.
I-a dat ăst nume, zicând: „Eu
Văd tabăra lui Dumnezeu.”
3 Esau, în Seir, locuia;
Ţara în care el şedea,
E-n al Edomului ţinut.
Că e mai bine, a crezut
Iacov, ca înaintea sa
Să meargă soli, şi-a zis aşa:
4 „Să-i spuneţi voi, fratelui meu:
„Aşa vorbeşte robul tău
Iacov: „Am stat, până acum,
În casa lui Laban. La drum,
Spre ţara ta, eu am pornit,
Cu tot ce am agonisit.
5 Am roabe şi turme de oi,
Măgari şi robi, cirezi de boi.
Trimit dar soli, spre-a te-nştiinţa,
Căci trecere, ‘naintea ta,
6 Vreau să primesc.” Când au venit,
Solii i-au spus: „Noi l-am vestit
Pe fratele domniei tale.
Esau îţi va ieşi în cale,
Cu patru sute dintre-ai lui.”
7 Iacov, de frica fratelui,
A fost, de groază, cotropit.
El, oamenii, şi-a împărţit
În două tabere. Pe urmă,
A împărţit şi a lui turmă,
8 Zicând: „Esau, de-o să sosească,
Şi-o tabără o să-mi lovească,
Cealaltă fi-va izbăvită,
Fiind mult mai adăpostită.”
9 „O, Dumnezeul lui Avram
Şi-al lui Isac! Nevoie am,
De ajutorul Tău, de sus!
O Doamne, Tu care mi-ai spus
Să mă întorc în ţara mea –
În care m-am născut. În ea,
Ai spus că Te-ngrijeşti de mine
Şi că-mi va merge, totul, bine.
10 Pentru credincioşia-Ţi mare
Şi îndurările pe care
Le-arăţi robului Tău, prea mic
Sunt eu, căci iată, cu nimic,
Peste Iordan, eu am trecut –
Doar un toiag e ce-am avut –
Şi-acum, atât am dobândit,
Că două cete-am împărţit.
11 O rugăminte să-ţi fac, vreau:
Din mâna fratelui Esau,
Doamne, te rog, mă izbăveşte!
Mă tem că vine şi loveşte
Pe mame, pe copii, pe mine!
A mea nădejde e la Tine!
12 Căci Tu ai zis: „Mă îngrijesc
Să-ţi meargă bine. Te sporesc,
Iar cei ce vin pe urma ta,
Ca pulberea îi voi sălta.”
13 Iacov, noaptea, şi-a petrecut
În acel loc. Din ce-a avut,
O parte, drept dar a oprit,
Pentru Esau. A pregătit,
14 Din caprele cele cornute,
Din oi, tot câte două sute;
Din ţapi, luat-a douăzeci
Şi tot atâţi şi din berbeci;
15 Cămilele ce alăptau,
Treizeci la număr, se vădeau,
Toate fiind cu mânjii lor.
Veni şi rândul vacilor
Şi, patruzeci, au fost oprite,
De zece tauri însoţite;
La măgăriţe s-a uitat,
Şi douăzeci a numărat,
De zece măgăruşi urmate.
16 Iacov, apoi, aceste toate,
Robilor săi le-a-ncredinţat –
Turmă cu turmă – separat.
Sfârşind, a spus: „Iată ce-aş vrea:
Veţi merge înaintea mea,
Şi, depărtare, între voi,
Aveţi ca să lăsaţi apoi.”
17 Celui dintâi, i-a poruncit:
„Atunci când fi-vei întâlnit,
De al meu frate – de Esau –
Şi va-ntreba: „Al cui eşti?”, sau
„Unde te duci? Dar turma? Ea,
A ta e, ori a altuia?”,
18 Răspunde-i: „A robului tău
Iacov. Acesta-i darul său,
Trimis domnului meu Esau.
El vine-n urma noastră.” Vreau
19 Şi tu, la fel, să procedezi” –
I-a spus celui de-al doilea. „Vezi,
Tu – cel de-al treilea – ca şi ei,
Să faci apoi.” La toţi acei,
Care aveau turme de dus,
Aceleaşi lucruri, el le-a spus.
Ca toţi să înţeleagă-apoi,
A încheiat zicând: „Deci, voi,
Iată ce trebuie să ştiţi
Şi ce anume să vorbiţi,
Când frate-meu vă va-ntâlni:
20 „În urma noastră va veni
Şi Iacov, robul tău.” Căci el,
Gândise că darul acel,
Pe frate-său, îl va-nmuia
Şi-atunci, când se vor revedea,
Spera să poată căpăta
Trecere, şi-i va arăta –
Fratele său – îngăduinţă,
Primindu-l cu bunăvoinţă.
21 În timp ce darul a plecat,
Iacov rămase de-a-nnoptat,
22 Iar noaptea, după toate-aceste,
Luă cele două neveste
Şi-asemenea, roabele lor.
Veni rândul copiilor:
Pe toţi cei unşpe i-a luat
Şi-n mare grabă a intrat
În apele Iordanului,
Trecând prin vadul râului.
23 L-a adăpost când i-a văzut,
Întreg avutul şi-a trecut
Peste-acel râu şi-abia apoi,
Se-ntoarse, singur, înapoi.
24 Iacov, singur, a înnoptat
Şi cu un „om”, el s-a luptat,
Până când zorii s-au ivit.
25 Văzând că nu l-a biruit,
„Omul”, pe Iacov, la picior –
La-ncheietura coapselor –
Atunci, puternic, l-a lovit
Şi-ncheietura i-a scrântit.
26 Apoi i-a spus: „Eu mă grăbesc!
Mă lasă! Zorii se ivesc!”
„Dă-mi binecuvântarea ta!
Te las doar de-o voi căpăta!” –
Răspunse Iacov. Omu-acel
27 Îl întrebă în acest fel:
„Cum te numeşti?” „Iacov sunt eu”,
Răspunse el. „Bine. Mereu,
28 De-acum, eşti „Israel” numit.
Numele-acesta, l-ai primit
Când tu, cu Domnul, ai luptat,
Cu oamenii, şi-ai câştigat!
Iată ce nume ţi-am dat eu:
„Cel ce-a luptat cu Dumnezeu.”
29 Iacov i-a zis „omului” său:
„Spune-mi, care-i numele tău?”
El a răspuns printr-o-ntrebare:
„De ce vrei tui ca să ştii, oare?
Spune-mi, de ce m-ai întrebat?”
Apoi l-a binecuvântat.
30 Iacov îi puse „Peniel”,
Drept nume, locului acel.
Prin „Faţa Domnului”, tradus
E numele, căci el a spus:
„Am stat cu Domnul faţă-n faţă
Şi totuşi am scăpat cu viaţă!”
31 Răsărea soarele, când el
Trecea pe lângă Peniel.
Uşor, din coapsă, şchiopăta –
32 Iar până-n ziua aceasta,
Israeliţii nu mănâncă
Vinele coapselor, fiindcă
Domnul, acolo, l-a lovit
Pe Iacov, când l-a întâlnit.