1 La sine-atuncea, Elise
Chemă pe unul dintre cei
Care fiu de proroc fusese
Şi-n felu-acesta îi spusese:
„Încinge-ţi dar, mijlocul, bine,
Căci trebuie să pleci. Cu tine,
Şi untdelemnul ai să-l duci.
Va trebui să o apuci
Către Ramotul cel pe care
Ţara lui Galaad îl are.
2 Când vei ajunge-n locu-acel,
Pe Iehu, ai să-l cauţi. El
Fecior îi e, lui Iosafat.
Dintre-ai săi fraţi, să-l iei de-ndat’
Şi du-l într-o odaie care
Se află mai la depărtare.
3 Să faci aşa cum te îndemn
Şi-apoi să-l ungi cu untdelemn,
Pe cap, zicând: „Prin glasul meu,
Aşa vorbeşte Dumnezeu:
„Astăzi, te ung, drept împărat,
Peste Israel aşezat!”
Deschide uşa, când sfârşeşti,
Şi fugi, fără să te opreşti.”
4 Tânăru-acela a făcut
Aşa precum i s-a cerut:
Către Ramot el a plecat,
Care-i în Galaad aflat.
5 Când a ajuns, aceia cari
Peste oştire sunt mai mari,
Jos, pe pământ, cu toţi şedeau,
Strânşi roată, şi se sfătuiau.
Tânărul s-a apropiat
Şi-n acest fel, a cuvântat:
„Hei, căpitane! Eu doresc,
O vorbă să-ţi împărtăşesc!”
Iehu l-a întrebat apoi:
„Spune dar, cărui dintre noi,
Vrei să-i vorbeşti?” Tânăru-a spus:
„Veşti, pentru tine, am adus.”
6 Iehu, atunci, s-a ridicat
Şi împreună au intrat
În casă. Tânărul acel
Turnă, îndată, peste el,
Uleiul care l-a adus
Şi-aste cuvinte i le-a spus:
„Ascultă dar: prin glasul meu,
Aşa vorbeşte Dumnezeu:
„Astăzi, te ung, drept împărat,
În Israel încoronat!
Peste al Domnului popor,
Tu ai să fii stăpânitor.
7 Să nimiceşti casa pe care,
Stăpânul tău, Ahab, o are.
Pe Izabela – vreau sa-ţi spun –
Că trebuie să Mă răzbun.
Voi face ca asupra ei,
Tot sângele robilor Mei –
Şi cel al slujitorilor,
Precum şi al prorocilor –
Ce Mi-au slujit, să se abată.
8 De moarte, nu va fi cruţată,
Nici casa lui Ahab. Lovită
Are-a fi ea şi nimicită.
Am să zdrobesc pe orişicine
Care, de-al lui Ahab neam, ţine,
Fie că-i liber omu-acel
Sau este rob, în Israel.
9 Soarta pe care-o va avea
Ahab şi-ai săi, e-asemenea
Cu-a lui Ieroboam, cel care –
Părinte – pe Nebat, îl are.
Ahab are-a păţi la fel
Precum s-a-ntâmplat şi cu cel
Care, Baeşa, e chemat
Şi-i al lui Ahia băiat.
10 Cât despre Izabela, iată,
Ajunge-va a fi mâncată
De către haita câinilor,
În al lui Izreel ogor.
Al ei trup nu va fi luat
De nimeni, spre a fi-ngropat.”
Tânărul, vorba, şi-a sfârşit,
A deschis uşa şi-a fugit.
11 Când a ieşit Iehu afară,
În jurul său se adunară
Toţi slujitorii cei pe care,
Stăpânul său, în slujbă-i are.
Curioşi, cu toţi l-au întrebat:
„Nebunul cari te-a căutat,
Ce-ţi spuse? Ce-a vrut, de la tine?”
Iehu le-a zis: „Voi îl ştiţi bine,
Pe omu-acela. Negreşit,
Cred că ştiţi şi ce a vorbit.”
12 Oamenii au strigat: „Minciună!
Nu ştim! Şi vrem să ni se spună,
Ce a vorbit omul acel!”
„A zis că, peste Israel,
Eu voi domni ca împărat.
Ulei, pe cap, el mi-a turnat,
Spunându-mi că vorbirea lui
Vine din partea Domnului.”
13 Când oamenii au auzit
Aceste lucruri, s-au grăbit
Să-şi scoată straiele, pe care,
Le aşezară – fiecare –
Pe trepte unde se găsea
Iehu, pe ele, ca să stea.
Apoi, din trâmbiţi au sunat,
Strigând: „Iehu e împărat!”
14 Iehu a uneltit, astfel,
În contra lui Ioram, când el,
Cu al lui Israel popor,
Oştirii Sirienilor,
Să-i ţină piept, a încercat –
În Galaad – şi-a apărat
Ramotul. Iehu e cel care,
Pe Nimşi, drept părinte-l are
Şi-asemeni şi pe Iosafat.
15 Apoi, Ioram s-a înturnat –
Rănit fiind de Hazael –
Spre-a se reface-n Izreel.
Iehu a zis: „Să căutaţi,
Pe nimenea să nu lăsaţi,
Cetatea, să o părăsească
Şi vestea să o răspândească,
În preajma împăratului.”
16 El s-a suit în carul lui
Şi a plecat la Izreel.
Ioram era în locu-acel –
Zăcând bolnav – să se-ntremeze.
La el a mers, să-l viziteze,
Ahazia, cel aşezat
În Iuda ca şi împărat.
17 Cel cari, de strajă, se găsea
Şi-n turn la Izreel şedea,
De la distanţă l-a zărit,
Pe Iehu, şi a glăsuit:
„Iată că văd, în depărtare,
Venind spre noi, o ceată mare!”
„Un călăreţ, trimite-ndată,
Să vadă, dacă cei din ceată,
Cu gând de pace vin la noi,
Sau dacă vin pentru război!” –
Zise Ioram, străjerului.
18 Atuncea, la porunca lui,
Un călăreţ a alergat
Şi către Iehu-a cuvântat:
„De împărat am fost trimis,
Care, în acest fel, a zis:
„Ce vânt te-aduce pe la noi?
Veniţi cu pace, sau război?”
Iehu a spus: „Ce-ţi pasă ţie,
Dacă acum, pace-o să fie?
Treci înapoia mea, de-ndat’!”
Straja, din turn, de veste-a dat:
„Solul pe care l-am trimis –
Precum măria ta a zis –
Nu se întoarce înapoi.”
19 Ioram a poruncit apoi,
Ca să trimită, de îndată,
Alt călăreţ, la cei din ceată.
Omul acela a plecat,
La Iehu, şi a cuvântat:
„De împărat am fost trimis,
Care, în acest fel, a zis:
„Ce vânt te-aduce pe la noi?
Veniţi cu pace, sau război?”
Iehu a spus: „Ce-ţi pasă ţie,
Dacă acum, pace-o să fie?
Treci înapoia mea, de-ndat’!”
20 Straja, din turn, de veste-a dat:
„Solul pe care l-am trimis –
Precum măria ta a zis –
Nu se întoarce înapoi.
Ceata ce vine către noi,
E a lui Iehu – pot să spun –
Căci el mână ca un nebun.”
21 Ioram, atunci, a poruncit:
„Înhamă!” Sluga s-a grăbit
Să facă precum i s-a spus.
Caii, la care, el i-a pus
Şi-astfel, Ioram şi-Ahazia –
Cel care-n Iuda-mpărăţea –
În carul lui, stând fiecare,
Lui Iehu, în întâmpinare,
În mare grabă i-au ieşit,
În câmpul care s-a numit
„Al lui Nabot”. Ogoru-acel
Era, chiar lângă Izreel.
22 De Iehu, când cu ochi-a dat,
Ioram, îndată, a-ntrebat:
„Cu pace, oare, ai venit?”
„Ce pace” – a-ntrebat, răstit,
Iehu – „când peste tot zăresc
Doar vrăjitori care-o slujesc
Pe Izabela, mama ta,
Şi când – oriunde te-ai uita –
Doar ale ei curvii zăreşti?
Ce fel de pace, mai doreşti?”
23 Ioram, să fugă, a voit
Şi-atunci, de frâie, a sucit,
Strigându-i lui Ahazia,
Care – aproape – se ţinea:
„Vânzare! Fugi! Am fost vândut!”
Apoi, să fugă, el a vrut,
24 Dar Iehu, arcul, şi-a luat,
Iar după ce l-a încordat,
Cu o săgeată l-a ajuns.
Acea săgeată i-a străpuns
Inima-ndată şi-a pierit,
Căci între umeri l-a lovit.
Ioram, frâiele, a scăpat,
Din mâini şi-n car, el a picat.
25 Către Bidcar, acela care,
Drept căpetenie, îl are,
Iehu a dat aste porunci:
„Ia-l pe Ioram şi să-l arunci
Pe-al lui Nabot ogor, de-ndată!
Adu-ţi aminte, căci odată,
Când împreună ne aflam
Călări, pe când îl însoţeam
Noi, pe Ahab – pe-acela care,
Pe-acest Ioram, drept fiu, îl are –
Cuvântul Domnului venit
Din ceruri, astfel, a vorbit:
26 „În acest loc, ieri, am văzut
Ce faptă rea s-a petrecut:
Sângele cel nevinovat –
Al lui Nabot – a fost vărsat,
Precum şi al fiilor lui.
De-aceea, împăratului,
Am să îi fac – şi Eu – la fel!”
Du-te şi ia trupul acel
Şi du-l pe-al lui Nabot pământ,
După al Domnului cuvânt.”
27 Ahazia – care, aflat
Era, în Iuda, împărat –
S-a-nspăimântat când a văzut
Tot ceea ce s-a petrecut.
Atunci, să fugă, a voit.
Pe drumul care, şerpuit,
Spre casa din grădină duce,
A încercat să o apuce.
Iehu a mers pe urma lui,
Şi-i zise slujitorului
Ce îl avea: „Loveşte-l dar,
Acuma, cât se află-n car!”
Sluga a mers şi l-a lovit,
Chiar la suişul Gur numit,
Care-i lângă Ibleam aflat.
Ahazia a alergat
Pân’ la Meghido, grav rănit,
Unde – în urmă – a murit.
28 Slujbaşii săi, în car, l-au pus
Şi la Ierusalim l-au dus.
Într-un mormânt l-au aşezat,
Lângă ai săi părinţi, culcat,
Chiar în cetatea cea pe care,
David, în stăpânire-o are.
29 De unsprezece ani şedea,
În Israel, şi-mpărăţea
Ioram, atunci când a venit
Ahazia şi a domnit
Peste-a lui Iuda ţară. El –
Ioram adică – e acel
Cari la domnie i-a urmat
Tatălui său, Ahab chemat.
30 Iehu intră în Izreel,
Cu-ntreaga ceată după el.
Când Izabela-a auzit
Lucrul acesta, s-a grăbit,
Sprâncenele să îşi boiască
Şi capul să-şi împodobească.
În urmă, când a isprăvit,
Ea la fereastră a ieşit
Şi zâmbitoare l-a-ntrebat
31 Pe Iehu, care a intrat,
Pe poartă: „Pace, ne-ai adus,
Noule Zimri? Ce-ai de spus
Tu, cari stăpânul, ţi-ai ucis?”
32 Iehu, privind în sus, a zis:
„Spuneţi-mi dar acuma, cine –
Din cei de sus – e pentru mine?”
Cu Izabela se aflau
Mulţi dregători ce-o însoţeau.
Curioşi, atuncea, dintre ei,
Se-apropiară doi sau trei
Şi pe fereastră au privit;
33 Iar Iehu, astfel, a vorbit:
„Pe Izabela s-o luaţi
Şi jos, voiesc s-o aruncaţi!”
Oameni-aceia au făcut
Aşa precum li s-a cerut:
Pe Izabela au luat-o
Şi pe fereastră-au aruncat-o.
Sângele-ndată i-a ţâşnit
Şi cai şi ziduri a stropit.
Iehu s-a repezit, călare,
Şi a călcat-o în picioare.
34 Apoi, în casă, a intrat,
Unde-a băut şi a mâncat.
În urmă, când şi-a amintit
De Izabela, a grăit,
Către slujbaşii săi: „Plecaţi,
Degrabă dar, şi-o îngropaţi
Pe-acea femeie blestemată,
Pentru că – totuşi – este fată
De împărat.” Ei s-au grăbit
35 Să facă precum a dorit
Iehu. Dar slujitori-acei
N-au mai găsit, din trupul ei,
Decât palmele mâinilor,
O parte a picioarelor,
Precum şi ţeasta capului.
36 S-au dus şi-au spus stăpânului,
Tot ceea ce s-a întâmplat,
Iar Iehu-atunci a cuvântat:
„Iată că totul s-a-mplinit
Aşa precum Domnu-a vestit
Prin robul său, chemat Ilie,
Care-i Tişbit, precum se ştie.
Domnul vorbit-a în ăst fel:
„Haita de câini, din Izreel,
Au să mănânce carnea ei;
37 Iar hoitul acelei femei,
Va fi ca şi gunoiul care
E aruncat peste ogoare,
Încât, lumea ce se adună,
Nu va putea ca să mai spună –
Atuncea când o vor vedea –
Că „Izabela este ea”.”