1 În număr, şaptezeci erau
Aceia care îl aveau
Pe-Ahab, drept tată. Negreşit,
Feciorii lui au locuit,
În al Samariei ţinut.
Iehu, atuncea, a cerut
Ca să se scrie o scrisoare,
Spre-a fi trimisă celor care,
Peste Samaria erau
Mai mari, celor ce cârmuiau
În Izreel, bătrânilor,
Precum şi-ngrijitorilor
Copiilor ce îi avea
Ahab. Scrisoarea glăsuia:
2 „Când veţi primi scrisoarea noastră,
Voi – care-aveţi în grija voastră
Pe toţi feciorii cei pe care,
Ahab, al vost’ stăpân, îi are,
Şi carele stăpânului,
Cu armele şi caii lui –
3 Dintre-ai lui fii, să îl luaţi
Şi la domnie-l aşezaţi
Pe cel pe care îl ştiţi voi
Că-i bun şi vrednic. Mai apoi,
Lupta-veţi pentru casa care
Cel ce vă e stăpân o are!”
4 Când au citit scrisoarea
Cei – cari peste al Samariei
Ţinut – mai mari s-au dovedit,
Înspăimântaţi, au glăsuit:
„Doi împăraţi, cum am văzut,
Să-i stea-mpotrivă, n-au putut.
Deci cum vom reuşi apoi,
Ca împotrivă, să-i stăm noi?”
5 Atuncea, toţi aceia cari
S-au dovedi a fi mai mari
În casa împăratului,
Cei ce grijeau de fiii lui,
Cu căpeteniile-aflate
În a Samariei cetate
Şi cu bătrânii din popor,
S-au strâns, îndată, în sobor,
Şi-au hotărât că, o solie,
La Iehu, trebuie să fie
Trimisă grabnic, spre a-i spune:
„Pe nimenea, noi nu vom pune,
Ca să ne fie împărat.
În toate, noi te-am ascultat,
Căci toţi suntem slugile tale.
Fă dar, precum găseşti cu cale.”
6 Iehu le-a scris altă scrisoare
Şi i-a-ndemnat pe fiecare:
„Dacă ai mei vă arătaţi
Şi al meu glas îl ascultaţi,
Ucideţi-i pe toţi cei care,
Drept fii, al vost’ stăpân îi are.
Cu capetele lor, apoi,
La Izreel să veniţi voi.”
Cei şaptezeci de fii erau
Crescuţi de cei ce cârmuiau
Cetatea. Oamenii aceşti,
7 Când au primit aceste veşti
Scrise de Iehu, i-au luat
Şi capetele le-au tăiat
Fiilor împăratului,
Spre a-mplini porunca lui.
În urmă-n coşuri ei le-au pus
Şi-apoi la Izreel le-au dus.
8 Solul care le-a însoţit,
La Iehu-a mers şi-a glăsuit:
„Sosit-au capetele lor,
Acelea ale fiilor
De împărat.” „Să le luaţi” –
Porunci Iehu – „şi-nălţaţi
Două grămezi, la porţi, în faţă,
Din ele, până dimineaţă.”
9 Când zorii zilei s-au ivit,
Iehu, afară, a ieşit
Şi-n acest fel a cuvântat,
Către norodul adunat:
„Voi, fără vină, v-aţi vădit.
Eu sunt cel care-a uneltit
În contră, la stăpânul meu
Şi l-am ucis. Dar – vă-ntreb eu –
Pe-aceştia, cine i-a lovit?
10 Să ştiţi dar toţi că, negreşit,
Nici o frântură de cuvânt
Nu o să cadă la pământ –
Din ce rostit-a Dumnezeu –
Faţă de-Ahab – stăpânul meu –
Şi de întreagă casa lui.
Astfel, cuvântul Domnului,
Vorbit prin robul Său Ilie,
Azi, împlinit, are să fie.”
11 Iehu, apoi – în acel ceas –
Pe toţi cei care au rămas
Din casa lui Ahab, la el –
Aflaţi fiind în Izreel –
I-a omorât, fără cruţare,
Şi nimeni n-a avut scăpare.
Pieriră toţi aceia cari
Au fost, în casa lui, mai mari,
Prietenii ce îi avea
Şi preoţii, de-asemenea.
12 Când a sfârşit, s-a ridicat
Şi spre Samaria-a plecat.
La o colibă s-a oprit,
Pe drum, care le-a folosit
Ciobanilor, drept loc în care
Se întâlneau. Din întâmplare,
13 Iehu, în acel loc, a dat
De fraţii celui ce-mpărat
Fusese-n a lui Iuda ţară.
Când oamenii ieşiră-afară,
Iehu i-a întrebat apoi:
„Să-mi spuneţi, cine sunteţi voi?”
„Fraţi suntem, cu Ahazia
Şi mergem la Samaria” –
Ziseră ei – căci noi voim,
Acolo, să îi întâlnim
Pe fiii împăratului
Şi ai împărătesei lui.
Dorim, după ce îi aflăm,
De bine, ca să le urăm.”
14 Celor care l-au însoţit,
Iehu, atunci, le-a poruncit
„De vii, să-i prindeţi!” Iar apoi,
Când toţi cei patruzeci şi doi
De fraţi ai împăratului
Au fost aduşi în faţa lui,
El i-a ucis – fără cruţare –
Aproape de fântâna care,
Lângă colibă, s-a aflat.
Din ei, nici unul n-a scăpat.
15 Apoi, când iarăşi a pornit
La drum, Iehu l-a întâlnit
Pe Ionadab, acela care –
Drept tată – pe Recab, îl are.
Văzându-l, l-a-ntrebat, îndată:
„La fel îţi este de curată,
Inima ta, faţă de mine,
Precum a mea-i faţă de tine?”
„Inima mea este la fel
Ca şi a ta” – răspunse el.
„Dă-mi mâna” – zise Iehu iar,
Şi l-a suit în al său car,
16 Adăugând: „Tu vei vedea
Ce mare este râvna mea,
Spre-a face voia Domnului.”
El s-a urcat, în carul lui.
17 Iehu şi ceata ce-o avea
Ajuns-au la Samaria.
Cei care-acolo se găseau –
Şi din Ahab se pogorau –
Au fost ucişi, de mâna lui,
După cuvântul Domnului,
Rostit de robul Său, Ilie.
18 Apoi, el a cerut să fie,
Întreg poporul, adunat
În faţa lui, şi-a cuvântat:
„Ahab, aşa cum s-a vădit,
Pe Bal, puţin, el l-a slujit.
Eu – Iehu – vreau, cu mult mai mult,
Pe Bal, acuma, să-l ascult
Şi să-i slujesc, cum se cuvine.
19 De-aceea, să-i chemaţi la mine,
Pe toţi prorocii cei pe care,
Bal, în Samaria, îi are.
Chemaţi-i şi pe-ai lui preoţi.
Aduceţi-i aici, pe toţi,
Căci vreau, pe Bal, să îl cinstesc
Şi-o jertfă să îi dăruiesc.
Deci nimenea să nu-ndrăznească,
De la serbare, să lipsească!
Cel cari lipseşte, negreşit,
Cu moartea fi-va pedepsit!”
Iehu lucra cu viclenie,
Căci sigur a voit să fie
Că vor veni la sărbătoare –
Şi va putea să îi omoare –
Pe toţi cei care îl slujeau
Pe Bal, şi cari i se-nchinau.
20 El a mai zis: „Să vă grăbiţi,
O sărbătoare să vestiţi
Şi tuturor să daţi de ştire
Că e spre a lui Baal cinstire.”
Oameni-aceia au făcut
Aşa precum li s-a cerut.
O sărbătoare au vestit,
După cum Iehu-a poruncit.
21 Ei au trimis, în acest fel,
Soli, în întregul Israel.
La sărbătoare au venit
Oamenii care l-au slujit
Pe Bal. Cu toţi s-au adunat
Şi-apoi în templu au intrat
Încât acesta s-a umplut.
22 Când aste lucruri le-a văzut,
Iehu, la sine, l-a chemat
Pe cel ce fosta-nsărcinat
De a păzi odaia-n care
Erau veşminte: „Fiecare
Dintre cei cari în templu sânt,
Au să primească un veşmânt.
Scoate veşmintele, de-ndată!
Câte o haină va fi dată
La toţi cei care îl slujesc
Pe Bal, şi-n templu, se găsesc.”
Omul acela a făcut
Aşa precum i s-a cerut.
23 Iehu, la templu, a venit,
Fiind, atuncea, însoţit
De Ionadab, acela care –
Părinte – pe Recab, îl are.
El zise celor ce erau
În templu şi lui Baal slujeau:
„Să căutaţi dar, printre voi,
Să nu fie – cumva – apoi,
Vreun slujitor al Domnului.
Ci în clădirea templului,
Să fie cei ce se vădesc
Că numai pentru Baal slujesc.
24 Apoi, în templu, au intrat
Să pregătească, de îndat’,
Arderi de tot şi jertfe care
Să le aducă fiecare,
Spre a-l cinsti pe Bal. Afară,
Iehu ieşi, în urmă, iară,
Şi-apoi optzeci de slujitori
Puse, drept supraveghetori.
Oameni-aceia s-au grăbit
Spre el, iar Iehu le-a vorbit:
„Grijă s-aveţi şi să vegheaţi,
Ca nu cumva să îi scăpaţi
Pe cei pe care-am să îi dau
Pe mâna voastră, căci eu vreau
Ca omorâţi – cu toţi – să fie.
De scapă unul, să se ştie
Că veţi răspunde, negreşit,
Cu viaţa!” Când au isprăvit
25 De adus jertfe, Iehu-a spus
Către acei pe cari i-a pus
De pază: „Grabnic, năvăliţi
În templu şi să îi loviţi
Pe cei pe care îi aflaţi
Acolo! Să nu îi cruţaţi!
Să nu vă scape nimenea!”
Alergători, şi-asemenea
Şi căpetenii se aflau
Între cei care îl slujeau
Pe Iehu. Ei s-au repezit
Îndată-n templu şi-au lovit
Pe toţi cei care se aflau
Acolo şi lui Baal slujeau.
Nu a fost nimenea ferit,
Căci prin odăi au scotocit
Şi toate fost-au cercetate,
Pân’ la odaia cea din spate.
26 Ai Astarteei stâlpi luaţi
Au fost şi-n flăcări, aruncaţi.
27 Stâlpul lui Baal a fost sfărmat,
Iar templul i l-au dărâmat,
Încât el a ajuns apoi,
A fi hazna pentru gunoi.
Grămada de moloz făcută,
Şi azi mai poate fi văzută.
28 Iehu a nimicit, astfel,
Din mijlocul lui Israel,
Templul lui Bal. Prin ce-a făcut,
29 El – însă – nu s-a abătut
De la ce-nfăptuise rău,
Cândva, înaintaşul său –
Ieroboam – acela care,
Drept tată, pe Nebat, îl are,
Cari – în păcate – după el,
Îl trase şi pe Israel.
Viţeii care s-au turnat,
Din aur, Iehu i-a păstrat
Aşa precum i-a găsit el,
Aflaţi la Dan şi la Betel.
30 Domnul, la Iehu, a venit
Şi-n felu-acesta, i-a vorbit:
„Pentru că văd că ai făcut
Ceea ce Mie Mi-a plăcut –
Căci ai făcut, pe voia Mea,
Casei pe care o avea
Ahab – acum, la rândul Meu,
Iată că Mă-ngrijesc şi Eu,
Ca fiii Tăi, la-mpărăţie,
În Israel, mult timp, să fie.
Pân’ la al patrulea tău neam,
Eu, în vedere, am să-i am
Şi am să-i ţin, în acest fel,
Drept împăraţi, în Israel.”
31 Dar totuşi, Iehu n-a cătat
Ca să se ţină, ne-ncetat,
Din inimă, pe calea Lui –
Pe calea Dumnezeului
Pe cari Îl are Israel –
Căci nu s-a abătut, defel,
De la păcatele pe care
Le-a săvârşit fără-ncetare
Ieroboam, cât timp a stat,
Peste popor, ca împărat.
32 Pe vremea ‘ceea, s-a văzut,
Că Dumnezeu a început
Să tot taie câte-o bucată
Din ţara ce fusese dată
Copiilor lui Israel.
Aşa ajunse Hazael
Ca să îi bată, la hotare.
33 Pornind înspre soare-răsare,
De la Iordan, el a bătut
Al Galaadului ţinut,
Pe Rubeniţi şi Manasiţi
Şi-asemenea şi pe Gadiţi
În Aroer – cari, la hotare,
Apa Arnonului, o are –
Spre Galaad înaintând
Basanu-n urmă, atingând.
34 Dar toate câte le-a făcut
Iehu atunci, nu s-au trecut
În cărţile Cronicilor
Ce sunt ale-mpăraţilor
Cari înainte-i au venit
Şi-n Israel au stăpânit?
35 Când de pe lume a plecat
A fost şi el adăugat
Părinţilor ce i-a avut.
Mormântul său a fost făcut
În a Samariei cetate,
Iar când au fost sfârşite toate,
Al său fiu – Ioahaz numit –
În Israel a stăpânit.
36 Ani douăzeci şi opt a stat
Iehu, ca mare împărat,
În Israel, şi cârmuia
Poporul, din Samaria.