1 Atalia – aceea care,
Pe-Ahazia, fecior, îl are –
Văzând că fiul i-a murit,
Înfuriată i-a lovit
Pe cei de viţă-mpărătească,
Voind ca ea să-mpărăţească.
2 Ioram, cari fost-a împărat,
O fătă-avea, ce s-a chemat
Ioşeba. Pe Ahazia,
Fata, drept frate, îl avea.
Ea, dintre fiii ce-i avuse
Ahazia, grabnic, se duse
Şi pe Ioas l-a căutat.
Cu doica lui, ea l-a luat
Şi-ntr-o odaie, pe-amândoi,
I-a dus şi i-a ascuns apoi.
Odaia-n care i-a pitit,
„A paturilor”, s-a numit.
Atalia nu l-a aflat
Şi-astfel, cu viaţă, a scăpat.
3 Ioşeba şi Ioas, apoi,
Au trebuit ca amândoi,
În Casa Domnului să stea
Ascunşi, pentru că stăpânea
Atalia peste popor.
Ei, în ascunzătoarea lor,
Au stat un timp îndelungat,
Ce şase ani a numărat.
4 Anul al şaptelea venise,
Când Iehoiada poruncise
Să vină-n grabă, la palat,
Sutaşii care s-au aflat
În fruntea Cheretiţilor
Şi a alergătorilor.
La Casa Domnului i-a dus,
Unde, să jure, el i-a pus
Şi-au încheiat un legământ
În faţa Domnului Cel Sfânt.
Abia apoi, le-a arătat
Pe fiul cel de împărat
5 Şi-n felu-acesta le-a vorbit:
„Iată ce-aveţi de împlinit:
În slujbă, când intraţi apoi,
Vreau – o treime dintre voi –
Să stea-n ziua Sabatului,
Cu fiul împăratului.
6 Altă treime să se-aşeze
La poarta Sur, ca să vegheze;
Iar ultima va sta apoi,
La poarta cea de dinapoi,
Unde alergătorii stau.
Această casă, iată, vreau
Ca foarte bine s-o păziţi.
De-aceea, să nu-ngăduiţi,
La nimeni, ca să intre-n ea.
7 Cetele ce-şi vor încheia
Slujba, în ziua de Sabat,
Să îl păzească pe-mpărat.
Acestea, două cete, sânt
Şi vor păzi locaşul sfânt,
Al Casei Domnului. Apoi,
8 La împărat veţi merge voi
Ca împrejurul lui să staţi.
Pe nimenea să nu lăsaţi
Să intre-n rândul vost’. S-aveţi
Armele-n mâini, ca să puteţi
Să îi ucideţi pe cei care
Vor, între voi, să se strecoare.
Păziţi-l bine, pe-mpărat.
Fiţi lângă el, neîncetat,
De câte ori are să iasă
Sau când are să intre-n casă.”
9 Sutaşii au îndeplinit
Tot ceea ce s-a poruncit,
Căci Iehoiada, preot mare,
Era atuncea. Fiecare
Îşi strânse oamenii, de-ntat’.
În acest fel, s-au adunat
Cei care slujba-şi începeau
Cât şi cei care şi-o sfârşeau.
La Iehoiada, ei s-au dus,
10 Iar preotul, în mâini, le-a pus
Scuturi şi suliţe, pe care,
Lăcaşul Domnului le are,
Fiind de David făurite.
11 După ce fost-au împărţite
Armele-acelea, au plecat
Alergătorii, la-mpărat.
În jurul lui, se aşezară,
În grabă, şi-l înconjurară,
Din partea dreaptă începând,
În partea stângă ajungând –
De-a lungul casei, aşadar –
Formând un şir, pân’ la altar.
12 Atuncea, preotul s-a dus
Şi-n a lor faţă l-a adus
Pe fiul împăratului.
A aşezat, pe capul lui,
Cununa cea de împărat.
O mărturie i-a mai dat
Şi-apoi la uns ca domnitor,
Strigând în faţa tuturor:
„Trăiască noul împărat!”
13 Freamătul care s-a iscat
A fost, îndată, auzit
De-Atalia, care-a venit
La Casa Domnului, grăbită.
14 Privea în jurul ei, uimită,
Căci l-a văzut pe împărat,
Şezând pe tron, înconjurat
De căpitani şi de sutaşi
Şi-asemeni şi de trâmbiţaşi,
Care, din trâmbiţe, sunau.
Noroadele se bucurau,
Căci se făcuse o schimbare.
Atalia ţipă: „Vânzare!”
Şi hainele şi-a sfâşiat,
15 Dar preotul, porunci, a dat
Atunci, cetei sutaşilor
Aflată-n fruntea oştilor:
„S-o scoateţi, imediat, afară,
Iar cei ce-o vor urma, să piară!”
Căci preotul le poruncise –
Mai înainte – şi le zise:
„Să n-o ucidă cineva,
În Casa Domnului, cumva!”
16 Au scos-o-afară, de îndat’,
Pe drumul care a urcat
Spre casa împăratului,
Drum folosit de caii lui.
Acolo, ea a fost lovită
Cu sabia, şi nimicită.
17 În urmă, Iehoiada – care
Era atunci, preotul mare –
A încheiat un legământ
Cu Dumnezeul Cel Prea Sfânt,
Cu-ntreg poporul adunat,
Precum şi cu-al său împărat.
Prin legământ, s-a zis atunci,
Că ale Domnului porunci
Au să le-asculte neamul lor,
Fiind al Domnului popor.
18 Apoi, cu toţi au dărâmat
Templul lui Baal şi-au sfărâmat
Icoanele ce le avea
Şi-altarele, de-asemenea.
Când nimiciră, astfel, tot,
L-au prins pe al lui Baal preot
Şi l-au ucis. El se numea
Matan şi pentru Baal slujea.
Când Iehoiada a văzut
Precum că toate s-au făcut,
La Casa Domnului s-a dus
Şi-o strajă-n jurul ei, a pus.
19 Pe Cheretiţi, i-a adunat,
Pe-alergători i-a mai chemat
Şi pe sutaşi şi pe popor.
Apoi, acel întreg sobor,
L-a pogorât pe împărat,
La Casa Domnului, de-ndat’.
Au mers pe drumul ce ducea
Spre poarta care se numea
Drept „a alergătorilor”,
Ducându-l pe-mpăratul lor
La casa cea împărătească,
Unde avea să locuiască.
Ioas, apoi, s-a aşezat,
Pe scaunul de împărat,
20 Şi tot poporul cari era
În jurul său, se bucura.
Un timp de pace a venit
Şi liniştea a-nvăluit
Cetatea. Iar Atalia
Ucisă-a fost, cu sabia,
În casa împăratului,
Unde se află tronul lui.
21 Ioas ajunse împărat,
Când şapte ani a numărat.