1 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
„Copiilor lui Israel,
Tu să le spui, în acest fel:
2 „La Dumnezeu, când mergeţi voi
Să-I faceţi juruinţe-apoi,
Atunci când vorba o să fie
De oameni, vreau ca să se ştie
Că sunt ai Domnului acei,
Iar tu vei pune preţ pe ei.
3 Vei face preţul omului
Şi, cu argintul siclului,
Ai să-l măsori – cu cel pe care
Numai locaşul sfânt îl are.
Vei stabili, pentr-un bărbat
Care, în vârstă, e aflat
Între douăzeci şi şaizeci
De ani, un număr de cincizeci
De sicli, de argint, pe care
Numai locaşul sfânt îi are.
4 Treizeci de sicli, ai să iei,
Când, preţ, îi pui unei femei.
5 De la cinci pân’ la douăzeci
De ani, să iei doar douăzeci
De sicli, pentru un băiat,
Şi zece-apoi, vei fi luat,
Atunci când preţuieşti o fată.
6 De la o lună – plata dată –
Pân’ la cinci ani, este la fel:
Cinci sicli iei, pentru acel
Care-i băiat, şi numai trei,
Pentru o fată ai să iei.
7 De la şaizeci de ani în sus,
Iată ce preţ trebuie pus:
Doar cincisprezece sicli iei,
Pentru bărbaţi; pentru femei,
Doar zece sunt de trebuinţă.
8 Când cel ce face-o juruinţă
E prea sărac ca să plătească
Al tău preţ, o să trebuiască
La preot dus şi preţuit
Va fi de-acesta, potrivit
După mijloacele pe care,
Atunci, omul acel le are.
9 Dacă vorbire se va face
Despre acele dobitoace
Cari Domnului jertfite-I sânt,
Să le consideri ceva sfânt.
10 Deci ele nu vor fi schimbate:
Nu vor putea a fi luate
Acelea care vor fi bune
Şi-altele rele-n loc a pune;
Nu-l veţi schimba nici pe cel rău,
Să puneţi bun, în locul său.
Atunci când întâmpla-se-va
A fi înlocuit, cumva,
Un dobitoc cu altu-apoi,
Sfinţi trebuie-a fi amândoi.
11 Dacă vorbire se va face
Despre acele dobitoace
Cari necurate sunt privite
Şi nu pot a fi dăruite
Ca jertfe-n faţa Domnului,
Duse vor fi, preotului.
12 El să le-arunce o privire
Şi-apoi să face preţuire
Pe dobitoacele acele,
După cum sunt: bune, sau rele.
Deci, după preţuirea lui,
E preţul dobitocului.
13 Atunci când întâmpla-se-va
Că o să vreie cineva
Să îl răscumpere, el are
Să dea, pentru răscumpărare,
Preţul ce fost-a stabilit,
Plus o cincime-adăugit.”
14 „Atunci când întâmpla-se-va
Să îşi închine cineva –
Ca un dar sfânt dat Domnului –
O casă, spre a fi a Lui,
Cu preotul o să vorbească,
Iar el are s-o preţuiască
Aşa precum se-arată ea
A fi atunci: bună, sau rea.
Deci, după preţuirea lui,
E casa dată Domnului.
15 Atunci când cel ce o s-o dea
Lui Dumnezeu, are să vrea
Să o răscumpere, el are
Să dea, pentru răscumpărare,
Preţul ce fost-a stabilit,
Plus o cincime-adăugit.
16 Atunci când întâmpla-se-va
Că o să vină cineva
Să Îi închine Domnului
O ţarină, ogorul lui
Are să fie preţuit,
Pornind de la cât a rodit.
Deci trebuie să ai ştiinţă
Despre câtimea de sămânţă
Care, de-acel ogor, e dată.
Cincizeci de sicli, să iei plată,
Pentr-un omer pe care-l vez’
Că-i de sămânţă de orez.
17 Dacă-nchinat are să fie –
Din anul cel de veselie –
Ogoru-acela Domnului,
Atuncea preţuirea lui
Tu trebuie s-o stabileşti
Aşa precum ai să gândeşti.
18 Dacă ogorul închinat
Lui Dumnezeu, are-a fi dat
Când anul cel de veselie
Tocmai s-a dus, are să fie,
De către preot, preţuit.
Preţul să fie socotit
După câţi ani au să mai fie
Până la cel de veselie.
Să scadă-apoi, valoarea lor,
Din preţul tău pentru ogor –
Din cel pe cari l-ai stabilit
Când tu, cu omul, ai vorbit.
19 Atunci când cel ce o să-l dea
Lui Dumnezeu, are să vrea
Să îl răscumpere, el are
Să dea, pentru răscumpărare,
Preţul pe cari l-ai stabilit,
Plus o cincime-adăugit.
20 De nu-şi va fi răscumpărat
Acel ogor şi va fi dat
Unui alt om – deci prin vânzare –
Pământul – prin răscumpărare –
Nicicând, nu va mai fi luat,
21 Ci Domnului va fi-nchinat,
Atuncea când are să vie,
Din nou, anul de veselie,
În care-al său cumpărător
Va părăsi acel ogor.
Să-l hărăziţi dar, Domnului,
Şi să îl daţi preotului.
22 Atunci când întâmpla-se-va
Că o să vreie cineva
Să-şi dea ogorul cumpărat,
Pentru ca astfel, închinat –
Apoi – să fie Domnului –
Dar nu e din moşia lui –
23 Preotul să îl preţuiască.
În preţul ce-o să-l stabilească,
Să prindă anii ce-au să fie
Până la cel de veselie.
În acea zi, omul, apoi,
Va da preţul cerut de voi,
Pentru un lucru ce s-a dat
A fi Domnului închinat.
24 Atuncea când are să vie
Anul acel de veselie,
Ogorul trebuie apoi,
Să se întoarcă înapoi,
La omul care l-a avut
Întâi şi care l-a vândut.
25 Totul să fie preţuit,
Doar după siclul folosit
De sfântul Meu locaş, şi care
Doar douăzeci de ghere are.”
26 „Nimeni, nicicând, nu va putea,
Pe cel dintâi născut, să-l dea –
Pe care-l are vita lui –
Spre închinare Domnului;
Căci toţi întâi născuţii sânt,
De drept, ai Domnului Cel Sfânt –
Fie că-s boi, fie că-s miei,
Numai ai Domnului sunt ei.
27 Dacă vorbire se va face
Despre acele dobitoace
Care se ştiu că-s necurate,
Putea-vor fi răscumpărate
Cu preţul ce s-a stabilit,
Plus o cincime-adăugit.
Atunci când se va fi-ntâmplat
Că nu a fost răscumpărat,
Va trebui a fi vândut,
Cu preţul care s-a făcut.
28 Tot ce urmează, dăruit
Să fie, cum făgăduit
I-a fost lui Dumnezeu, nu are
A fi apoi, scos la vânzare.
Ce s-a promis că va fi dat,
Nu poate fi răscumpărat –
Fie el om sau dobitoc,
Ori un ogor sau poate-un loc
Dintr-o moşie-a omului.
Ceea ce-I daţi voi, Domnului,
Când faceţi o făgăduinţă,
Trebuie să aveţi ştiinţă
Că toate-aceste acum sânt
Un lucru care e prea sfânt.
29 Un om care-i făgăduit
Că are a-I fi dăruit
Lui Dumnezeu – deci închinat –
Nu poate fi răscumpărat,
Ci trebuie ca să se ştie
Că, omorât, are să fie.”
30 „Să ştiţi că orice zeciuială
Ce-i din pământ, fără-ndoială,
Trebuie-a fi a Domnului:
Din roadele pământului,
Din rodul pomilor luată,
Lui Dumnezeu Îi e-nchinată.
31 Atuncea când vrea cineva
Ca să răscumpere ceva
Din zeciuială, la ea are
Să pună, la răscumpărare,
Cincimea care-adăugată
Va fi la zeciuiala dată.
32 Orişice fel de zeciuială
Din vite şi – fără-ndoială,
Din turmele voastre de oi,
Din tot ce trece mai apoi,
Pe sub toiag – vreau să se ştie
Cum că luată o să fie,
Spre închinare Domnului,
Şi dată o să-I fie Lui.
33 N-aveţi a cerceta, deloc,
De-i bun sau rău, un dobitoc;
Să nu-l schimbaţi, în nici un fel.
Dacă cu altul, va fi el
Înlocuit, veţi şti apoi,
Că sfinţi ajuns-au amândoi.
Deci de aceea, nu uitaţi
Că nu pot fi răscumpăraţi.”
34 Aste porunci, Domnul le-a dat,
Lui Moise-atunci când a urcat
Pe muntele Sinai. Prin el,
Copiilor lui Israel,
Ele le-au fost apoi aduse,
Aşa precum Domnul ceruse.