1 „De-a face idoli, vă feriţi!
Nici chipuri, să nu vă ciopliţi
Şi nici stâlpi, pentru amintire!
Iată, vă dau acum de ştire,
Ca nu cumva să încercaţi –
În ţară – ca să ridicaţi
Pietre ce sunt împodobite,
Chipuri în ele-având cioplite,
În faţa cărora apoi,
Spre-a vă-nchina, să mergeţi voi!
Aminte să luaţi, mereu,
Că vă sunt Domn şi Dumnezeu!
2 Sabatul Meu, să îl păziţi!
De-asemenea, să Îmi cinstiţi,
Mereu, locaşul Meu cel sfânt,
Pentru că Eu, Eu Domnul sânt!
3 Dacă voi legile-Mi urmaţi
Şi la porunca Mea vegheaţi,
Mereu, spre a o-ndeplini,
4 Atunci, la vreme, vor veni
Ploi ca pământul să rodească
Şi pomi-n câmp să înflorească,
Să vă aducă rod bogat.
5 Abia de fi-va treierat
Grâul, din holdele câmpiei,
Şi veţi începe strânsul viei
Care atât de mult va ţine,
Până când semănatul vine.
Din brazdele-ntoarse de plug,
Veţi avea pâine, din belşug,
Din care, voi o să mâncaţi
Până când fi-veţi săturaţi.
În ţară, o să vieţuiţi
Făr’ ca, de frică, să mai ştiţi.
6 Pace, în ţară, veţi avea,
Mereu, iar somnul, nimenea
N-o să vi-l tulbure. Din ţară,
Eu am să fac, atunci, să piară
Sălbăticiunile. Feriţi
De sabie, aveţi să fiţi.
7 Voi îi veţi urmări pe cei
Care vă sunt vrăjmaşi, iar ei,
În faţa voastră, vor cădea,
Ucişi fiind, cu sabia.
8 O sută, doar cinci dintre voi,
Atunci, vor urmări. Apoi,
O sută dintre-ai voştri fii
Vor urmări chiar zece mii.
Voi îi veţi urmări pe cei
Care vă sunt vrăjmaşi, iar ei,
În faţa voastră, vor cădea,
Ucişi fiind, cu sabia.
9 Când Eu am să Mă-ntorc spre voi,
Veţi creşte-n număr mai apoi,
Şi o să umpleţi tot pământul
Acelei ţări, căci legământul
Pe care Eu, la început,
L-am încheiat, va fi ţinut.
10 Din roade vechi, o să mâncaţi
Şi-afară, o să le-aruncaţi,
Ca să puteţi face apoi,
Loc, roadelor care sunt noi.
11 În al vost’ mijloc, tot mereu,
Se va afla locaşul Meu,
Şi n-am să vă urăsc, nicicând.
12 Mereu, voi fi, în al vost’ rând,
Căci sunt al vostru Dumnezeu,
Iar voi veţi fi poporul Meu.
13 Din al Egiptului ţinut,
Eu v-am luat şi v-am făcut
Liberi să fiţi, pentru că Eu
Vă voi fi Domn şi Dumnezeu.
Din jug, Eu v-am eliberat
Şi capul, vi l-am ridicat.”
14 „Dar dacă nu Mă ascultaţi
Şi dacă n-o să căutaţi,
Poruncile-Mi, să le-mpliniţi,
15 Şi dacă voi nesocotiţi
Şi legile ce vi le-am dat,
Dacă, urâţi, neîncetat,
Ceea ce Eu am rânduit
Fără ca să fi împlinit
Poruncile ce le-am dat Eu –
Şi rupeţi legământul Meu –
16 Iată, atunci ce vă voi face:
Nu am a vă lăsa în pace,
Ci trimit groaza peste voi,
Lingoarea, frigurile-apoi,
Iar ochii voştri se vor stinge
Şi viaţa vi se va prelinge
Din trupuri. Roada semănată,
De-ai voşti’ vrăjmaşi va fi mâncată.
17 Îmi voi întoarce Faţa Mea,
În contra voastră – veţi vedea –
Şi-atunci, bătuţi, aveţi să fiţi
De-ai voşti’ vrăjmaşi şi fugăriţi.
Cei care vă urăsc apoi,
Jug greu, vor aşeza pe voi
Şi tot mereu, o să fugiţi,
Chiar dacă n-aţi fost urmăriţi.
18 După acestea, voi vedea,
De ascultaţi de vorba Mea.
De n-ascultaţi, aveţi să fiţi,
De şapte ori, mai mult, loviţi,
Pentru păcatul săvârşit.
19 Atunci voi frânge, negreşit,
Mândria voastră – căci văd bine –
Că, din putere, ea vă vine.
Eu am să fac a fi, de fier,
De-asupra voastră-albastrul cer,
Iar sub picior – de bună seamă –
Pământul fi-va de aramă.
20 Făr’ ca, folos, să dobândească,
Puterea o să vă slăbească.
Pământul vostru n-o să-şi dea
Rodul la timp; de-asemenea,
Nici pomii n-au să mai rodească.
21 După ce au să se-mplinească
Toate acestea, dacă voi
Tot nu veţi asculta apoi,
De vorba Mea, aveţi să fiţi,
De şapte ori, mai mult, loviţi,
Pentru păcatul săvârşit.
22 În contra voastră-am să trimit
Fiarele câmpului, răpind
Pe-ai voşti’ copii şi nimicind,
Vitele voastre. Imediat,
Poporul fi-va-mpuţinat,
Pieri-vor mulţi din ai săi fii,
Iar drumurile-or fi pustii.
23 După pedepse, voi vedea
De ascultaţi, de vorba Mea;
Iar dacă împotrivă-Mi staţi
Şi nu vreţi să Mă ascultaţi,
24 Din nou, veţi fi voi pedepsiţi.
De şapte ori, mai mult, loviţi,
Pentru păcatul săvârşit,
Aveţi să fiţi. Am să trimit,
25 În contra voastră, sabia.
Voi răzbuna, atunci, prin ea
Faptul că nu M-aţi ascultat
Şi legământul Mi-aţi călcat.
Când, în cetăţi, v-adăpostiţi,
Cu ciumă fi-veţi voi loviţi
Şi-n mâinile vrăjmaşilor,
Dat are-a fi acest popor.
26 Atunci când am să vă trimit
Lipsă de pâine, negreşit,
Zece femei – într-un cuptor –
Vor coace pâinea tuturor.
Din ea, cu toţi o să mâncaţi
Dar nu o să vă săturaţi.
27 După acestea, voi vedea,
De ascultaţi, de vorba Mea;
Iar dacă împotrivă-Mi staţi
Şi nu vreţi să Mă ascultaţi,
28 Din nou, veţi fi voi pedepsiţi,
De şapte ori, mai mult, loviţi
Fiind apoi, căci vă trimit –
Pentru păcatul săvârşit –
Din cer, aprinsa Mea mânie
29 Şi-o foamete are să fie,
De va mânca acest popor,
Atunci, carnea copiilor.
30 Toate-nălţimile apoi –
Pe care jertfe-aduceţi voi –
Le nimicesc; stâlpi-nchinaţi
Astrului zilei, dărâmaţi
Ajunge-vor, din temelie,
Iar peste voi are să vie –
Din partea Mea – o cruntă soarte:
Cu trupurile voastre, moarte,
Peste-ai voşti’ idoli, morţi şi goi,
Eu, Domnul, am s-arunc apoi.
Pentru păcatul vostru greu,
Vă va urî sufletul Meu.
31 Cetăţile vor rămânea,
Pustii şi de-asemenea,
Locaşurile voastre sfinte
Pustii vor fi – luaţi aminte!
Apoi, mirosul cel plăcut,
Pe cari tămâia l-a făcut,
Eu n-am să vi-l mai mirosesc.
32 Ţara, am să vi-o pustiesc,
Încât duşmanii voştri-apoi,
Când vor veni să stea la voi,
Uimiţi, au să încremenească,
De ceea ce au să găsească.
33 Ale Israelului ramuri,
Am să le-mprăştii printre neamuri.
Am să scot sabia apoi,
Ca să alerge după voi.
Ţara, atunci, va rămânea
Ca un pustiu; de-asemenea,
Cetăţile voastre-ntărite
Au să rămână pustiite.
34 În vremurile-acelea-n cari –
Printre duşmani – veţi fi fugari,
Vă va fi ţara pustiită.
Rămasă dar, nelocuită,
Putea-va să se odihnească,
Sabatele să Îmi cinstească
Şi să se bucure de ele.
35 Astfel, în vremurile-acele –
Când pustiită va fi ea –
Ţara, odihnă, va avea,
Cum niciodată n-a primit
Când voi, în ea, aţi locuit –
În anii voştri de Sabat.
36 Celor care vor fi scăpat
Cu viaţă, din al vost’ popor –
În ţările duşmanilor,
În care au să locuiască –
În inimi, fac să le-ncolţească
O spaimă şi o frică mare.
Speriaţi vor fi de-o frunză care
Foşneşte-n palele de vânt.
Fugi-vor – chiar dacă nu sânt,
Atunci, de nimeni, urmăriţi –
Ca şi de sabie goniţi.
37 Ca înaintea sabiei,
Au să se prăbuşească ei –
Unii în alţi-nvălmăşiţi –
Fără să fie urmăriţi;
Nicicând, nu veţi putea, sub soare,
Să vă mai ţineţi în picioare,
În faţa celor care sânt
Duşmani ai voştri, pe pământ.
38 Ale Israelului ramuri,
Atunci, pieri-vor printre neamuri.
De ţara-n care o să staţi,
Printre vrăjmaşi, veţi fi mâncaţi.
39 Iar pe aceia dintre voi
Care vor rămânea apoi,
În viaţă, o să îi apuce –
În orice loc au a se duce –
Strâns, ghearele durerilor,
Pentru fărădelegea lor.”
40 „Fărădelegea săvârşită,
Atunci va fi mărturisită,
Fără-nconjur, de fiecare –
Ba chiar fărădelegi pe care
Părinţii lor le-au săvârşit,
Ei le vor fi mărturisit.
Călcările legilor Mele
Se vor mărturisi şi ele.
Mărturisi-vor, totodată,
Şi-mpotrivirea arătată
Voinţei Mele, ne-ncetat –
Fapt pentru care-am arătat
41 Şi Eu, a Mea împotrivire,
Faţă de ei – de a lor fire –
Şi-am risipit al lor popor,
În ţările vrăjmaşilor.
Toţi au să îşi smerească-ndată
Inima lor, cari netăiată
E, împrejur. Va fi plătită
Fărădelegea săvârşită,
Atunci, de către fiecare,
După măsura ce o are
Păcatul ce l-a făptuit.
42 Atunci, Îmi voi fi amintit
De legământul Meu, pe care
Eu l-am făcut, cu fiecare
Dintre părinţii ăstui neam –
Cu Iacov, cu Isac şi-Avram.
Şi tot atunci, de a lor ţară,
Îmi voi aduce-aminte iară.
43 Dar ţara trebuie să fie
Lăsată ca să stea pustie,
O vreme-n care, părăsită,
Va fi, de ei – nelocuită –
Ca să se bucure apoi,
De ale ei Sabate. Voi,
Pentru păcatul săvârşit,
Pentru că aţi nesocotit
Poruncile ce vi le-am dat
Şi legile Mi le-aţi călcat –
Căci le-aţi urât – aveţi să fiţi
Îndatoraţi să le plătiţi.
44 Când al lui Israel popor,
În ţările vrăjmaşilor,
Are să fie-mprăştiat,
De Mine nu va fi uitat:
Nu am să-l leapăd chiar de tot;
Nu-l voi urî – căci Eu nu pot –
Până-ntratât, încât să vreau
Ca legământul care-l au
Cu Mine – prin cuvântul Meu –
Să îl desfac şi-n urmă, Eu
S-ajung să-i şterg de pe pământ,
Căci Dumnezeul lor, Eu sânt.
45 De-aceea, n-am să-i părăsesc,
Ci iar am să Îmi amintesc
De vechiul legământ al Meu,
Făcut cu ei, prin care Eu –
Din al Egiptului ţinut –
I-am scos şi, liberi, i-am făcut
Faţă de neamuri, pe pământ,
Pentru că Eu, Eu Domnul sânt!”
46 Când Moise, pe Sinai, s-a dus
Şi a vorbit, pe munte, sus,
Cu Dumnezeu, a căpătat
Legi şi porunci, care s-au dat
Poporului lui Israel,
Statornicite între el
Şi Domnul lui. S-a rânduit
Totul, prin Moise, negreşit.”