1 „Dacă-n Hristos, cumva, apare,
În rândul vostru, o-ndemnare,
Sau dacă e vreo mângâiere,
Pe care dragostea o cere,
Sau dacă e o legătură
A Duhului, sau o măsură
De milostenie şi-ndurare,
2 Vă rog atunci, pe fiecare,
Să încercaţi să-mi faceţi mie,
O negrăită bucurie,
Ţinându-vă strâns, în unire,
Având o singură simţire,
O dragoste, un singur gând
Şi-un suflet, în al vostru rând.
3 Din duh de ceartă – eu vă zic –
Nimeni să nu facă nimic.
Pentru o slavă ce se-arată
A fi deşartă, niciodată,
Nimica să nu faceţi voi,
Ci, în smerenie, mai apoi,
Să îl privească fiecare,
Pe altul, ca fiind mai mare.
4 Necontenit, să căutaţi,
Folosul altora, dragi fraţi.
5 Gândul acesta, ne-ncetat –
Cari în Hristos a fost aflat,
Să îl aveţi, în voi, mereu.
6 Măcar că al lui Dumnezeu
Chip, îl avea, El n-a luat,
Ca pe un lucru de-apucat,
Faptul că El se dovedea,
Cu Dumnezeu, asemenea,
7 Ci dimpotrivă, S-a lăsat,
Pe Sine însuşi, dezbrăcat,
Luând un chip al robilor,
Asemenea oamenilor.
8 La-nfăţişare-a fost găsit,
Ca şi un om. El S-a smerit
Şi S-a făcut ascultător,
Până la moarte – fraţilor –
Şi încă moartea ce-o aduce
Doar răstignirea, de pe cruce.
9 De-aceea, L-a şi înălţat,
Nespus de mult, şi-apoi I-a dat
Un Nume nou, chiar Dumnezeu,
Nume cari, mai pe sus, mereu,
Este, faţă de orice nume
Aflat sub soarele din lume.
10 În acest Nume-al lui Iisus,
Orice genunchi – din cer, de sus,
Din lume sau de sub pământ –
Se va pleca. Limbi, câte sânt,
11 Vor trebui ca să vorbească
Şi astfel, să mărturisească,
Spre slava Tatălui de Sus,
Faptul că Domnul e Iisus.
12 Deci prea iubiţilor, precum
M-aţi ascultat mereu, şi-acum,
Aş vrea ca să mă ascultaţi
Şi ne-ncetat, să căutaţi
Ca mântuirea ce-o aveţi,
Până la capăt, să puteţi
Ca să o duceţi fiecare –
Cu frică şi cutremur mare –
În fiecare zi din viaţă,
Nu numai când sunt eu, de faţă.
Faceţi acest lucru, mereu,
13 Pentru că numai Dumnezeu
E Cel care lucrează-n voi,
Dând fiecăruia apoi –
După plăcerea Lui – voinţă,
Înfăptuire, biruinţă.
14 Pe toate, să le împliniţi,
Fără ca însă, să cârtiţi,
Fără vreo urmă de-ndoială
Şi fără nici o şovăială,
15 Căci astfel doar, vă dovediţi,
Cum că sunteţi neprihăniţi,
Sunteţi curaţi şi că, mereu,
Fii Îi sunteţi, lui Dumnezeu,
În mijlocul unui neam care
E de-o ticăloşie mare
Şi e stricat – în el apoi –
Lumini, în lume, fiind voi,
16 Ţinând Cuvântul vieţii, sus,
În ziua lui Hristos Iisus,
Ca să mă laud, aşadar,
Că nu mi-a fost truda-n zadar.
17 Şi chiar dacă, într-un târziu,
Va trebui ca eu să fiu
Turnat – precum e o măsură
De jertfă, pentru băutură –
Pe jertfa şi pe slujba voastră,
Ce-o faceţi, în credinţa noastră,
Să ştiţi că-s fericit apoi,
Şi că mă bucur, pentru voi.
18 Aşa, şi voi, dragii mei fraţi,
Cu mine, să vă bucuraţi.
19 În Domnul, eu nădăjduiesc,
Că am să pot să reuşesc,
În a-l trimite – dragii mei –
Curând, la voi, pe Timotei,
Să-mi crească inima apoi,
Când voi avea ştiri, despre voi.
20 Căci n-am pe nimeni, ca şi el,
Care să poată-n acest fel,
Simţirea să mi-o-mpărtăşească
Şi care să se îngrijească,
De starea voastră. Ştiu prea bine,
21 Că toţi mereu, doar, se vor ţine
Numai după al lor folos,
Şi nu după al lui Hristos.
22 Pe Timotei, îl ştiţi şi iată,
Îi ştiţi şi râvna încercată.
El e asemeni fiului
Care, pe lângă, tatăl lui,
Ca şi un rob, s-a arătat
Şi-n Evanghelie, a lucrat
Alături mie, dragii mei,
Pentru înaintarea ei.
23 Pe el, să vi-l trimit, aş vrea,
Dar, mai întâi, vreau a vedea,
Ce-ntorsături – în rău sau bine –
În ce e privitor la mine,
Vor lua lucrurile-apoi,
‘Nainte de-a veni la voi.
24 Credinţă am, în Domnul meu,
Că în curând, sosesc şi eu.
25 De trebuinţă-am socotit,
Pe fratele Epafrodit,
Să îl trimit, întâi, să vie.
Tovarăş, el îmi este, mie,
În tot ceea ce noi lucrăm,
Precum şi-n lupta ce-o purtăm.
Trimis şi slujitor, astfel,
Are ca să vă fie el,
Atuncea dar, în toate cele,
Şi în nevoi, ce-s ale mele.
26 Să ştiţi, că el dorea fierbinte,
Ca să vă vadă, dinainte,
Pe voi, şi-acum era mâhnit
Căci aţi aflat ce-a suferit,
Fiind bolnav. E-adevărat,
27 Că boala, greu, l-a încercat,
Încât, a reuşit să-l poarte
Până, aproape, către moarte,
Dar, Dumnezeu este Acel
Cari a avut milă de el.
Şi nu numai de el – vezi bine –
Ci, milă, a avut de mine
Şi arătat-a îndurare,
Ca să n-am numai întristare.
28 În grabă, l-am trimis, apoi,
Ca să-l vedeţi şi astfel, voi,
Un bun prilej să căpătaţi,
Prin care să vă bucuraţi,
Iar eu să pot ca, în sfârşit,
Să nu mai fiu aşa mâhnit.
29 Cu bucurie, să-l primiţi,
În Domnul, şi să preţuiţi
Astfel de oameni, ne-ndoios,
30 Căci numai lucrul, în Hristos,
De moarte-aproape, l-a adus,
Fiindcă viaţa-n joc şi-a pus,
Ca să-mplinească, negreşit,
Ceea ce vouă v-a lipsit –
Adică, slujbei voastre. El
S-a străduit, în acest fel,
Să facă ceea ce e bine
Şi să lucreze, pentru mine.”