1 Iată cuvintele pe care
Le-a strâns, cu trudă şi răbdare,
Şi în proverbe le-a lăsat
Fiul lui David, împărat
Peste întregul Israel.
E Solomon omul acel
Care atent le-a întocmit
Şi nouă ni le-a dăruit
2 Spre o profundă cunoştinţă
A-nţelepciunii, şi ştiinţă
A-nvăţăturii; pentru minte –
Pentru-a-nţelege-a ei cuvinte;
3 Spre a putea a fi-nsuşite
Învăţăturile menite
Să dăruiască puritate –
Adică bun simţ şi dreptate
La judecăţi care n-au ştire
De nici un fel de părtinire;
4 Să dea celor neînvăţaţi –
De-al vieţii greu neîncercaţi –
Pentru-a lor minte, agerime,
Pricepere şi isteţime;
La tineri, să dea cunoştinţă
Şi foarte multă chibzuinţă.
5 Asculte şi cel înţelept,
Ca să devină mai deştept
Îmbogăţindu-şi mult ştiinţa
Şi ascuţindu-şi iscusinţa,
6 Pentru ca mintea lui să poată
Să prindă-nţelepciunea toată
A unei pilde sau cuvânt
Adânc rostit, şi câte sânt
Multe-nţelesuri pentru minte
Din tot noianul de cuvinte
Ce înţelepţii le rostesc
Şi cei care cu tâlc vorbesc.
7 Frica de Domnu-n conştiinţă,
E început pentru ştiinţă.
Dar cei nebuni – pierzând măsura –
Nesocotesc învăţătura.
Şi-nţelepciunea. Fiul meu,
8 Urmează al meu sfat, mereu:
Ascultă-nvăţătura mea,
Nu lepăda de-asemenea,
Cuvintele ce le-ai primit
Când mama te-a povăţuit!
9 Căci ele o cunună sânt
Pe capul tău, pe-acest pământ,
Şi-un lanţ din aur însăilat
Care la gât ţi-e atârnat.
10 Copile! Când au să voiască
Cei păcătoşi să te-amăgească,
Păzeşte-te de-acei mişei,
Să nu fii câştigat, de ei.
11 De îţi vor spune: „Hai cu noi!
Întindem curse mai apoi,
Şi sânge mult va fi vărsat!
Prindem pe cel nevinovat,
În lanţuri, fără vreun temei!
12 Hai! Dăm năvală peste ei,
Şi-i înghiţim pe toţi, de vii,
Aşa precum tu bine ştii
Că moartea doar îi mai înghite.
Întregi, le vor fi mistuite
Bietele trupuri, iar apoi
13 Găsi-vom lucruri multe noi.
Ne umplem casele cu pradă,
Şi nedreptăţi n-au să se vadă,
14 Căci partea ta va fi la fel
Precum am parte eu, sau el.
N-ai a te teme deci, de hoţi:
O pungă doar vom avea toţi!”
15 Tu, fiule, să nu porneşti
Cu ei la drum, ci să-ţi fereşti
Piciorul, de a lor cărare,
16 Căci ei aleargă-n graba mare
Să facă rău. Ceata se strânge
Avidă ca să verse sânge.
17 Zadarnic însă, laţul lor,
Sub ochii zburătoarelor,
E aruncat, căci ei întind
18 Curse în care ei se prind;
Iar laţul întins tuturor,
Întins e chiar sângelui lor
Şi sufletelor lor pribege.
19 Deci soarta celor făr’ de lege
Şi lacomi după avuţii,
Aceasta este! Căci să ştii
Că lăcomia i-a pierdut
Pe cei căror ea le-a plăcut.
20 Înţelepciunea strigă tare
Ca să îşi afle ascultare
Pe uliţe şi în pieţe.
21 Îşi strigă ale ei poveţe,
Unde e zarva mai aprinsă.
Învăţătura ei e-ntinsă
Chiar de la porţi până-n cetate
Şi-oricine s-o asculte poate,
Căci le vorbeşte tuturor:
22 „Până când oare, proştilor,
Prostia doar o s-o iubiţi?
Iar voi cei cari batjocoriţi,
Când încetaţi a vă plăcea
Batjocura, şi-asemenea,
Nebunii când au să sfârşească,
Ştiinţa, să o mai urască?
23 Vă-ntoarceţi dar, şi mă urmaţi!
Mustrările mi le-ascultaţi!
Iată ce fac acuma eu:
Torn peste voi din duhul meu
Şi vă voi face cunoscut
Al meu cuvânt, căci am văzut
24 Că v-am chemat necontenit;
Voi, însă, v-aţi împotrivit.
Vă întind mâna, fără teamă,
Dar nimeni nu mă ia în seamă,
25 Pentru că voi aţi lepădat
Poveţele ce vi le-am dat.
N-aţi vrut să ţineţi cont de ele,
Fiindcă mustrările mele,
Vouă – nicicând – nu v-au plăcut.
26 De-aceea, când va fi căzut
Unul, în vreo nenorocire,
Voi râde de-a lui pătimire
Şi-apoi, de toţi, joc am să-mi bat
Când groaza vă va fi luat
27 Ca o furtună peste fire,
Când fi-veţi de nenorocire
Ca de-un vârtej învăluiţi,
Când de necazuri încolţiţi
Veţi fi cuprinşi de strâmtorare.
28 Atuncea doar, în gura mare
Mă vor chema – nu voi răspunde!
Mă vor căta – mă voi ascunde
De faţa lor, în acea zi
Şi nimeni nu mă va găsi,
29 Căci au urât a mea ştiinţă
Şi n-au ales, spre folosinţă,
30 Frica de Domnul; n-au iubit
Al meu sfat şi-au nesocotit,
Neîncetat, mustrarea mea.
31 Astfel, drept hrană vor avea
Doar roadele cărării lor
Şi sfaturile tuturor.
32 A proştilor împotrivire
Are să-i ducă la pierire,
Iar liniştea nebunilor
Aduce-va pierzarea lor.
33 Acel ce mă va asculta,
Fără de griji, însă, va sta
Şi-o să trăiască liniştit,
De toate relele, ferit.”