1 Eu Îl iubesc pe Dumnezeu,
Căci El ascultă glasul meu
Şi bine ştiu că seamă ia,
Mereu, la rugăciunea mea.
2 Urechile Şi le-a plecat
Spre mine şi m-a ascultat.
De-aceea, cât trăiesc – mereu –
Îl voi chema pe Dumnezeu.
3 Moartea, în chingi, mă apucase;
Sudoarea gropii mă-ncercase;
Pradă necazului eram
Şi mari dureri, în trup, simţeam.
4 În strâmtorare, am strigat
La Dumnezeu. Eu am chemat
Numele Domnului şi-am spus:
„Doamne, din cerul Tău, de sus,
Te rog, spre mine să priveşti
Şi sufletul să-mi mântuieşti!”
5 Domnul e drept şi-ndurător,
E milostiv şi iertător.
6 Domnu-l păzeşte pe acel
Fără de răutate-n el.
Eram un om nenorocit,
Dar Dumnezeu m-a mântuit
7 Te-ntoarce suflete – nu sta –
Şi du-te la odihna ta,
Pentru că iată, Dumnezeu
Doar bine ţi-a făcut, mereu.
8 Da, sufletul mi-ai izbăvit
De moarte; ochii mi-ai scutit
De lacrim grele şi durere
Şi-apoi piciorul, de cădere.
9 În faţa Domnului, mereu
Printre cei vii, voi umbla eu.
10 Iată câtă dreptate-aveam,
Când mie însumi îmi spuneam:
„Sunt un biet om, nenorocit!”
11 De-asemenea, am glăsuit:
„Iată că orice muritor
Se dovedeşte-nşelător.”
12 Cum oare, am să izbutesc,
Lui Dumnezeu să-I mulţumesc,
Pentru tot binele ştiut
Că pentru mine l-a făcut?
13 Voi înălţa, triumfător,
Paharul izbăvirilor
Şi voi chema Numele Lui.
14 Tot ce-am jurat eu, Domnului,
Voi face-n faţa tuturor
Celor cari sunt al Său popor.
15 Scumpă Îi este Domnului,
Moartea celor ce sunt ai Lui.
16 Ascultă Doamne, glasul meu,
Pentru că rob al Tău sunt eu.
Iată, sunt fiul roabei Tale.
Tu, Doamne, ai găsit cu cale
Să mă dezlegi şi-ai sfărâmat
Laţul care m-a-nfăşurat.
17 Jertfe-Ţi voi da, având menire
De jertfe pentru mulţumire
Şi Numele lui Dumnezeu,
Am să Îl chem, de-acuma, eu.
18 Tot ce-am jurat eu, Domnului,
Voi împlini, în faţa Lui,
Precum şi-n faţa tuturor
Celor cari sunt al Său popor.
19 În curtea Casei Domnului
Şi în Ierusalimul Lui,
Voi împlini, precum am zis,
Tot ceea ce eu am promis!
Voi, cei cari pe pământ v-aflaţi,
Pe Domnul să Îl lăudaţi!