1 Doamne, nu nouă să ne dai
Slavă, ci Numelui ce-L ai,
Pentru credincioşia-Ţi mare
Şi nesfârşita-Ţi îndurare!
2 De ce să-ntrebe, îngâmfate,
Popoarele cari sunt aflate
Aici şi care ne-nconjor:
„Unde e Dumnezeul lor?”
3 Al nostru Domn şi Dumnezeu
Este în ceruri, tot mereu,
Făcând după a Lui voinţă,
Precum crede de cuviinţă.
4 Iată că idolii avuţi
De neamuri, sunt de mâini făcuţi.
Mâini omeneşti i-au întocmit.
Ele argint au folosit,
Precum şi aurul curat,
Atunci când idoli au turnat.
5 Au gură, însă nu vorbesc;
Nimic, ai lor ochi nu zăresc.
6 Au şi urechi, frumos cioplite,
Dar de auz ele-s lipsite.
Au nas, însă nu au miros,
7 Picioare, dar nu merg pe jos.
Au mâini, dar nu le-au folosit
Vreodată, pentru pipăit.
8 Asemenea idolilor,
Sunt cei ce-i fac. Asemeni lor,
Necontenit, sunt şi acei
Care îşi pun nădejdea-n ei.
9 Dar tu Israele, mereu,
Încrede-te în Dumnezeu!
Domnul îţi este ajutor
Şi scutul tău, ocrotitor.
10 Casă a lui Aron, mereu,
Încrede-te în Dumnezeu!
Domnul îşi este ajutor
Şi scutul tău, ocrotitor.
11 Cei ce se tem de Dumnezeu,
Să se încreadă-n El, mereu!
Domnul le este ajutor
Şi scutul lor, ocrotitor.
12 Domnu-Şi va aminti de noi.
Va binecuvânta apoi,
Casa ce-o are Israel
Şi-a lui Aron casă, la fel.
13 Domnul va binecuvânta
Pe cei care vor arăta
Precum că teamă au de El.
Va binecuvânta, la fel,
Şi pe cei mici şi pe cei cari
Se dovedesc a fi mai mari.
14 Domnul mereu să vă sporească
Şi pe-ai voşti’ fii să-i înmulţească!
15 Fiţi binecuvântaţi mereu,
De către Domnul Dumnezeu,
De Făcătorul cerului,
Precum şi al pământului!
16 Iată că cerurile sânt
Doar ale Lui, dar ăst pământ
L-a dăruit El tuturor
Feciorilor oamenilor.
17 Nu morţi-L laudă, mereu,
Pe-al nostru Domn şi Dumnezeu,
Şi nici cei care – bunăoară –
În ţara liniştii pogoară,
18 Ci noi – cei vii – vom căuta,
Pe El a-L binecuvânta.
Voi toţi cari pe pământ v-aflaţi,
Pe Domnu-L binecuvântaţi!