1 Când al lui Israel popor –
Din ţara Egiptenilor –
Fusese gata ca să iasă,
Atunci când a lui Iacov casă –
De la un neam străin – ieşise,
2 În Iuda, Domnul Îşi găsise
Un loc anume, pe pământ,
Pentru locaşul Său cel sfânt.
Stăpân ajunse Domnu-astfel,
Peste întregul Israel.
3 Aceste lucruri le-a zărit
Marea şi grabnic a fugit.
Iordanul le-a văzut şi-apoi
Şi-a întors apele-napoi.
4 Munţii, din locul lor de veci,
Sărit-au ca nişte berbeci,
Iar dealurile, după ei,
Au ţopăit ca nişte miei.
5 Ce ai tu mare, de-ai fugit?
Iordane, ce te-a îngrozit?
De ce-ţi întorci apa-napoi?
6 Dar munţilor, ce aveţi voi,
Încât ajuns-aţi să săltaţi
Ca şi berbecii cei speriaţi?
Ce aveţi voi, dealurilor,
Făcând asemeni munţilor?
De ce vă luaţi după ei
Şi ţopăiţi ca nişte miei?
7 Cutremură-te ne-ncetat
Pământule, înspăimântat
În faţa Domnului pe care
Drept Dumnezeu, Iacov Îl are,
8 Cari poate – după cum Îi place –
Stânca în iaz a o preface
Sau cari, din cremene, uşor,
Poate să scoată un izvor.