1 Laude daţi-I Domnului,
Voi care sunteţi robi ai Lui!
Numele Lui, să căutaţi,
Mereu ca să Îl lăudaţi!
2 Numele Său, neîncetat,
Să fie binecuvântat!
3 Din răsăritul soarelui
Şi până la apusul lui,
Se cere a fi lăudat
Numele Lui, neîncetat.
4 Iată că Domnul este pus,
Faţă de orice neam, mai sus.
Mai sus de-naltul cerului,
E înălţată slava Lui.
5 Dar cine e acela care,
Se-aseamănă cu Domnul, oare,
Ca locuinţa să-şi fi pus
Spre a şedea atât de sus?
6 Domnul Îşi pleacă-a Lui privire,
Ca să Se uite peste fire,
Să ştie toate câte sânt,
În ceruri sus şi pe pământ.
7 La cel sărac, El S-a uitat
Şi din ţărână l-a săltat.
Pe omul cel lipsit apoi,
El îl ridică din gunoi
8 Şi îl aşează cu cei cari
Sunt în al Său popor mai mari.
9 Domnul, o casă, dăruieşte,
Celei cari stearpă se vădeşte
Şi îi aduce bucurie
Căci, mamă, ea are să fie,
În a sa casă minunată,
De ai ei fii înconjurată.
Voi, cei cari pe pământ v-aflaţi,
Pe Domnul să Îl lăudaţi!