1 Aduceţi laude, mereu,
Pentru al nostru Dumnezeu,
„Căci îndurarea Domnului
Ţine în veacul veacului!”
2 Să spună-ntregul Israel
Şi să mărturisească el
Despre-ndurarea Domnului:
„Ea ţine-n veacul veacului!”
3 A lui Aron casă, la fel,
Să povestească despre El,
Spunând despre-ndurarea Lui:
„Ea ţine-n veacul veacului!”
4 Cei ce se tem de Dumnezeu
Să spună, întărind mereu,
Despre-ndurarea Domnului;
„Ea ţine-n veacul veacului!”
5 Când la strâmtoare m-am aflat,
Pe Dumnezeu eu L-am chemat.
Al meu glas, El l-a auzit
Şi ajutor mi-a dăruit.
De la strâmtoare m-a luat
Şi în loc larg m-a aşezat.
6 Nicicând, teamă nu voi avea,
Căci Domnul e de partea mea:
Ce pot să-mi facă, oare, mie,
Nişte bieţi oameni, când se ştie
Că Dumnezeu mă sprijineşte
Şi că mereu mă ocroteşte?
7 Iată că ajutorul meu
Este al nostru Dumnezeu
Şi-s bucuros că împlinite
Îmi sunt dorinţele nutrite
În inimă, faţă de cei
Cari se vădesc vrăjmaşi ai mei.
8 Mai bine cauţi, tot mereu,
Un adăpost la Dumnezeu,
Decât să fii încrezător
În om şi-n al său ajutor.
9 Mai bine cauţi, tot mereu,
Un adăpost la Dumnezeu,
Decât să te-ncrezi în cei cari
Se dovedesc a fi mai mari.
10 De neamuri sunt înconjurat,
Dar eu nu m-am înspăimântat
Când mă-ncolţiră în cetăţi,
Pentru că iute, în bucăţi,
În Numele Domnului meu,
Le voi tăia, pe toate, eu.
11 De neamuri sunt împresurat,
Însă nu m-am înspăimântat
Căci, în bucăţi le tai, mereu,
În Numele Domnului meu.
12 Ca nişte roiuri de albine,
Se repeziră peste mine,
Dar ca un foc de spini se-arată
Care se stinge de îndată.
13 Eu ştiu că tu mă împingeai,
Pentru că tu, să cad, voiai,
Dar Dumnezeu m-a sprijinit.
14 Tăria mea S-a dovedit
Şi pricina cu care eu
Am să mă laud, tot mereu.
15 Se-aude, peste-ntreaga fire,
Doar strigăte de mântuire
Şi biruinţă, izbucnite
Din corturile locuite
De către cei care-s vădiţi
Că sunt oameni neprihăniţi,
Căci Dumnezeu le dă putinţa
Ca să câştige biruinţa!
16 Dreapta-Şi înalţă Dumnezeu,
Căci ea va birui mereu.
Doar dreapta Lui are putinţa
Ca să câştige biruinţa.
17 Nu voi muri! Am să trăiesc
Şi voi putea să povestesc
Lucrările nemaivăzute
Care de Domnul sunt făcute.
18 De Domnul fost-am pedepsit,
Dar ca să mor n-a-ngăduit.
19 Deschideţi porţile pe care
Neprihănirea doar le are,
Să intru şi, pe Dumnezeu,
Apoi să-L laud, tot mereu.
20 Pe poarta Domnului, să ştiţi,
Intră doar cei neprihăniţi.
21 Te laud, Doamne, ne-ncetat,
Pentru că Tu m-ai ascultat
Şi-ndurător Te-ai dovedit
Atuncea când m-ai mântuit.
22 Piatra ce fost-a lepădată
De meşterii zidar, odată,
Iată – acuma – e adusă
Şi-n capul unghiului e pusă.
23 Lucrul acesta – am văzut –
Precum că Domnul l-a făcut,
Iar pentru-ai noşti’ ochi o să fie,
Mereu, drept o minunăţie.
24 Haideţi ca să ne bucurăm
Şi veseli să ne arătăm,
În astă zi care-i făcută
25 De Dumnezeu! Doamne, ajută
Şi dă izbândă, ne-ncetat!
26 Să fie binecuvântat
Acela care-acum soseşte,
Acela care se vădeşte
Că-n Sfântul Nume-al Domnului,
Vine acum! Din Casa Lui,
Vă binecuvântăm, mereu.
27 Al nostru Domn e Dumnezeu.
Asupra noastră El veghează,
Pentru că El ne luminează.
Cu funii tari, voi să legaţi
Vita pe cari drept jertfă-o daţi.
Duceţi-o-n faţa Domnului,
La coarnele altarului!
28 Doamne, eşti Dumnezeul meu
Şi laude Îţi aduc eu.
Cât pe pământ am să trăiesc
Pe Domnul am să-L preamăresc.
29 Aduceţi laude, mereu,
Pentru al nostru Dumnezeu,
Căci îndurarea Domnului
Ţine în veacul veacului!