1 Ferice dar, oamenilor
Neprihăniţi în calea lor,
Oameni ce ţin Legea pe care
Al nostru Dumnezeu o are!
2 Ferice, celor ce păzesc
Poruncile şi le-mplinesc,
Cătând – din inimă – mereu,
Pe-al nostru Domn şi Dumnezeu!
3 Ferice de cei care cată
Ca să nu facă niciodată
Nelegiuiri, umblând mereu
Pe căile lui Dumnezeu!
4 Tu, Doamne, ai găsit cu cale,
Ca să ne dai legile Tale,
Pe care, cu sfinţenie, noi
Să le păzim mereu apoi.
5 O, de-ar ţinti a mea cărare,
Spre a-mplini Legea pe care
Ne-ai dăruit-o! Astfel, eu
6 N-am să mă ruşinez mereu,
Atuncea când voi fi privit
La ceea ce ai poruncit!
7 Când legile dreptăţii Tale
Am să le-nvăţ, pe a mea cale,
Îmi va fi inima gătită,
Curată şi neprihănită,
Ca laude să-Ţi aduc eu.
8 Doamne, vreau să păzesc mereu,
Orânduirile pe care
Le-ai dat Tu, pentru fiecare.
Ajută-mă Doamne, să pot;
Şi nu mă părăsi de tot!
Ajută-mă dar, Domnul meu!
9 Cum îşi va ţine, tot mereu,
Un tânăr, al său drum, curat?
Ţinându-se neîncetat,
Numai după al Tău Cuvânt.
10 Din inimă, o Doamne Sfânt,
Te caut eu, neîncetat.
Nu mă lăsa să mă abat
De la poruncile-arătate,
Cari pentru noi au fost lăsate.
11 Al Tău Cuvânt Îl voi avea
Pus bine, în inima mea,
Să nu ajung ca să greşesc
Şi-n contră-Ţi să păcătuiesc!
12 Să fii dar, binecuvântat,
Numai Tu Doamne, ne-ncetat!
Învaţă-mă, pe a mea cale,
Legea orânduirii Tale!
13 Am să vestesc, neîncetat,
Ce hotărâri, Tu ai luat.
14 Urmez a Ta învăţătură
Şi-s bucuros, peste măsură,
De parcă eu aş fi cel care,
Toate comorile le are
În stăpânire. Mă gândesc
15 Neîncetat şi chibzuiesc
La ceea ce ai poruncit,
Iar ai mei ochi i-am pironit
Pe calea Ta. Mă desfătez
16 Cu-al Tău Cuvânt şi Îl urmez,
Păzind orânduirea dată,
Care de Tine-a fost lăsată.
17 Fă-mi bine Doamne, să trăiesc
Şi-al Tău cuvânt să Îl păzesc!
18 Deschide-mi ochii să văd bine
Legea venită de la Tine
Şi lucrurile minunate
Care prin Lege ne-au fost date!
19 Iată că un străin eu sânt
Rătăcitor pe-acest pământ.
Să nu ascunzi din a mea cale,
Legea orânduirii Tale!
20 După a Ta Lege, mereu,
Topit este sufletul meu.
21 Tu mustri pe cei îngâmfaţi;
Îi mustri pe cei blestemaţi
Care mereu s-au rătăcit
De la ceea ce-ai poruncit.
22 Doamne, Te rog, ridică iară
Dispreţul şi a mea ocară,
Căci eu, de-nvăţătura Ta,
Necontenit voi asculta!
23 Pot voievozii să tot stea,
Ca să vorbească-n contra mea,
Pentru că eu, neîncetat,
Cuget la ce m-ai învăţat.
24 Învăţăturile pe care
Tu mi le-ai dat sunt desfătare –
Întotdeauna – pentru mine
Şi-ai mei sfătuitori de bine.
25 Sufletul meu se-apleacă până
Lipit ajunge de ţărână.
Mă-nviorează, de îndată,
După făgăduinţa dată!
26 Eu Îţi vorbesc despre-a mea cale,
Iar Tu mă-nveţi legile Tale!
27 Doamne, mi-ai dăruit porunci:
Fă-mă să le pricep şi-atunci,
Voi cugeta fără-ncetare
La minunata Ta lucrare.
28 Sufletu-mi plânge întristat,
De suferinţă apăsat.
După al Tău Cuvânt, cer eu
Să mă ridici, o Domnul meu!
29 Doamne, de necredincioşie
Mă-ndepărtează! Fă să vie,
Asupra mea, a Ta-ndurare,
Ca să urmez Legea pe care
Tu ai lăsat-o! Iată, eu
30 Doresc să îmi aleg, mereu,
A adevărului Tău cale!
Voi căuta, legile Tale,
Sub ai mei ochi de a le ţine.
31 Să nu mă laşi dar, de ruşine,
Căci de-a Ta-nvăţătură eu
Caut ca să mă ţin mereu!
32 Iată, alerg pe a Ta cale
Păzind porunca Legii Tale,
Pentru că Tu doar, Doamne, poţi,
La loc larg, inima să-mi scoţi.
33 Învaţă-mă Doamne, mereu,
Orânduirea Ta, iar eu
Am să o ţin pân’ la sfârşit!
34 Pricepere dă-mi, negreşit,
Ca a Ta Lege s-o păzesc,
Din inimă, şi s-o-mplinesc!
35 Povăţuieşte-mă mereu,
Poruncile să le ţin eu,
Căci calea lor îmi place mie.
36 Deschisă inima să-mi fie,
Spre-nvăţătura minunată –
Care de Tine-a fost lăsată –
Nu spre câştig! O, Domnul meu,
37 Abate ai mei ochi, mereu,
De la lucrările deşarte!
De ele, ţine-mă departe!
Doamne, asupra mea, veghează!
Pe calea Ta, mă-nviorează!
38 Fă ca să fie împlinit
Ceea ce ai făgăduit
Robului Tău şi celor care
Se tem de braţul Tău cel tare!
39 Doamne, Te rog, îndepărtează
Ocara ce mă-nfiorează!
Căci judecata Ta se-arată,
De bunătate, încărcată.
40 Doamne – necontenit – doresc,
Porunca să Ţi-o împlinesc!
După neprihănirea care
O ceri Tu, de la fiecare,
Voiesc să fie viaţa mea!
41 Doamne, doresc de-asemenea,
Să faci ca îndurarea-Ţi mare,
Asupra mea, să se pogoare!
Dă-mi mântuirea-Ţi minunată,
După făgăduinţa dată!
42 Atunci, putea-voi să vorbesc
Cu cei ce mă batjocoresc,
Căci în al Tău Cuvânt, mereu,
Încrederea mi-am pus-o eu.
43 Nu îmi lua, din a mea gură,
A adevărului măsură,
Pentru că-n judecata Ta,
A mea nădejde, doar, va sta!
44 Am să-Ţi păzesc Legea, mereu.
45 În locuri largi voi umbla eu,
Căci am să caut, pe-a mea cale,
Să împlinesc legile Tale.
46 Despre învăţătura Ta,
Necontenit voi cuvânta,
În faţa celor aşezaţi,
Peste popoare, împăraţi.
Iar când le voi vorbi de Tine,
N-am să roşesc eu, de ruşine.
47 Toate poruncile pe care
Tu le-ai lăsat sunt desfătare –
Întotdeauna – pentru mine,
Căci le iubesc. Iată, îmi vine
48 Să-mi întind mâinile spre ele,
Căci la poruncile acele
Şi la orânduirea Ta,
Doresc – adânc – a cugeta.
49 Să-Ţi aminteşti, încă odată,
De-acea făgăduinţă dată
Robului Tău, în care eu,
Încrederea mi-am pus mereu!
50 Aceasta-mi este mângâiere,
În suferinţă şi durere,
Căci doar a Ta făgăduinţă
Viaţă îmi dă şi biruinţă.
51 Iată că nişte îngâmfaţi
Sunt împotrivă-mi adunaţi
Şi mă batjocoresc mereu.
Dar nu mă voi abate eu,
De la cuvântul Legii Tale.
52 Mereu, pe-a vieţii mele cale,
Mă poartă gândul, bunăoară,
La judecăţi de-odinioară,
Care făcute-au fost de Tine
Şi-ndată mângâiere-mi vine.
53 Când pe cei răi eu îi zăresc
Că Legea Ta o părăsesc,
Inima mea este cuprinsă
De o mânie mare-aprinsă.
54 Orânduirile făcute
De Tine doar, îmi sunt plăcute,
Căci ele îmi prilejuiesc
Cântările ce le gătesc
În casa pribegiei mele.
55 Noaptea, îmi amintesc de ele
Şi de al Tău Nume ceresc,
Iar a Ta Lege o păzesc.
56 Aşa mi se cuvine, iată,
Căci eu păzesc porunca dată,
De către Tine. Partea mea
57 Este aceea de-a avea
Grijă ca tot ce ai rostit,
Mereu să fie împlinit.
58 Mila să-mi fie arătată,
După făgăduinţa dată,
Căci acest lucru Te rog eu,
Din toată inima, mereu!
59 La-nvăţătura Ta gândesc,
Iar calea, după ea-mi croiesc.
60 Grabă arăt, neîncetat
Şi cu nimic n-am pregetat
În a-Ţi păzi porunca dată
Prin Legea ce a fost lăsată.
61 Curse-mi întind cei răi, dar eu,
La legea Ta, gândesc mereu.
62 În miez de noapte mă trezesc
Şi laude Îţi dăruiesc,
Căci ai lucrat după dreptate,
În pricinile judecate.
63 Aceia cari se tem de Tine,
Prieteni fi-vor pentru mine,
Precum şi cei ce dovedesc
Că legile Ţi le păzesc.
64 Întreg pământul parte are,
De bunătatea Ta cea mare.
Învaţă-mă a căuta,
Mereu, orânduiala Ta!
65 Fă-mi bine Doamne, negreşit,
După cum ai făgăduit.
66 Învaţă-mă-nţelegerea
Şi-asemenea priceperea
Poruncilor ce le-ai lăsat,
Ca să le cred, neîncetat
67 Atuncea când smerit eram,
Fără de ţintă rătăceam,
Însă acuma mă silesc,
Al Tău Cuvânt să Îl păzesc.
68 Tu eşti milos şi-ndurător,
Eşti bun şi binefăcător.
Învaţă-mă, necontenit,
Ceea ce ai orânduit!
69 Nişte-ngâmfaţi mă duşmănesc.
Neadevăruri ei urzesc,
În contra mea, neîncetat.
Dar eu, mereu, am arătat
Cum că din inimă doresc,
Poruncile-Ţi să le-mplinesc.
70 Iată că inimile lor
Asemeni sunt grăsimilor,
Căci se vădesc nesimţitoare.
Dar eu, cât voi trăi sub soare,
La Legea Ta voi cugeta,
Căci ea doar, mă va desfăta.
71 Dacă Tu, Doamne, m-ai smerit,
Spre al meu bine s-a vădit,
Ca să învăţ – pe a mea cale –
Orânduirea Legii Tale.
72 Iată, mai mult se dovedeşte
Că pentru mine preţuieşte
Legea, de gura Ta lăsată,
Decât va preţui, vreodată,
O mie de lucrări, bogate,
Din aur sau argint turnate.
73 Mâinile Tale m-au făcut
Şi de aceea Ţi-am cerut
Pricepere, să izbutesc,
Poruncile-Ţi să-mi însuşesc!
74 Aceia cari, de bună seamă,
Faţă de Tine vădesc teamă,
Se bucură când mă zăresc,
Pentru că ei nădăjduiesc
În ceea ce-ai făgăduit.
75 Dreaptă – mereu – s-a dovedit
Că este a Ta judecată.
Doar din credincioşie, iată,
Ştiu bine că am fost smerit.
76 Acum fă Doamne – negreşit –
Prin nesfârşita-Ţi bunătate,
De mângâiere şi dreptate
Parte să am, necontenit,
Aşa cum ai făgăduit!
77 Cu îndurările cereşti,
Mereu să mă învredniceşti,
Pentru ca astfel să trăiesc,
Căci desfătare eu găsesc
În Legea Ta. Cei îngâmfaţi,
78 Mereu să fie ruşinaţi,
Pentru că oamenii acei
Mă asupresc, fără temei!
Dar eu, adânc, am cugetat
La legile pe cari le-ai dat.
79 Să se întoarcă iar, la mine,
Aceia cari se tem de Tine
Şi-au învăţat, cu scumpătate,
Învăţăturile lăsate,
De către Tine, pentru noi!
80 Doamne, eu Te mai rog apoi,
Să priveghezi inima mea
Ca ne-mpărţită a fi ea
În ceea ce-ai orânduit,
Căci nu vreau ca, nesocotit,
Să ajung eu şi, de ruşine,
Să fiu făcut, de orişicine!
81 Sufletul meu mereu tânjeşte,
Căci mângâierea-Ţi o doreşte,
Aşa cum ai făgăduit.
82 Privirile mi s-au topit
După a Ta făgăduinţă
Şi zic, cuprins de suferinţă:
„Când mă vei mângâia Tu, oare?”
83 Căci sunt precum burduful care
Este luat şi pus la fum.
Totuşi, eu n-am uitat acum,
Ceea ce ai orânduit.
84 Cât am eu oare, de trăit?
Când fi-vor pedepsiţi cei care
Mă prigonesc fără-ncetare?
85 Nişte-ngâmfaţi mă duşmănesc
Şi-n faţa mea, gropi pregătesc,
Căci nu lucrează – se-nţelege –
Aşa cum cere a Ta Lege.
86 Legile Tale, cum se ştie,
Sunt toate doar credincioşie.
Doamne ajută-mă, căci ei
Mă prigonesc fără temei!
87 Sunt gata ca să mă doboare,
Sunt gata ca să mă omoare!
Dar eu nu am să părăsesc
Poruncile, ci le păzesc.
88 Mă-nviorează pe-a mea cale,
Ca să păzesc legile Tale!
89 Cuvântul Tău, o Domnul meu,
În ceruri, dăinuie mereu.
90 Apoi, a Ta credincioşie,
Din neam în neam, are să ţie.
Pământul l-ai întemeiat,
Iar el e tare, ne-ncetat.
91 Tot ceea ce este sub soare,
Astăzi se ţine în picioare
Prin legile de Tine, puse,
Căci toate Ţie-Ţi sunt supuse.
92 De n-ar fi fost Legea pe care
Al nostru Dumnezeu o are,
Viaţa mi-ar fi ajuns să fie
Cuprinsă de ticăloşie
Şi-n ea, apoi, aş fi pierit.
93 De-aceea, eu – necontenit –
Am să păzesc porunca Ta.
Cât voi trăi, nu voi uita
Legile Tale, ci veghez
La ele, căci mă-nviorez.
94 Mă mântuieşte, Domnul meu,
Pentru că sunt al Tău, mereu,
Şi mă conduc pe a mea cale
După porunca Legii Tale.
95 Duşmanii mei mă urmăresc
Şi să mă prindă ei voiesc.
Eu iau aminte, ne-ncetat,
La ceea ce m-ai învăţat.
96 Tot ceea ce-i desăvârşit
Se dovedeşte mărginit.
Poruncile ce-s dăruite,
De Tine, sunt nemărginite.
97 Mult, a Ta Lege, o iubesc
Şi zi de zi, la ea gândesc.
98 Poruncile ce le-ai lăsat –
Pe care eu le-am învăţat –
Mi-au dat mai multă-nţelepciune,
Decât ar fi putut s-adune
Aceia cari mă duşmănesc.
99 Mai învăţat eu mă vădesc,
Decât se-arată toţi acei
Cari sunt învăţătorii mei,
Căci mă gândesc, neîncetat,
La ceea ce m-ai învăţat.
100 Mai priceput ajuns-am, iată,
De cât sunt cei bătrâni, vreodată,
Căci ale Tale porunci, eu
Caut să le păzesc mereu.
101 Piciorul meu departe şade,
De orice drum rău, căci se cade
Ca să păzesc al Tău Cuvânt.
102 Legile Tale mereu sânt
Cu mine, căci Tu mă înveţi
Să le păzesc şi-mi dai poveţi.
103 Ce dulci se-arată pentru mine
Cuvintele spuse de Tine!
Căci pentru cerul gurii mele,
Mai dulci sunt, decât mierea, ele!
104 A Ta poruncă m-a făcut
Ca să devin mai priceput,
Căci a minciunii cale, eu
Ajuns-am s-o urăsc mereu.
105 Drept candelă pentru picioare,
Lumină călăuzitoare,
Pe calea mea de pe pământ,
Se dovedeşte-al Tău Cuvânt.
106 Iată că jur – şi tot mereu
Voi ţine jurământul meu –
Că legile de Tine date
Le voi păzi, cu scumpătate.
107 Sunt amărât de supărare.
Doamne, adu-mi înviorare,
După Cuvântul Tău Cel Sfânt!
108 Primeşte al meu simţământ
Şi-apoi mereu, pe a mea cale,
Învaţă-mă legile Tale!
109 Primejduită-i a mea viaţă,
Dar eu nu uit a Ta povaţă
Şi a Ta Lege o păzesc.
110 Aceia cari mă duşmănesc
Curse-mi întind, dar am ţinut
Poruncile, cum ai cerut.
111 Învăţătura Ta să-mi fie
Drept moştenire, pe vecie.
Cu bucurie, umple ea,
Neîncetat, inima mea.
112 Inima-mi pun să împlinească
Orânduirea Ta cerească
Întotdeauna, negreşit,
De-acum şi până la sfârşit.
113 Oameni cei nehotărâţi,
Întotdeauna-mi sunt urâţi,
Dar a Ta Lege, tot mereu,
Iubită-i de sufletul meu.
114 Pe Tine Doamne, Te-am făcut
Loc de scăpare şi-al meu scut.
A mea încredere va sta
Doar în făgăduinţa Ta.
115 Voi – răilor – seama luaţi:
De mine să vă-ndepărtaţi,
Pentru că eu păzesc mereu,
Poruncile lui Dumnezeu!
116 Doamne, dă-mi sprijin negreşit,
Aşa cum ai făgăduit,
Ca să trăiesc! De-asemenea,
Să nu laşi ca nădejdea mea
Să fie dată de ruşine!
117 Doamne fii sprijin pentru mine,
Ca astfel eu să fiu scăpat
Şi să mă bucur, ne-ncetat,
De tot ce ai orânduit!
118 Eu ştiu că i-ai dispreţuit
Pe cei ce lasă a Ta cale
Şi-orânduirea legii Tale.
Această înşelătorie,
Zadarnică, o să le fie.
119 Ca spuma-i iei de pe pământ,
Pe toţi acei care răi sânt.
Tocmai de-aceea, iubesc eu
Învăţătura Ta, mereu.
120 De a Ta frică, bunăoară,
Întregul trup mi se-nfioară,
Iar carnea-mi este-nspăimântată
De a Ta dreaptă judecată.
121 Legea şi cu dreptatea, eu
Caut să le păzesc mereu.
Pradă asupritorilor,
Să nu-l laşi pe-al tău slujitor!
122 Sub ocrotirea Ta să fie
Pus robul Tău, pentru vecie,
Ca să nu fie apăsat
De cel cari este îngâmfat!
123 Topită e a mea privire,
După nespusa-Ţi mântuire
Şi-ntreaga mea fiinţă-aşteaptă,
Făgăduinţa Ta cea dreaptă.
124 Doar bunătate să-mi areţi
Şi-n Legea Ta să mă înveţi!
125 Iată că rob al Tău sunt eu:
Să-mi dai pricepere, mereu,
Ca să cunosc, pe a mea cale,
Învăţătura Legii Tale.
126 Acum e vremea, gândesc eu,
Ca să lucreze Dumnezeu,
Căci cei răi calcă Legea Lui.
127 Iubesc porunca Domnului,
Mai mult de cât iubesc vreodat’
Tot aurul cere-i curat.
128 De-aceea, drepte Îţi găsesc
Poruncile şi mă feresc,
Mereu, de a minciunii cale.
129 Învăţătura Legii Tale
E, pentru mine, minunată.
De-aceea, al meu suflet cată
Să o păzească, ne-ncetat.
130 Cuvântul Tău S-a arătat
Că dă lumină şi dreptate,
La cei lipsiţi de răutate.
131 Oftez, căci lacom fost-am eu,
După porunca Ta, mereu.
132 Întoarce-Ţi Faţa către mine,
Să-mi vină mila de la Tine,
Cum faci cu cei ce se vădesc
Că al Tău Nume Îl iubesc!
133 Fă ca-n al Tău Cuvânt, mereu,
Tare să fie pasul meu
Şi nu lăsa nelegiuirea
Ca să îmi stăpânească firea!
134 Dă-mi izbăvire de cei care
Mă asupresc fără-ncetare,
Ca-n acest fel să izbutesc,
Poruncile-Ţi să le păzesc!
135 Fă să lucească a Ta Faţă
Peste a robului Tău viaţă
Şi-nvaţă-mă, pe a mea cale,
Orânduirea Legii Tale!
136 Ai mei ochi plâng, pentru că iată
Că Legea Ta este călcată.
137 Plin de dreptate, ne-ncetat,
Doamne, mereu, Te-ai arătat,
Iar judecăţile rostite
De Tine, sunt neprihănite.
138 Învăţătura Ta, curată,
E pe dreptate-ntemeiată,
Precum şi pe credincioşie,
Făcută pentru veşnicie.
139 Iată că râvna mea adâncă
E-aceea care mă mănâncă,
Pentru că oamenii acei –
Cari se vădesc duşmani ai mei –
Uită mereu, în mod voit,
Cuvintele ce le-ai rostit.
140 Al Tău Cuvânt S-a arătat
A fi cu totul încercat,
Iar al Tău rob se dovedeşte –
Necontenit – că Îl iubeşte.
141 Dispreţuit şi mic sunt eu,
Însă nu uit să ţin, mereu,
Poruncile ce mi le-ai dat.
142 Dreptatea Ta s-a arătat
A fi eternă. Legea Ta,
Numai pe adevăr, va sta.
143 Sunt în necaz şi-n strâmtorare,
Dar Legea Ta mi-e desfătare.
144 Învăţătura Ta e vie
Şi dreaptă e, pentru vecie.
Pricepere, să-mi dai, voiesc,
Să pot astfel ca să trăiesc!
145 Din inimă, Te chem mereu,
Doamne. Ascultă oful meu:
Vreau să păzesc, pe a mea cale,
Orânduirea Legii Tale.
146 Doamne, Te chem: milă să ai
Şi mântuire să îmi dai,
Să pot păzi pe a mea cale
Învăţătura Legii Tale!
147 O iau ‘naintea zorilor
Şi strig spre ştirea tuturor.
Nădejdea mea e aşezată
Doar în făgăduinţa dată
De către Domnul Dumnezeu.
În ea nădăjduiesc mereu.
148 O iau ‘naintea străjilor
De noapte şi a zorilor,
Căci adâncit în gânduri sânt
Mereu, doar la al Tău Cuvânt.
149 În bunătatea Ta, mereu,
Doamne, ascultă glasul meu
Şi-nviorează-mă pe dată,
După făgăduinţa dată!
150 Se-apropie cei ce vădesc
Că mişelia o iubesc.
La Legea Ta, ei nu veghează,
Căci ei, de ea, se-ndepărtează.
151 Eu ştiu însă, o Domnul meu,
Cum că aproape eşti mereu.
Poruncile, de Tine date,
Cu toate sunt adevărate,
152 Pentru că Tu ai vrut să fie
Statornicite-n veşnicie.
153 Un ticălos sunt eu. Priveşte
La mine şi mă izbăveşte,
Căci a Ta Lege, niciodată –
De mine – nu a fost uitată.
154 Apără-mi pricina mereu!
Răscumpără-mă, Domn al meu!
Înviorează-mă de-ndată,
După făgăduinţa dată!
155 Aceia cari sunt răi, din fire,
Departe sunt de mântuire,
Căci ei nu cată, pe-a lor cale,
Orânduirea Legii Tale.
156 Nepreţuita-Ţi îndurare
Se-arată-a fi nespus de mare!
Mă-nviorează, de îndată,
După făgăduinţa dată!
157 Sunt mulţi cei ce mă prigonesc
Şi cei care mă duşmănesc,
Dar eu nu mă voi depărta,
Nicicând, de-nvăţătura Ta.
158 La cei necredincioşi, mereu,
Cu mare scârbă privesc eu,
Căci nu păzesc al Tău Cuvânt
Care de-apururi este sfânt.
159 Vezi cât de mult am îndrăgit
Eu, ceea ce ai poruncit!
În bunătatea-Ţi arătată,
Înviorează-mă de-ndată!
160 Cuvântul Tău, pe temelie
De adevăr, stă-n veşnicie.
Legile Tale, ne-ncetat,
Drepte a fi s-au arătat
Şi veşnice se dovedesc.
161 Mulţi voievozi mă prigonesc
Fără temei. Inima mea
Neînfricată e, căci ea,
De-al Tău cuvânt, de bună seamă,
E învăţată să se teamă.
162 Mă bucur de al Tău Cuvânt
Şi foarte fericit eu sânt,
Asemeni celui ce-o să-i cadă
O mare bogăţie, pradă.
163 Nu pot a suferi minciuna
Căci am urât-o-ntotdeauna,
Însă-Ţi iubesc Legea, mereu.
164 De şapte ori, Te laud eu,
În fiecare zi, căci iată,
Legea Ta dreaptă se arată.
165 Cei care, Legea, Îţi iubesc,
Cu pace se învrednicesc
Şi scapă de nenorocire.
166 Nădejdea mea de mântuire
Este în Domnul, căci voiesc,
Poruncile-I, să le-mplinesc.
167 Învăţătura Ta, mereu,
Ţinută-i de sufletul meu,
Pentru că eu mult o iubesc!
168 Poruncile Ţi le păzesc,
Fiindcă înaintea Ta,
Cărarea mea, mereu, va sta.
169 S-ajungă dar, sufletul meu,
Până la Domnul Dumnezeu!
Pricepere să-mi dai, de-ndată,
După făgăduinţa dată!
170 Cererea sufletului meu
S-ajungă pân’ la Dumnezeu!
Mă izbăveşte de îndată,
După făgăduinţa dată!
171 Buzele mele să-Ţi vestească
Lauda! Să Te preamărească,
Căci Tu mă-nveţi, pe a mea cale,
Orânduirea Legii Tale!
172 Cuvântul Tău cel minunat,
De limba mea, fie cântat,
Căci legile orânduite
De Tine, drepte, sunt vădite!
173 Al Tău braţ fie-mi ajutor,
Fie al meu apărător,
Căci am cătat, pe a mea cale –
Mereu – porunca Legii Tale.
174 Suspin, căci fericirea-mi vine
Din mântuirea de la Tine.
În Legea Ta, de-a pururea,
Se află desfătarea mea.
175 Sufletul meu să vieţuiască
Şi laude să-Ţi dăruiască!
În judecata Ta, mereu,
Sprijin să pot să aflu eu!
176 Precum e oaia rătăcită
Care de turmă-i despărţită,
La fel mă aflu eu acum,
Când pribegesc pe al meu drum.
Caută-Ţi robul, Domnul meu,
Căci ţin poruncile mereu,
Şi n-am uitat, pe a mea cale –
Nicicând – porunca Legii Tale!